Europarc finalizează integrarea soluției eKYC la Energbank

09 Iul. 2026, 11:14
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
09 Iul. 2026, 11:14 // Actual //  bani.md

Chișinău, 09 iulie 2026 – Integrarea soluției eKYC dezvoltată de Europarc la B.C. „Energbank” S.A. marchează finalizarea unui proiect important care reduce semnificativ timpul de onboarding și crește nivelul de siguranță în identificarea la distanță a clienților.

Prin aceasta integrare, banca își consolidează capacitatea de a oferi servicii digitale mai rapide, mai sigure și conforme cu cerințele de reglementare aplicabile proceselor de cunoaștere a clientelei și prevenirii fraudelor. Soluția permite lansarea și scalarea produselor financiare digitale cu mai multă agilitate, diminuând riscurile asociate proceselor manuale de verificare.

„În contextul digitalizării accelerate, instituțiile bancare sunt nevoite să găsească un echilibru între experiența simplă oferită clientului, cerințele stricte de conformitate și nevoia de eficiență. Soluția noastră de eKYC oferă infrastructura necesară pentru scalare, fără compromisuri în privința controlului riscului și a cerințelor BNM”, a menționat Tudor Disculțu, Director comercial, Europarc.

„Integrarea soluției eKYC este un pilon important în strategia noastră de transformare digitală. Putem identifica clienții la distanță mai rapid și mai sigur, menținând în același timp standarde ridicate de conformitate și o experiență modernă pentru utilizatori”, a adăugat Marina Zanoga, Directoare Aria Legalitate, Energbank.

Republica Moldova a dezvoltat în ultimii ani un cadru legislativ solid pentru sectorul financiar. Conform unor evaluări recente ale infrastructurii financiare, scorurile la reglementare depășesc media europeană, 82,93 față de 78, în timp ce indicatorii de eficiență operațională se situează în jurul valorii de 70, sub media europeană, evidențiind nevoia unor investiții suplimentare în automatizare și tehnologii digitale.

În acest context, soluțiile de eKYC devin instrumente-cheie pentru reducerea decalajului dintre potențialul legislativ și realitatea operațională în relația cu clienții, prin identificare la distanță, verificare automată a documentelor, controale AML și suport pentru fluxuri omnichannel (web, mobile, sucursale), care reduc timpul de onboarding și costurile asociate fluxurilor tradiționale.

Instituțiile interesate de proiecte similare pot contacta echipa Europarc pentru evaluarea fluxurilor KYC existente, respectiv identificarea oportunităților de automatizare și digitalizare.

Despre Europarc:

Europarc este o companie din Republica Moldova, specializată în soluții eKYC, parte a grupului Incasso, cu peste 15 ani de experiență pe piață. Compania implementează tehnologii care respectă cerințele privind identificarea la distanță, reducând riscurile asociate procesului KYC și oferind suport atât pentru departamentele de conformitate, cât și pentru echipele IT ale băncilor.

www.europarc.md · 079 001 322 · str. Calea Ieșilor 10B, Chișinău, Republica Moldova

21 Aug. 2026, 20:28
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
21 Aug. 2026, 20:28 // Actual //  Ursu Victor

Guvernul intenționează să introducă din nou regimul de licențiere a importurilor de cereale, măsura urmând să fie discutată la ședința Executivului de săptămâna viitoare. Anunțul a fost făcut de premierul Vasile Tofan, care susține că intervenția este menită să protejeze producătorii și exportatorii moldoveni de presiunile asupra prețurilor, dar avertizează că decizia implică și riscuri pentru alte sectoare ale economiei.

„La următoarea ședință a Guvernului, vom recomanda introducerea regimului de licențiere pentru importurile de cereale”, a anunțat Tofan.

Premierul afirmă că, în mod normal, statul ar trebui să intervină cât mai puțin pe piață, însă situația actuală impune găsirea unui echilibru între interesele agricultorilor și cele ale industriilor care folosesc cerealele drept materie primă.

Potrivit lui, limitarea importurilor prin licențiere ar putea proteja fermierii moldoveni, dar în același timp poate scumpi materia primă pentru morărit, panificație, zootehnie și industria uleiurilor.

Tofan avertizează că, dacă aceste sectoare își pierd competitivitatea, Republica Moldova riscă să importe mai multe produse cu valoare adăugată mai mare, precum făină, carne, lapte și ulei, în loc să le producă pe piața internă.

„Cele mai dificile sunt [deciziile] de tip 50/50, când trebuie să cântărești interese legitime, dar diferite, și să alegi soluția care implică cele mai mici riscuri pentru economie în ansamblu. Aceasta este una dintre ele”, a explicat premierul.

Șeful Guvernului susține însă că există și semnale favorabile pentru agricultori. Primele date privind recolta din acest an ar indica rezultate bune, iar în cazul rapiței au fost înregistrate randamente ridicate în mai multe regiuni și prețuri peste nivelul de anul trecut.

Un alt factor favorabil ar putea veni de pe piața europeană. Potrivit premierului, perspectivele pentru unele culturi s-au deteriorat semnificativ în Europa. Recolta de porumb este estimată în prezent la un nivel cu aproape 20% sub media ultimilor cinci ani, iar oferta mai redusă ar putea susține prețurile regionale la cereale.

Tofan spune că aceste perspective nu elimină însă problemele agricultorilor moldoveni, care operează cu marje reduse și sunt expuși atât riscurilor climatice, cât și unei piețe regionale afectate de război și perturbări logistice.

Mecanismul concret de licențiere urmează să fie stabilit la ședința Guvernului de săptămâna viitoare. Potrivit premierului, un regim similar a fost aplicat în perioada 2024–2025 și ar fi avut „efecte benefice” pentru producătorii autohtoni de cereale.

Noua măsură ar urma să aibă caracter temporar și să fie valabilă până la 31 octombrie 2026.

Pe termen lung, Tofan afirmă că autoritățile trebuie să se concentreze pe reducerea costurilor logistice, îmbunătățirea accesului la piețele externe, dezvoltarea capacităților de depozitare și procesare, facilitarea finanțării și creșterea competitivității sectorului agricol.

„Protejarea fermierilor este importantă. La fel de important este să nu slăbim, fără să vrem, celelalte ramuri ale economiei care depind de cereale”, a conchis premierul.