Cu viteza luminii. Guvernul a bătut palma cu FMI pentru jumătate de miliard de dolari. Ce condiții pune fondul

21 Oct. 2021, 13:16
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
21 Oct. 2021, 13:16 // Actual //  bani.md

Misiunea FMI și autoritățile Republicii Moldova au ajuns la un acord la nivel de experți privind un program de reforme economice pe o durată de 40 de luni, în valoare de circa 564 milioane de dolari SUA, care va fi susținut printr-un acord pe 3 ani, finanțat în baza Mecanismului extins de creditare (ECF) și Mecanismului de finanțare extinsă (EFF). Noul program are ca scop susținerea redresării economice și lansarea unei agende ambițioase de reformare a guvernanței și cadrului instituțional.

Prima tranșă de 81 mil. USD urmează să fie debursată până la sfârșitul anului imediat ce noul program cu FMI va fi aprobat de Consiliul de Directori al instituției.

Consiliului de directori executivi este preconizată pentru luna decembrie, cu condiția că vor fi implementate câteva acțiuni prealabile ce țin de independența BNM, corectarea derapajelor anterioare de la politicile trasate și adoptarea unor planuri bugetar-fiscale credibile.

”Deficiențe generale de ordin structural și de guvernanță împiedică în continuare îmbunătățirea semnificativă a nivelului de trai al populației în condițiile pandemiei de COVID-19. Cheltuielile publice sunt ineficiente și prost direcționate, iar infrastructura este inaccesibilă și de calitate proastă. Mediul de afaceri subdezvoltat limitează investițiile private și creșterea productivității, iar cadrul anticorupție și cel de asigurare a supremației legii sunt ineficiente. Rata înaltă a emigrației, mai ales în rândul cetățenilor Republicii Moldova cu studii și experiență, limitează în continuare acumularea capitalului uman”, se arată în declarația FMI.

Potrivit lui, Rodgers Chawani Noul, reprezenrtantul permanent al FMI în Moldova, ”noul program, susținut prin mecanismele de finanțare ECF și EFF, va facilita redresarea economică prin promovarea unui set adecvat de politici și va permite avansarea reformelor instituționale și de guvernanță pe termen lung menite să restabilească  rezervele necesare pentru impulsionarea unei creșteri rapide, cuprinzătoare și durabile a veniturilor. Reformele-cheie țin de domeniile incluse în cadrul de guvernanță definit de FMI, inclusiv în ceea ce privește consolidarea transparenței și responsabilizării, îmbunătățirea previzibilității politicilor publice, consolidarea instituțiilor financiare, asigurarea dereglementării și încurajarea concurenței”.

”Anunț că s-au finalizat cu succes negocierile cu FMI privind lansarea unui nou program cu FMI. Programul este un catalizator pentru noi finanțări din partea altor parteneri și oferă încredere investitorilor și suport economic Guvernului”, a declarat premierul, Natalia Gavrilița.

 

26 Sept. 2026, 11:33
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
26 Sept. 2026, 11:33 // Actual //  Ursu Victor

Republica Moldova nu mai figurează în ediția 2026 a Travel & Tourism Development Index (TTDI), clasamentul elaborat de World Economic Forum care evaluează condițiile pentru dezvoltarea sectorului turistic. În timp ce Chișinăul a ieșit din aria de evaluare, mai multe economii emergente înregistrează progrese, iar Albania conduce detașat clasamentul celor mai rapide îmbunătățiri.

Potrivit World Economic Forum, ediția din 2026 analizează 110 economii. Republica Moldova se numără printre cele nouă state și economii care erau incluse în ediția precedentă, din 2024, dar nu mai sunt acoperite de actualul raport. Din această categorie mai fac parte Barbados, Cambodgia, Iran, Liban, Muntenegru, Tadjikistan, Trinidad și Tobago și Venezuela.

Situația contrastează cu evoluția Albaniei, desemnată de WEF drept economia cu cea mai rapidă îmbunătățire a indicelui turistic în perioada 2024–2026. Scorul Albaniei a crescut cu 7%, fiind urmată de Vietnam, cu un avans de 6,3%, Laos – 6,1%, Qatar – 6%, Malaysia – 5,8% și Thailanda – 5,6%.

În clasamentul general, Japonia a devenit lider mondial în 2026, cu un scor de 5,27 puncte. Statele Unite ocupă poziția a doua, cu 5,23 puncte, iar Spania completează podiumul cu 5,22 puncte. Urmează Australia – 5,18, Franța – 5,17, Germania – 5,09, Regatul Unit – 5,08, China – 5,00, Elveția – 4,97 și Italia – 4,93.

WEF subliniază că indicele nu reprezintă un clasament simplu al celor mai vizitate țări și nu măsoară doar numărul turiștilor. TTDI evaluează ansamblul condițiilor care permit dezvoltarea durabilă și competitivă a turismului, inclusiv infrastructura de transport și turistică, conectivitatea, mediul de afaceri, siguranța, resursele naturale și culturale și sustenabilitatea sectorului.