Delir la o telviziune rusă. Amenință occidentul: Vom ajunge în rai, iar vesticii vor arde în iad ca nişte gândaci

05 Mai 2022, 12:21
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
05 Mai 2022, 12:21 // Actual //  bani.md

Delir total la o televiziune rusă de stat – jurnalişti şi politicieni ruşi spun că Rusia are capacitatea de a distruge Berlinul, Londra şi Parisul în 200 de secunde. Un jurnalist rus afirmă că „în caz de război nuclear, toţi vom muri, dar măcar ruşii vor ajunge în rai, iar vesticii vor arde în iad ca nişte gândaci”.

Gazdele unei emisuni transmisă la o televiziune de stat rusă a simulat modul în care Vladimir Putin ar lansa atacuri nucleare asupra a trei capitale din Europa, susţinând că „nu vor exista supravieţuitori”.

Gazdele unei emisuni transmisă la o televiziune de stat rusă a simulat modul în care Vladimir Putin ar lansa atacuri nucleare asupra a trei capitale din Europa, susţinând că „nu vor exista supravieţuitori”.

Ca răspuns la sprijinul vestic al Ucrainei, Putin a ordonat armatei să testeze rachetele Sarmat, cunoscute şi sub numele de Satan II.

Ameninţarea vine ca răspuns la comentariile făcute de ministrul apărării din Marea Britanie care sprijină atacurile ucrainene asupra infrastructurii ruse, transmite Daily Mail.Marea Britanie şi alte naţiuni occidentale continuă să sprijine Ucraina, aliaţii NATO furnizând echipamente, vehicule militare şi arme ţării asediate de ruşi.

Ameninţarea vine şi după ce fostul şef NATO, Richard Sherriff, a avertizat că „ în cel mai rău caz, Occidentul trebuie să se pregătească  pentru un război cu Rusia în Ucraina, pe fondul rapoartelor că preşedintele rus ar putea folosi parada de ziua victorie din 9 mai pentru a declara război total împotriva vecinului său”.

Gazdele emisiunii  60 Minute de pe canalul de televiziune de stat Pervîi Kanal (Canalul 1), poreclit ca PUTIN TV de presa occidentală,  au anunţat că oraşele Londra, Paris şi Berlin ar putea fi lovite în 200 de secunde de la lansarea rachetelor nucleare SATAN II/RS-28 Sarmat.

În emisiunea de joi, preşedintele partidului naţionalist Rodina, Aleksey Zhuravlyov, s-a gândit la ce s-ar întâmpla dacă Rusia ar lansa arme nucleare împotriva Regatului Unit. Acesta a afirmat că: „insulele britanice nu vor mai exista dacă este lansată o singură rachetă Sarmat”.

El a insistat să spună că este foarte „serios”, în timp ce o altă gazdă a adăugat că „şi Marea Britanie are arme nucleare şi că nimeni nu va supravieţui în acest război nuclear”.

Producătorii emisiunii au arătat apoi spectatorilor o hartă care pare să sugereze că Rusia ar putea lansa rachetele nucleare din Kaliningrad, enclava rusă dintre Polonia, Lituania şi Marea Baltică.

El a estimat că rachetele ar putea ajunge la Berlin în 106 secunde, la Paris în 200 de secunde şi la Londra în 202 secunde.

Săptămâna trecută, Putin s-a lăudat că rachetele hipersonice ale ţării sale ar putea fenta toate sistemele de apărare modernă occidentală şi ar putea fi gata să lovească Marea Britanie „până în toamnă”.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

15 Aug. 2026, 09:47
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
15 Aug. 2026, 09:47 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Portul Fluvial Ungheni, care își desfășoară principala activitate operațională la Portul de Pasageri și Mărfuri Giurgiulești, a operat în 2025 peste 950 de mii de tone doar din cele două categorii principale de mărfur pietriș și cereale. În același timp, veniturile întreprinderii au scăzut cu aproape 14 milioane de lei într-un singur an.

Cea mai importantă marfă operată în 2025 a fost pietrișul. Prin infrastructura portuară au trecut 653 de mii de tone, material utilizat inclusiv pentru realizarea proiectelor de infrastructură rutieră din Republica Moldova.

Un volum important l-au reprezentat și cerealele destinate exportului. În cursul anului trecut, prin port au fost operate 303 mii de tone de cereale.

Cumulat, doar pietrișul și cerealele au reprezentat 956 de mii de tone de mărfuri operate în 2025, ceea ce evidențiază rolul infrastructurii portuare în aprovizionarea sectorului construcțiilor și în exporturile agricole ale Republicii Moldova.

În pofida volumelor importante de mărfuri, veniturile Portul Fluvial Ungheni au înregistrat o scădere. Dacă în 2024 întreprinderea a raportat venituri de 74 milioane de lei, în 2025 acestea au coborât la 60,3 milioane de lei.

Este vorba despre o diminuare de 13,7 milioane de lei, echivalentul unei scăderi de aproximativ 18,5% într-un singur an.

În schimb, salariul mediu în cadrul întreprinderii a crescut. Acesta a urcat de la 14,7 mii de lei în 2024 la 15,4 mii de lei în 2025, cu aproximativ 4,8%.