Enclava secesionistă se îngroapă în datorii! Creanțele Tiraspolului pentru gaz au ajuns la 10 miliarde de dolari

30 Ian. 2024, 13:25
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
30 Ian. 2024, 13:25 // Actual //  bani.md

Președintele Moldovagaz, Vadim Ceban, avertizează că datoria Transnistriei pentru gazul rusesc a depășit deja suma uriașă de 10 miliarde de dolari. Într-o emisiune de la TV8, Ceban a adus în atenție situația critică a aprovizionării cu gaze naturale a Republicii Moldova și consecințele financiare ale neplăților constante din regiunea separatistă.

Ceban a subliniat că datoria este rezultatul neplăților sistematice ale consumatorilor din Transnistria. Acest debitor este acum listat în bilanțul Moldovagaz, dar Guvernul Republicii Moldova refuză să recunoască această datorie, invocând lipsa controlului asupra situației din regiunea separatistă.

Situația aduce Chișinăul într-o poziție dificilă, deoarece blocarea aprovizionării cu gaze în regiunea de pe malul stâng al Nistrului ar afecta negativ cetățenii moldoveni care locuiesc acolo. De asemenea, în această zonă se găsește Centrala de la Cuciurgan, furnizor important de energie electrică ieftină pentru Republica Moldova, care funcționează cu gaze naturale rusești.

Totodată, reprezentantul oficial al Gazprom, Serghei Kupriyanov susține că există și o datorie a consumatorilor moldoveni de pe malul drept al Nistrului, estimată la 433 de milioane de dolari. Cu penalitățile de întârziere, această sumă s-ar ridica la impresionanta cifră de 709 milioane de dolari. Cu toate acestea, autoritățile de la Chișinău nu recunosc nici această datorie, escaladând tensiunile într-o dispută financiară deja tensionată.

Enclava nu plătește gazul consumat, întreaga datorie, acumulându-se pe seama Moldovagaz. Experții de la Chișinău susțin că anumite grupări de la Kremlin câștigă sume uriașe din Transnistria. Potrivit lor, aceștia storc bani mari din Centrala de la Cuciurgan și Uzina Metalugrică, precum și din fermele de criptomonede amplasate în regiunea transnistreană, care consumă (fără să achite) aproximativ 10% din curentul electric produs de Cuciurgan.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

23 Sept. 2026, 17:13
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
23 Sept. 2026, 17:13 // Actual //  Grîu Tatiana

Operatorii de transport rutier din Republica Moldova care vor să efectueze curse internaționale de mărfuri în 2027 pot începe să depună cererile pentru obținerea autorizațiilor multilaterale CEMT. Agenția Națională Transport Auto (ANTA) anunță că procesul de repartizare a autorizațiilor pentru anul viitor a fost lansat.

Agenția le atrage atenția operatorilor de transport că toate cerințele trebuie respectate întocmai. O cerere care nu îndeplinește condițiile stabilite nu va fi validată și nu va putea participa la repartizarea autorizațiilor CEMT pentru 2027.

Autorizația CEMT este, în esență, documentul care le permite transportatorilor să facă transport internațional de mărfuri în statele participante la sistem. Cu ajutorul acesteia, o companie de transport poate efectua curse peste hotare în condițiile stabilite de regulile CEMT.

CEMT vine de la Conferința Europeană a Miniștrilor de Transport, iar sistemul este gestionat în prezent prin Forul Internațional de Transport (ITF). Pentru transportatori, aceste autorizații sunt importante deoarece facilitează accesul la transporturile internaționale și reduc necesitatea obținerii unor autorizații separate pentru fiecare cursă, acolo unde regulile CEMT permit acest lucru.

Un alt element important este că, din 1 ianuarie 2026, autorizațiile CEMT au intrat în era digitală. Documentele pe hârtie sunt înlocuite treptat de Sistemul Digital CEMT, accesibil prin platforme web și mobile.

În Republica Moldova, procesul este gestionat electronic prin sistemul informațional „e-Autorizație transport”, administrat de ANTA.