De la Chișinău la gigantul ExxonMobil! Povestea unui moldovean care a cucerit industria petrolieră

16 Ian. 2025, 12:11
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
16 Ian. 2025, 12:11 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Oleg Muntean, moldoveanul care lucrează la un gigant petrolier din Marea Britanie susține că un telefon i-a schimbat viața în anulu 2018. Este vorba de compania ExxonMobil.

Originar din Moldova, Oleg a visat mereu să ajungă la cele mai înalte culmi ale industriei petroliere, iar astăzi lucrează pentru ExxonMobil, unul dintre cele mai mari conglomerate petroliere din lume. „Călătoria sa nu a fost ușoară, dar a fost un drum marcat de muncă asiduă și ambiție”, susține Oleg într-un monolog la Dorin Galben.

Din vremea facultății, Oleg știa ce își dorea. A intrat la facultate cu obiectivul clar de a deveni șef de promoție, iar rezultatele nu s-au lăsat așteptate. Cu media aproape de 10 pe linie, Oleg și-a dedicat întreaga energie învățării, știind că pentru a reuși într-un domeniu competitiv, nu trebuie să te bazezi pe relații, ci pe pregătirea solidă. „Fii atât de bun încât să fii imposibil de evitat,” spunea el, iar aceasta a fost filosofia sa de-a lungul întregii cariere.

A învățat nu doar din cărți, ci și din experiențele de muncă. La început, în cadrul unei companii petroliere din România, Lukoil – Oleg a învățat de la cei mai experimentați operatori, participând la operațiuni de mentenanță și învățând despre procesele tehnologice complexe. Aceasta a fost o oportunitate valoroasă, iar experiența i-a oferit o înțelegere profundă a industriei. „Ești mai conectat cu realitatea și mai empatic atunci când înțelegi cu adevărat ce înseamnă munca pe teren,” spunea el.

După o perioadă în care a lucrat la o companie germană în domeniul hidrogenului, Oleg a primit o oportunitate de nerefuzat: ExxonMobil i-a oferit un interviu. Inițial, a crezut că ar putea fi o farsă, dar a descoperit că era real. În 2018, a ajuns în Marea Britanie pentru un interviu care i-a schimbat viața. A fost o experiență intensă, cu interviuri tehnice și comportamentale, dar a simțit că locul său este acolo.

ExxonMobil a devenit locul în care Oleg a simțit că își poate valorifica la maxim cunoștințele și abilitățile. La interviul tehnic, a fost pus în fața unei provocări complexe, dar a reușit să demonstreze că este pregătit să facă față cerințelor companiei. Ceea ce l-a impresionat cel mai mult a fost cultura companiei: indiferent de religie, naționalitate sau statut social, ce contează cu adevărat este competența și munca asiduă.

Astăzi, Oleg lucrează în Marea Britanie pentru ExxonMobil, un gigant petrolier de renume mondial. „În această companie, nu contează cine este tatăl tău. Ce contează este cât de pregătit ești”, spune Oleg, subliniind că în industria globală actuală, performanța și dedicarea sunt cele mai importante criterii pentru succes.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

08 Aug. 2026, 15:27
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
08 Aug. 2026, 15:27 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Moldovenii care aleg Bulgaria drept destinație de vacanță sau tranzitează această țară în drum spre Grecia vor trebui să se obișnuiască cu o nouă schimbare. Bulgaria încheie perioada în care comercianții erau obligați să afișeze prețurile atât în leva, cât și în euro, iar de la 9 august prețurile oficiale vor fi indicate doar în moneda unică europeană.

Perioada de afișare dublă a prețurilor se încheie sâmbătă, 8 august. Măsura fusese introdusă temporar pentru a-i ajuta pe consumatori să se adapteze după trecerea Bulgariei la euro și pentru a limita eventualele scumpiri nejustificate.

Astfel, din data 9 august, magazinele, restaurantele și prestatorii de servicii vor fi obligați să indice prețurile și sumele de plată în euro. Comercianții vor putea păstra și echivalentul în leva, însă doar cu caracter informativ, potrivit presei bulgare.

Schimbarea este relevantă și pentru cetățenii Republicii Moldova, în condițiile în care Bulgaria este una dintre destinațiile turistice populare în sezonul estival, dar și principala țară de tranzit pentru moldovenii care călătoresc cu automobilul spre nordul Greciei, Halkidiki, Thassos sau către porturile de unde se poate ajunge pe insulele grecești.

Rata oficială de conversie rămâne fixă la 1 euro pentru 1,95583 leva. Astfel, un produs care anterior costa aproximativ 20 de leva va fi afișat la circa 10,23 euro, iar unul de 100 de leva – la aproximativ 51,13 euro.

Autoritățile bulgare precizează că dispariția obligației de afișare dublă nu înseamnă că toate meniurile, cataloagele sau broșurile trebuie înlocuite imediat. Materialele existente vor putea fi folosite în continuare, cu condiția ca suma în euro să fie prezentată clar drept prețul care trebuie achitat, iar cea în leva să aibă doar caracter informativ.

În același timp, controalele asupra comercianților vor continua. Autoritățile vor monitoriza eventualele conversii incorecte, practicile comerciale neloiale și majorările nejustificate ale prețurilor.

De la introducerea euro, autoritățile bulgare au aplicat circa 1.550 de amenzi și aproximativ 700 de alte sancțiuni în baza legislației privind trecerea la moneda unică, valoarea totală a acestora ridicându-se la aproximativ 1,8 milioane de euro.

Leva nu devine însă inutilizabilă pentru cei care mai dețin numerar în vechea monedă. Băncile comerciale din Bulgaria vor continua să schimbe leva în euro până la 31 decembrie 2026, iar Banca Națională a Bulgariei va efectua schimbul gratuit, fără limită de sumă și fără termen-limită.

Trecerea la afișarea exclusivă în euro va deveni vizibilă treptat în magazine și pe platformele online. METRO Bulgaria a anunțat că va elimina prețurile în leva din 9 august, iar Billa Bulgaria va face același lucru începând cu 10 august.