Exporturile de pomușoare înghețate au crescut de 4 ori: Moldova devine jucător-cheie în regiune

07 Iun. 2025, 09:05
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
07 Iun. 2025, 09:05 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ramura pomușoarelor se transformă rapid într-un sector strategic al economiei Republicii Moldova. Potrivit expertului economic Veaceslav Ioniță de la IDIS „Viitorul”, exportul de pomușoare congelate a crescut spectaculos, iar consumul intern s-a multiplicat de cinci ori față de perioada de dinaintea anului 2015.

„Pomușoarele congelate ne permit să fim prezenți pe piața internațională în afara sezonului și să fim mai competitivi”, a declarat Ioniță în cadrul emisiunii „Analize economice”.

În prezent, 80% din pomușoarele consumate în Moldova sunt de producție locală, comparativ cu doar 20% în 2015. Consumul per capita a crescut de la 400 grame în perioada sovietică la 8,8 kg în 2024, iar în 2025 se estimează că va depăși 10,5 kg pe cap de locuitor.

Structura producției de pomușoare în Moldova este dominată de căpșune (61,9%) și zmeură (32%), urmate de coacăze, cătină, mure, agriș și alte fructe de pădure.

Suprafețele cultivate au crescut de 2,5 ori față de anii 1990, iar astăzi 70% din plantațiile de pomușoare sunt deținute de populație, după ce vechile gospodării agricole sovietice s-au dizolvat.

În 2024, exportul total de pomușoare a fost de 3,9 milioane dolari, din care 43 milioane lei au provenit din vânzările de pomușoare congelate, un segment care a crescut de la doar 11 milioane lei în 2020. Astfel, acest tip de export a crescut cu aproape 300% în patru ani, contribuind semnificativ la extinderea potențialului de piață externă.

Principalele piețe de export în ultimii 5 ani sunt:

Rusia – 41,1%
Polonia – 32,6%
România – 18,6%
Belarus – 3,9%
Serbia – 2,6%
În același timp, importurile de pomușoare, necesare mai ales în sezonul rece, provin din țări precum Grecia, Spania, Turcia, Ucraina, Peru, Azerbaidjan, Chile, Macedonia de Nord și Columbia.

Piața pomușoarelor a fost estimată la:

304 mil. lei în 2016
430 mil. lei în 2020
1,055 miliarde lei în 2022
838 mil. lei în 2024

Din această sumă, 466 milioane lei reprezintă producția locală vândută în țară, iar 69 milioane lei provin din exporturi. Producția de import rămâne semnificativă (260 milioane lei), în special pentru sezonul rece.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

06 Oct. 2026, 12:29
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
06 Oct. 2026, 12:29 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Corneliu Ghimpu a reacționat după trimiterea dosarului său în judecată, contestând acuzațiile și modul în care a fost desfășurată ancheta. Fostul prim-vicepreședinte al Victoriabank susține că expertiza financiară dispusă de acuzare a confirmat proveniența legală a averii sale, dar că aceasta ar fi fost ignorată.

„Cei care mă cunosc știu cine sunt. Știu ce valori am purtat cu mine, cum mi-am făcut meseria și cum mi-am trăit viața de zi cu zi. Și mai știu că ceea ce mi se impută nu se potrivește cu mine, așa cum apa nu se amestecă cu uleiul”, afirmă Ghimpu.

În reacția sa, acesta descrie cauza drept „un dosar care nu rezistă unui simplu exercițiu de logică”. El invocă „șase ani fără nicio acțiune de investigație și fără nicio probă nouă, apoi, într-o singură zi, o acuzație agravată”.

Ghimpu mai susține că dosarul conține o singură mărturie, „pusă la îndoială chiar de actele procurorului”, și contestă calificarea drept infracțiune a unor activități pe care le descrie ca fiind profesionale, de rutină.

O altă critică vizează prezentarea averii sale în comunicatul oficial. Potrivit lui, expertiza financiară dispusă chiar de acuzare, care ar fi confirmat proveniența legală a averii, a fost ignorată.

„În locul ei, în comunicatul oficial, o sumă a sechestrului umflată pe hârtie, pentru a crea percepția unei vinovății «evidente» și a bifa succese”, afirmă acesta. Totodată, el reclamă un termen prea scurt pentru studierea materialelor cauzei.

„Legea cere ca vinovăția să fie dovedită de acuzare, nu nevinovăția de cel acuzat. Cere probe, nu presupuneri. Cere ca anchetatorul să caute la fel de atent și ce îl apără pe om, nu doar ce îl acuză”, declară Ghimpu, susținând că în dosarul său aceste reguli au fost trecute cu vederea.

El vorbește și despre impactul celor șase ani asupra vieții sale: „Acești șase ani i-aș fi putut dărui societății, muncind și construind. În schimb, am tot așteptat adevărul”.

„Fiecare leu pe care îl am e muncit cinstit, adunat o viață întreagă, cu respect față de lege, oameni și lucrul bine făcut”, adaugă Ghimpu. În încheiere, acesta mulțumește familiei și prietenilor pentru sprijin și afirmă că merge mai departe „cu fruntea sus și cu încredere în judecători”.

Reacția vine în contextul trimiterii sale în judecată în dosarul „Frauda bancară”. Procuratura Anticorupție îl acuză de complicitate la escrocherie în proporții deosebit de mari și spălare de bani, pentru presupuse fapte din 2014. Cauza va fi examinată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.