FOTO Cum arată mega-construcția podului de peste Prut de la Leova

27 Mart. 2023, 12:31
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
27 Mart. 2023, 12:31 // Actual //  bani.md

Construcția drumului de către podul de peste Prut de la Leova are loc cu pași repezi. Lucările de la drumul de acces la pod sunt în toi. Premierul Dorin Recean anunța că în luna mai peste podul de pontoane va trece primul autovehicul în România.

Pentru instituirea şi amenajarea acestui punct, în rectificarea bugetară sunt prevăzute alte 8,4 milioane lei. Astfel costurile trec deja de 260 milioane lei.

Capacitatea portantă va fi de 40 de tone şi 7 tone per axă, adică va  permite circulaţia camioanelor, inclusiv în plin sezon de recoltare. Pe pod este preconizată și trecerea pietonală.

Podul va avea o lungime de 60 de metri, o lăţime de 14  metri şi o capacitate de 40 de tone. Potrivit proiectului, urmează a   fi construit şi un drum de acces cu o lungime de 3 km. Lucrările  urmează a fi finalizate până în toamna acestui an.

Lucrările de sunt efectuate de compania Irinda Prim SRL (proprietar și administrator – Igor Galeamov), care anterior a fost sancționată de Consiliul Concurenței, cu o amendă de circa un milion de lei, pentru participarea cu oferte trucate la licitații sau la orice alte forme de concurs de oferte.

Deși Chișinăul susține că în luna mai va fi dat în exploatare podul, pe parteaa română lucrările nu au început.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

12 Nov. 2026, 15:19
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
12 Nov. 2026, 15:19 // Actual //  Ursu Victor

Chiriile apartamentelor au înregistrat o creștere anuală de aproape 20%, în timp ce cheltuielile de întreținere și administrare a blocurilor de locuit s-au majorat cu peste 22%, potrivit datelor Raportului asupra inflației din noiembrie 2026, publicat de Banca Națională a Moldovei, care constată intensificarea presiunilor asupra costurilor locative.

Potrivit BNM, în septembrie 2026, prețurile pentru închirierea apartamentelor au crescut cu 19,6% comparativ cu aceeași lună a anului trecut. Banca centrală explică această evoluție prin intensificarea cererii pentru locuințe, care a exercitat presiuni asupra tarifelor de închiriere.

În același timp, cheltuielile de întreținere și alte cheltuieli administrative în clădirile colective au înregistrat o creștere anuală de 22,65% în septembrie, comparativ cu doar 5,25% în luna iunie. Astfel, în numai trei luni, ritmul anual de scumpire al acestor servicii a accelerat cu 17,4 puncte procentuale.

Aceste evoluții au contribuit la menținerea presiunilor inflaționiste în economie. Potrivit raportului, inflația de bază a constituit, în medie, 5,43% în trimestrul III 2026, cu 0,27 puncte procentuale peste nivelul trimestrului precedent.

Scumpirile nu s-au limitat însă la sectorul locativ. BNM arată că pachetele turistice internaționale au înregistrat o majorare anuală de 22,88% în septembrie, în timp ce prețurile serviciilor de alimentație publică au crescut cu 9,63%.

În pofida unor evoluții relativ stabile ale inflației de bază, banca centrală constată că anumite categorii de servicii continuă să înregistreze creșteri de prețuri, care alimentează presiunile asupra bugetelor gospodăriilor.

La nivel general, inflația anuală a accelerat de la 6,34% în iulie la 6,96% în august și 8,6% în septembrie 2026, depășind limita superioară a intervalului-țintă urmărit de BNM.

.