(FOTO) TOP 10 cele mai scumpe mașini vândute la licitație în 2022

09 Ian. 2023, 11:06
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
09 Ian. 2023, 11:06 // Au Bani //  MD Bani

Chiar dacă criza bântuie în întreaga lume, cei mai bogați oameni ai planetei nu o resimt, din contra, continuă să se bucure de lucrurile materiale, în special automobile. În 2022, la licitații au fost vândute mai multe automobile de lux cu prețuri imense. Tot în 2022 a fost ales un nou deținător al titulaturii de „cea mai scumpă mașină din istorie”.

Iată care au fost cele mai scumpe mașini vândute la licitație în 2022:

1958 Maserati 450S Fantuzzi – 8,6 milioane de euro

Automobilul de lux a fost vândut în cadrul licitației RM/Sotheby’s de la Monterey, California, din 18 august 2022 pentru 8,6 milioane de euro. Începând cu 1958 mașina a concurat cu succes în cursele SCCA (Sports Car Club of America).

1960 Ferrari 250 GT SWB Competizione Coupe – 8,75 milioane de euro

Mașina s-a vândut la licitația Gooding & Co. din 3 septembrie de la Londra.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește-ne pe TELEGRAM!

1924 Hispano-Suiza H6C Torpedo Roadster – 8,81 milioane de euro

Mașina a fost vândută în cadrul licitației RM/Sotheby’s de la Monterey, California, din 18 august.

Mercedes-Benz 540K Special Roadster – 9,4 milioane de euro

Mercedes-Benz 540K Special Roadster este printre cele mai cunoscute și dorite modele din istoria mărcii, un model sport decapotabil care, de-a lungul aniilor, a fost deținut de multe vedete, dar și capete încoronate. Automobilul din imagine, cu o caroserie Sindelfingen, face parte dintr-un club ultra-exclusivist fiind unul din doar trei exemplare supraviețuitoare cu coadă lungă ce acoperă roata de rezervă din spate. Ea a fost vândută tot în timpul licitației RM/Sotheby’s din Monterey, California, din 18 august.

1937 Bugatti Type 57 Atalante Coupe – 9,83 milioane de euro

Cu un motor cu opt cilindri în linie de 3,2 litri echipat cu un supercharger, exemplarul acesta este printre primele Type 57 SC construite vreodată. Șasiul și caroseria sunt ambele originale (adică n-au fost despărțite, cum se întâmplă uneori cu mașini din această perioadă). Bugatti-ul a fost vândut în timpul licitației Gooding & Co. de la Pebble Beach din 19 august.

1937 Talbot-Lago T150-C Teardrop Coupe – 11,44 milioane de euro

Mașina aceasta și-a găsit un nou proprietar la licitația Gooding & Co. de la Amelia Island din 10 martie.

2003 Ferrari F2003-GA – 14,6 milioane de euro

Ferrari F2003-GA face o notă discordantă în acest top, deoarece vorbim de un monopost de Formula 1, o mașină pilotată de septuplul campion mondial Michael Schumacher în timpul sezonului 2003. Mașina a fost adjudecată în cadrul unei licitații speciale RM/Sotheby’s din 9 noiembrie, de la Geneva.

1955 Ferrari 410 Superamerica Sport Spider – 20,97 milioane de euro

Mașina a fost vândută în cadrul licitației RM/Sotheby’s de la Monterey, California, din 20 august.

1998 McLaren F1 – 23,8 milioane de euro

Ocupanții primelor două poziții din acest top sunt atipici, deoarece nu vorbim de niște licitații publice clasice. În cazul acestui McLaren, câștigătorul și-a trimis oferta prin metoda „sealed bid” a celor de la RM/Sotheby’s. În acest caz, o mașină este prezentată de către casa de licitații, iar cei interesați trimit o ofertă de preț fără ca să știe câte alte persoane licitează și nici care sunt licitațiile lor. Cu alte cuvinte, cel care trimite cea mai mare ofertă pune mâna, imediat, pe mașină, fără ca alt licitator să poată să vină cu o ofertă superioară. Mașina nu mai are nevoie de nicio prezentare, McLaren-ul F1 fiind primul automobil de șosea construit de McLaren sub conducerea tehnică a lui Gordon Murray care a folosit un imens motor BMW V12 proiectat de Paul Rosche pentru a crea cea mai rapidă mașină a lumii (din 1998 și până în 2005) și, respectiv, singura de stradă care a câștigat, în clasamentul general, cursa de 24 de ore de la Le Mans (în 1995).

