Gazul se va ieftini în medie cu 10% – Vadim Ceban

18 Ian. 2024, 15:19
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
18 Ian. 2024, 15:19 // Actual //  bani.md

Tariful mediu la gazul livrat populației ar urma să se reducă cu 10% (cu 1,80 lei n.a), a declarat pentru BANI.MD, președintele Moldovagaz, Vadim Ceban.

El a pus că, săptămâna viitoare, Moldovagaz va expedia o solicitare la ANRE pentru revizuirea tarifelor.

Referindu-se la devierile financiare ale companiei, Ceban a precizat că, „ la sfârșitul anului 2023, acestea constiuiau 50 milioane de lei, practic se consideră recuperate”.

„Urmează ANRE să calculeze în două săptămâni, când se vor face audieri publice. Cred că în următoarele săptămâni acest lucru va avea loc. Dar trebuie să fim atenți. Da, la moment, prețurile sunt bune și noi vom procura la aceste prețuri, dar nimeni nu poate garanta că în trimestrul patru situația nu va fi alta“, declara ieri, 17 ianuarie, ministrul Energiei, Victor Parlicov

În prezent, tariful pentru consumatorii casnici este de 18,06 lei per metrul cub, însă pe perioada sezonului de încălzire, din noiembrie 2023 până în aprilie 2024, populația beneficiază de compensații. Or, tariful variază de la 12 lei la 17 metrul cub, în funcție de gradul de vulnerabilitate energetică.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

24 Sept. 2026, 14:28
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  Ursu Victor
24 Sept. 2026, 14:28 // Oameni şi Idei //  Ursu Victor

Deputatul PAS Radu Marian consideră că ideea Guvernului de a comasa mai multe instituții responsabile de reglementarea transporturilor, inclusiv Autoritatea Aeronautică Civilă, într-o singură agenție ar putea fi o soluție eficientă pentru Republica Moldova. Parlamentarul spune însă că nu a văzut deocamdată documentele pregătite de Executiv și că detaliile reformei trebuie analizate.

„Da, am auzit de acest concept la care lucrează Guvernul. Pur după idei, fără să văd documentele, cred că este o idee care merită preanalizată. În principiu, ar fi o idee bună”, a declarat Marian.

Potrivit deputatului, dimensiunea Republicii Moldova ar permite concentrarea reglementării transportului rutier, feroviar, naval și aerian într-o singură instituție.

„Noi suntem un stat mic și cred că putem să avem o singură instituție pentru reglementarea domeniilor de transport. Deci transport terestru, naval, aerian, să avem o singură instituție”, a spus parlamentarul.

Declarațiile vin în contextul planului Guvernului de reorganizare a instituțiilor din subordinea Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale. Una dintre variantele analizate presupune comasarea Agenției Feroviare, Agenției Navale, Agenției Naționale Transport Auto și Autorității Aeronautice Civile într-o singură structură responsabilă de transporturi.

Marian susține că reforma s-ar înscrie în procesul mai larg de eficientizare a administrației centrale și a invocat drept exemplu concentrarea programelor de sprijin pentru mediul de afaceri sub umbrela Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului.

„Suntem într-un proces în care ne propunem să unificăm mai multe instituții într-o instituție similară, ca să lucrăm mai eficient. Mai ales că suntem un stat mic și acesta este un avantaj”, a declarat deputatul.

Potrivit planurilor analizate de Guvern pentru reorganizarea instituțiilor din subordinea MIDR, reforma ar urma să includă și reducerea efectivului de personal cu cel puțin 10%, diminuarea bugetelor unor structuri și, în anumite cazuri, lichidarea unor instituții.