De ce Moldova își depozitează gazul în Ucraina și nu-l ține în România: Cine este vânzătorul enigmă de peste Prut

31 Iul. 2023, 09:30
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
31 Iul. 2023, 09:30 // Actual //  bani.md

Majoritatea gazelor care tranzitează România spre est, chiar dacă sunt exportate în Ucraina, au ca destinație finală Republica Moldova, care în prezent, prin compania de stat Energocom, achiziționează de pe piața liberă gaz pentru sezonul rece 2023-2024. Cel puțin așa reiese din declarațiile ministrului Energiei de la Chișinău, Victor Parlicov.

Potrivit acestuia, autoritățile de la Chișinău au planificat ca până pe 1 octombrie să-și asigure o rezervă de circa 450 de milioane de metri cubi de gaz. Gazul este achiziționat de Energocom și depozitat în Ucraina.

Așa cum a anunțat Profit.ro, o parte din gaz este cumpărat de la un producător român, probabil OMV Petrom, iar cealaltă de la unul grec, DEPA.

De la începutul lunii iulie, prin punctul de interconectare de la Ungheni, sunt exportate zilnic aproximativ 1,5 milioane mc. Dacă tendința va continua, până pe 1 octombrie, prin acest punct vor intra în Republica Moldova din România aproximativ 135 milioane mc, mai puțin de o treime din cantitatea pe care ministrul moldovean a anunțat-o ca urmând a fi depozitată în Ucraina.

Numai că, de la aceeași dată, 1 iulie, din România iese către Ucraina un volum de aproximativ 3,8 milioane mc/zi, ceea ce, în ipoteza continuării acestui trend, ar însemna că până pe 1 octombrie, în Ucraina vor intra aproximativ 340 milioane mc.

Asta înseamnă că majoritatea gazului care ajunge în Ucraina via România are ca destinație finală depozitarea sa în vederea livrării către Republica Moldova pe timp de iarnă.

Acestea sunt stocuri comerciale, iar costurile de depozitare sunt extrem de importante.

Potrivit lui Parlicov, prețul mediu al gazului cumpărat este de aproximativ 400 de dolari pe mia de metri cubi de gaz, aproximativ 34,4 euro/MWh sau 165 lei/MWh, preț apropiat de cel de 150 lei/MWh de pe piața pentru ziua următoare (PZU) operată de Bursa Română de Mărfuri (BRM). Diferența este reprezentată probabil de tarifele de transport.

În ceea ce privește stocurile strategice, și nu comerciale, vor fi efectuate de guvernul de la Chișinău în proporție de 50% în România. Jumătate din gazele pe care Republica Moldova intenționează să le înmagazineze pentru a-și asigura securitatea energetică în viitoarea iarnă vor fi achiziționate din și depozitate în România, au anunțat recent oficialitățile de la Chișinău.

Cum stocurile de securitate totale a Republicii Moldova se ridică la 50 de milioane metri cubi (aproximativ 530 GWh), rezultă că în depozitele din România vor fi înmgagazinați 25 milioane mc (aproximativ 265 GWh). Volumul este unul redus, reprezentând aproximativ 0,78% din capacitatea de înmagazinare deținută de România, prin Depogaz (deținută de Romgaz) și Depomureș (deținută de Engie), de 33,86 TWh.

Tarifele de depozitare sunt principalul motiv pentru care nu apelează Energocom la spațiile de depozitare din România și le preferă pe cele din Ucraina în ceea ce privește stocurile comerciale.

Potrivit presei de dincolo de Prut, care citează calcule Moldovatransgaz, pentru Moldova cea mai profitabilă este stocarea și transportul gazelor naturale în Ucraina, unde prețul este de aproape 3 ori mai redus decât cel din România. Astfel, prețul final pe statele din regiune cu capacități de depozitare este următorul:

Ucraina (503,62 – 531,9 lei moldovenești sau 127-131 RON pentru o mie de metri cubi pe zi);

Bulgaria (1.268,89 – 1.782,11 lei modovenești sau 321-451 RON pentru o mie de metri cubi pe zi);

România (1.472,25 – 1.763,34 lei moldovenești sau 373-447 RON pentru o mie de metri cubi pe zi);

Slovacia (1.647,37 lei moldovenești sau 417 RON pentru o mie de metri cubi pe zi);

Polonia (2.458,64 lei modovenești sau 623 RON pentru o mie de metri cubi pe zi).

În urmă cu 2 luni, Energocom a anunțat că mai are în stoc aproximativ 150 de milioane de metri cubi de gaze naturale din totalul de 600 de milioane procurați în 2022 pentru perioada rece a anului. Gazul rămas în stoc constituie aproximativ 10% din resursele consumate într-un sezon rece.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

05 Sept. 2026, 10:45
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
05 Sept. 2026, 10:45 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Anghinarea, o cultură încă rar întâlnită pe terenurile agricole din România, ar putea deveni o opțiune interesantă pentru fermierii care caută produse de nișă cu valoare adăugată ridicată. În condiții favorabile și la prețuri bune de vânzare, veniturile brute pot ajunge chiar la 60.000 de euro pe hectar, potrivit calculelor prezentate de publicația Blic.

Planta este cunoscută în special în bucătăria mediteraneană și poate fi comercializată atât în stare proaspătă, cât și către procesatori. Cultivarea ei este posibilă și în România, însă rezultatele depind în mare măsură de soiul ales, calitatea solului, accesul la apă și protejarea culturii în timpul iernii.

Producțiile diferă semnificativ. Unele cercetări au indicat randamente de aproximativ 14,6-15,7 tone de capitule comercializabile la hectar în cazul unor hibrizi, în timp ce la anumite soiuri locale producția a fost de numai 2,6-7,3 tone. În condiții bune de cultivare, randamentele pot urca însă la 13,7-24,3 tone la hectar.

Densitatea de plantare diferă și ea în funcție de tehnologie. Într-unul dintre sistemele analizate au fost cultivate aproximativ 9.200 de plante la hectar, la o distanță de 1,4 metri între rânduri și 0,8 metri între plante.

Investiția inițială poate include pregătirea terenului, materialul săditor, irigațiile, îngrășămintele, tratamentele fitosanitare, forța de muncă, recoltarea, ambalarea și transportul. Din acest motiv, costurile pot varia puternic de la un producător la altul, iar fermierii care dispun deja de teren, utilaje și infrastructură pornesc cu un avantaj.

Cea mai spectaculoasă diferență apare însă la prețul de vânzare. La o producție de 15 tone la hectar și un preț de 2 euro pe kilogram, valoarea recoltei ar fi de aproximativ 30.000 de euro. La 3 euro/kg, venitul brut ar ajunge la 45.000 de euro, iar la 4 euro/kg ar putea urca până la 60.000 de euro.

Este vorba însă despre venit brut, nu despre profit. Din această sumă trebuie scăzute toate costurile de producție, iar calculul presupune că întreaga recoltă poate fi vândută la prețul respectiv.

Un alt factor esențial este irigarea. Anghinarea are nevoie de suficientă apă, iar lipsa unui sistem de irigații stabil poate afecta semnificativ producția. La fel de importantă este alegerea unui soi adaptat condițiilor locale.

Cea mai mare provocare rămâne însă desfacerea. Piața anghinarei este mult mai puțin dezvoltată în România decât în țările mediteraneene, unde produsul este consumat pe scară largă.

Printre potențialii cumpărători se numără restaurantele, supermarketurile, magazinele specializate și procesatorii agricoli. Pentru fermieri, riscul apare atunci când producția este mare, dar piața de desfacere nu este suficient de dezvoltată.