1955 Mercedes-Benz 300 SLR Uhlenhaut Coupe – 133,3 milioane de euro

Un Ferrari nu mai este mai scumpă mașină de istorie. Un Mercedes-Benz mult mai exclusivist (doar două au fost construite) a spulberat recordul de 48,4 milioane de dolari deținut de un Ferrari 250 GTO din 1962 care și-a găsit un nou proprietar contra acestei sume în 2018, la o licitație RM/Sotheby’s.

Licitația această incredibilă a început de la 50 de milioane de dolari și, în cele din urmă, mașina s-a vândut unui norocos cu identitate necunoscută.

21 Aug. 2026, 17:16
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
21 Aug. 2026, 17:16 // Actual //  Grîu Tatiana

Transportatorii moldoveni care ajung în Azerbaidjan trebuie să țină cont de taxele rutiere aplicate vehiculelor înmatriculate în state străine. Agenția Națională Transport Auto (ANTA) anunță că, în baza informațiilor transmise de autoritățile azere, vehiculele care intră, tranzitează sau părăsesc teritoriul Azerbaidjanului sunt taxate în funcție de perioada de ședere și de caracteristicile vehiculului.

Pentru autocarele și alte vehicule destinate transportului de persoane, taxa pornește de la 15 dolari pentru o zi, în cazul vehiculelor cu până la 12 locuri. Pentru vehiculele cu 13–30 de locuri, taxa este de 20 de dolari pe zi, iar pentru cele cu 31 sau mai multe locuri ajunge la 25 de dolari. Dacă perioada de ședere ajunge la o săptămână, taxele cresc la 30, 40 și, respectiv, 50 de dolari, în funcție de numărul de locuri.

Pentru o ședere de până la o lună, taxa este de 100 de dolari pentru vehiculele cu până la 12 locuri, 140 de dolari pentru cele cu 13–30 de locuri și 175 de dolari pentru cele cu cel puțin 31 de locuri. Pentru perioade de până la trei luni, taxele ajung la 300, 400 și 500 de dolari, iar pentru o perioadă de până la un an – la 1.050, 1.400 și 1.750 de dolari.

În cazul transportului de mărfuri, cuantumul taxei depinde de numărul de osii. Un camion cu până la patru osii achită 20 de dolari pentru o zi, în timp ce pentru vehiculele cu patru osii și mai multe taxa este de 30 de dolari. Pentru o ședere de până la două săptămâni, taxele sunt de 40 și 80 de dolari, iar pentru o lună – de 140 și 280 de dolari.

Pentru o perioadă de până la trei luni, taxa ajunge la 400 de dolari pentru vehiculele cu până la patru osii și la 800 de dolari pentru cele cu patru osii sau mai multe. Pentru un an, taxele sunt de 1 400 și, respectiv, 2 800 de dolari.

Și perioada de ședere mai mare de un an vine cu costuri suplimentare. Pentru vehiculele de transport de persoane se adaugă între 12 și 20 de dolari pentru fiecare zi de aflare peste un an, în funcție de numărul de locuri. În cazul camioanelor, taxa suplimentară este de 15 dolari pe zi pentru vehiculele cu până la patru osii și de 30 de dolari pe zi pentru cele cu patru osii și mai multe.

Costurile pot crește și în cazul camioanelor foarte grele. Pentru transportul de mărfuri cu vehicule a căror masă totală, împreună cu încărcătura, depășește 41 de tone, se aplică o taxă suplimentară calculată în funcție de distanța parcursă. Aceasta variază de la 0,30 de dolari pentru vehiculele cu o masă între 41 și 51 de tone până la 1,80 dolari pentru cele care depășesc 81 de tone.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!