Investitorul-cheie de la cea mai mare bancă își face bagajele. Horizon Capital caută un înlocuitor de calibru

07 Apr. 2025, 08:00
 // Categoria: Uncategorized // Autor:  Ursu Victor
07 Apr. 2025, 08:00 // Uncategorized //  Ursu Victor

Fondul de investiții Horizon Capital, parte a consorțiului HEIM Partners Limited – cel mai mare acționar al Moldova Agroindbank (maib), cu o participație de 41,09% – își anunță intenția de retragere din acționariatul instituției bancare. Informația a fost confirmată de Vasile Tofan, partener Horizon Capital și membru al Consiliului de administrație maib, în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.

„Noi suntem investitori financiari. Creștem compania, o transformăm, și după 5-6 ani ieșim. În cazul maib, suntem acționari deja de șapte ani. A venit momentul să ne retragem și să atragem un investitor strategic mare sau o bancă care să preia instituția. O altă variantă ar fi listarea pe Bursa de Valori București”, a declarat Tofan.

Potrivit acestuia, Horizon Capital este deja în discuții avansate cu potențiali investitori, inclusiv pentru listare, însă orice pas va fi coordonat cu autoritățile de reglementare. „Este o industrie foarte reglementată. Avem nevoie de sprijinul Băncii Naționale pentru ca această tranziție să fie posibilă”, a punctat el.

Tofan a subliniat progresele remarcabile ale maib în ultimii ani, sub conducerea consorțiului HEIM Partners: „80% din creditele de consum sunt acum acordate online. Pentru companii, procesul care dura o lună se face astăzi instant. Este o bancă modernizată, cu dobânzi mai mici decât în România – ne mândrim cu ce am reușit.”

Consorțiul HEIM Partners este format din trei jucători internaționali majori: Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Horizon Capital și Invalda INVL, care deține 41,09% din acțiuni. Familia Natalia Vrabie – 7,49%, familia Grigore Furtună – 3,6% și Victor Miculeț – 2,02%.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

15 Oct. 2026, 13:29
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
15 Oct. 2026, 13:29 // Actual //  Grîu Tatiana

Șase dintre cele 13 persoane care și-au depus dosarele pentru funcția de director general al Moldtelecom au trecut de preselecție. Candidații incluși pe lista scurtă vor fi invitați la interviul de evaluare a competențelor, a doua etapă a concursului, anunță Agenția Proprietății Publice (APP).

Numele acestora nu au fost făcute publice.

Actualul concurs a fost lansat pe 15 septembrie, iar dosarele au putut fi depuse până pe 30 septembrie. Ulterior, comisia a anunțat că toate cele 13 dosare recepționate erau complete. Procedura se desfășoară în baza unui regulament aprobat de Consiliul Moldtelecom la 7 septembrie 2026.

Pentru identificarea și evaluarea candidaților, comisia a atras un expert independent în recrutare — AMROP România, reprezentată de compania The Searchers Advisory Group. Acesta sprijină selecția, inclusiv prin căutarea candidaților pe piața națională și internațională, însă decizia finală îi revine Consiliului Moldtelecom.

Este o nouă încercare de a selecta conducătorul companiei, după ce concursul precedent s-a încheiat anticipat. Pe 3 septembrie, APP a anunțat că ambii candidați admiși în procedura anterioară și-au retras dosarele, astfel că selecția nu a mai putut continua.