Energia regenerabilă – subiectul discuției dintre AEE și Agenția Franceză de Dezvoltare în cadrul unei ședințe comune

30 Sept. 2021, 17:30
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
30 Sept. 2021, 17:30 // Actual //  MD Bani

Reprezentanții Agenției pentru Eficiență Energetică au avut o întrevedere cu reprezentanții Agenției Franceze de Dezvoltare (AFD), unde au discutat posibilitatea implementării unor proiecte comune în domeniul eficienței energetice și surse de energie regenerabilă.

Agenția Franceză de Dezvoltare a obținut recent mandat de intervenție în Republica Moldova pentru susținerea proiectelor de dezvoltare, în domeniul mediului, energetic și în asigurarea cu apă potabilă de calitate.

La sedință au participat: Eugen Gîrlea, director adjunct AEE, Colun Valerian, șef al Direcției Finanțare, Implementare și Monitorizare a Proiectelor și Balan Manole, șes al Direcției Implementare și Monitorizare a Politicilor.

În acest context, reprezentanții AFD au mulțumit pentru interesul manifestat și și-au exprimat disponibilitatea de a identifica noi oportunități de consolidare a relațiilor bilaterale de cooperare.

AEE are misiunea de a implementa politica de stat în domeniul eficienței energetice, performanței energetice a clădirilor, precum și a valorificării surselor de energie regenerabilă, inclusiv prin atragerea și gestionarea resurselor financiare în vederea finanțării proiectelor în domeniile respective într-un mod durabil din punct de vedere al mediului înconjurător și a schimbărilor climatice.

06 Nov. 2026, 17:09
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
06 Nov. 2026, 17:09 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Banca Națională a Moldovei (BNM) suspendă pentru șase luni licența sistemului de plăți electronice BPAY, începând cu 7 noiembrie. Comitetul executiv al BNM a luat decizia pe 5 noiembrie, după ce un control a scos la iveală mai multe încălcări în activitatea companiei. 

Verificările au vizat activitatea BPAY din perioada 27 octombrie 2023 – 23 februarie 2026. Potrivit BNM, compania a încălcat cerințe de licențiere și de activitate și nu a îndeplinit prescripțiile autorității de supraveghere. Controlul a scos la iveală și încălcări legate de controlul intern și de gestionarea riscurilor.

Pe durata suspendării, BPAY trebuie să le permită clienților să consulte soldurile conturilor și să le elibereze extrase la cerere. Compania trebuie să păstreze și funcțiile necesare pentru a-și gestiona obligațiile existente față de utilizatori și să remedieze încălcările constatate de BNM.

BPAY oferă servicii de plată, transferuri de bani și carduri de debit. Potrivit datelor financiare raportate pentru 2025, BPAY a avut venituri din vânzări de aproximativ 40,4 milioane de lei.