CCI marchează 101 ani de la prima Expoziție Generală a Basarabiei și anunță un nou eveniment în România

08 Oct. 2026, 13:01
 // Categoria: Uncategorized // Autor:  Grîu Tatiana
08 Oct. 2026, 13:01 // Uncategorized //  Grîu Tatiana

Meșteșugari, agricultori, comercianți și producători din întreaga Basarabie s-au reunit la Chișinău, în urmă cu 101 ani, la prima Expoziție Generală a Basarabiei. Inaugurat la 8 octombrie 1925, evenimentul a fost vizitat inclusiv de Familia Regală a României și de reprezentanți ai unor manufacturi din Franța și Cehia, potrivit Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI).

Expoziția a pus în valoare potențialul economic, cultural și artistic al regiunii. Tradiția expozițională a continuat în timp, iar după proclamarea independenței Republicii Moldova, CCI a devenit unul dintre principalii promotori ai acesteia. Astăzi, instituția organizează și susține zeci de expoziții și târguri în țară și peste hotare.

„De un secol, expozițiile au fost o expresie a spiritului întreprinzător și a dorinței de progres. Astăzi, această tradiție a trecut dincolo de hotarele țării. Prin expozițiile organizate în România și prin activitatea filialelor din regiuni, creăm noi oportunități pentru antreprenorii moldoveni, îi conectăm cu piețe și parteneri noi și contribuim la promovarea economiei Republicii Moldova peste hotare”, a declarat președintele CCI, Sergiu Harea.

Printre proiectele expoziționale ale CCI se numără „Fabricat în Moldova”, ajuns în 2026 la cea de-a XXIII-a ediție, și „Produs Autohton”, care a reunit peste 300 de companii în cele două ediții. În cadrul acestora din urmă au fost stabilite două recorduri naționale: pentru cea mai mare plăcintă cu vișine și pentru cel mai mare covor țesut.

În România, CCI organizează expoziția „Republica Moldova Prezintă”, lansată în 2016. Proiectul a ajuns la Iași, Brașov, Vaslui, Baia Mare și Cluj-Napoca, oferind, în decurs de un deceniu, peste 700 de companii moldovenești posibilitatea de a-și prezenta produsele și de a identifica noi parteneri.

O nouă ediție va avea loc în perioada 6–8 noiembrie 2026, la Palas Mall din Iași, și va reuni producători și antreprenori din diverse sectoare ale economiei naționale.

Filialele CCI din Bălți, Edineț, Soroca și Ungheni contribuie la activitatea expozițională din regiuni prin organizarea și susținerea unor expoziții, târguri și evenimente comerciale locale. Acestea le oferă antreprenorilor posibilități de promovare și contacte directe cu consumatorii și partenerii de afaceri.

08 Oct. 2026, 12:46
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
08 Oct. 2026, 12:46 // Actual //  Grîu Tatiana

Aproape 39 000 de automobile Toyota RAV4 Plug-in Hybrid sunt rechemate în service în SUA și Canada, din cauza unei defecțiuni care poate opri sistemul de propulsie în timpul mersului. Campania vizează anumite vehicule din anul de model 2026.

Pe lângă cele aproximativ 31 000 de automobile anunțate pentru piața americană, Toyota a confirmat că alte 7 846 de vehicule sunt vizate în Canada.

Potrivit producătorului, problema poate apărea la unitatea electronică de control a sistemului hibrid cu încărcare la priză. Defecțiunea poate determina oprirea sistemului și pierderea propulsiei la viteze mari, ceea ce crește riscul unei coliziuni.

Remedierea va consta în actualizarea software-ului unității afectate, fără costuri pentru proprietari. Aceștia vor fi notificați până la începutul lunii decembrie 2026 și invitați să se prezinte la o reprezentanță Toyota.

Producătorul nu precizează dacă defecțiunea a provocat accidente sau răniri și nici nu indică numărul incidentelor raportate. De asemenea, acestea nu anunță includerea automobilelor din România sau Republica Moldova în campanie.

Proprietarii pot verifica automobilele provenite de pe cele două piețe introducând seria VIN pe paginile oficiale Toyota SUA și Toyota Canada. Lista vehiculelor vizate poate fi actualizată ulterior, precizează compania.