DECIS! Ofițerii INI reținuți de CNA vor fi plasați în arest la domiciliu pentru 30 de zile

03 Iun. 2021, 17:00
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
03 Iun. 2021, 17:00 // Actual //  MD Bani

Poliţiştii de la Inspectoratul Naţional de Investigaţii (INI), reţinuţi de CNA pentru fapte de corupţie, au fost plasaţi în arest la domiciliu pentru 30 de zile. Decizia a fost luată de magistraţii Judecătoriei Chişinău, sediul Ciocana, după ce procurorii au cerut 30 de zile de arest preventiv pentru fiecare.

În urmă cu 3 zile, CNA a reținut doi ofiţeri ai Inspectoratului Naţional de Investigaţii în urma unui denunţ la linia naţională anticorupţie. Cei doi ofițeri sunt învinuiţi de corupere pasivă. Aceștia sunt acuzați că ar fi cerut bani de la un bărbat pentru a-l scăpa de un dosar penal.

26 Mart. 2026, 17:31
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
26 Mart. 2026, 17:31 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Un proiect de lege care vizează reglementarea pieței imobiliare din Republica Moldova propune reguli mai stricte pentru activitatea agenților imobiliari, inclusiv certificarea profesională obligatorie și crearea unui registru public al acestora.

Potrivit deputatei Marina Morozova, inițiativa legislativă urmărește creșterea transparenței și protejarea consumatorilor în relația cu agenții imobiliari.

Documentul prevede instituirea unui registru public accesibil cetățenilor, unde vor fi incluși toți agenții autorizați. Astfel, persoanele interesate vor putea verifica statutul acestora înainte de a încheia tranzacții.

„Fiecare cetățean va putea verifica cine este autorizat și cine nu”, a declarat Marina Morozova.

Totodată, proiectul introduce obligații stricte privind transparența financiară. Toate plățile efectuate în cadrul tranzacțiilor imobiliare vor trebui confirmate prin bon fiscal, iar perceperea unor taxe care nu sunt prevăzute în contract va fi interzisă.

În cazul încălcării noilor reguli, legea prevede sancțiuni severe, care pot varia de la amenzi până la retragerea dreptului de activitate pentru agenții imobiliari.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!