Premiera Natalia Gavrilița, care a participat în regim de teleconferință la Consiliului șefilor de stat ai Comunității Statelor Independent a vorbit despre consolidarea legăturilor comerciale dintre statele membre.
”Suntem interesați în consolidarea și dezvoltarea în continuare a legăturilor comerciale în cadrul CSI pe principii de egalitate și în condiții reciproc avantajoase. Piețele țărilor din Comunitatea Statelor Independente sunt bine cunoscute producătorilor și exportatorilor moldoveni. Suntem gata să furnizăm produse agricole competitive și de înaltă calitate, dar și produse industriale. Sunt sigură că țările noastre au un mare potențial pentru dezvoltarea relațiilor bilaterale, care nu a fost pe deplin valorificat până acum. În opinia mea, una dintre sarcinile CSI este de a realiza acest potențial al cooperării comerciale și economice cât mai plenar”, a punctat Gavrilița.
Potrivit ei, faptul că Republica Moldova are un regim de liber schimb cu Uniunea Europeană nu este un obstacol. Dimpotrivă: credem că acest lucru face ca țara noastră să devină mai atractivă pentru partenerii din CSI, inclusiv în ceea ce privește deschiderea de întreprinderi mixte, creșterea investițiilor și implementarea proiectelor reciproc avantajoase care vizează diferite piețe. Suntem încrezători că viitorul constă în deschiderea pentru integrare, conjugarea zonelor de liber schimb, în eliminarea barierelor și impedimentelor în calea circulației mărfurilor, serviciilor și oamenilor, în cooperarea deschisă și reciproc avantajoasă, care sporește bunăstarea cetățenilor și a țărilor noastre.
Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, în opt luni ale anului Republica Moldova a exportat mărfuri și produse în CSI în sumă de 282,4 mil. de lei, iar cota în total livrări este de 15,6%. Pentru comparație, în UE volumul total al exporturilor a totalizat 1,1 miliarde USD cu o cotă de 62,6%.