Jacheta purtată de astronautul Buzz Aldrin când a zburat spre Lună a fost vândută cu 2,8 milioane de dolari

27 Iul. 2022, 10:04
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
27 Iul. 2022, 10:04 // Au Bani //  MD Bani

Jacheta purtată de astronautul Buzz Aldrin în timpul zborului istoric spre Lună, în 1969, a fost vândută la licitaţie. Suma plătită de cumpărător a fost de aproape 2,8 milioane de dolari, relatează BBC.

„Apollo 11 Inflight Coverall Jacket” devine astfel cel mai scump artefact spațial vândut până acum, potrivit casei de licitații Sotheby’s.

Jacheta spațială a fost vândută unei persoane care a făcut oferta prin telefon. Oferta a venit după ce mai mulți doritori au licitat pentru ea timp de 10 minute.

Aldrin, acum în vârstă de 92 de ani, a purtat această jachetă pe parcursul zborului spre Lună. A schimbat-o doar pentru a-și pune costumul presurizat cu care a coborât pe suprafața satelitului Terrei.

Jacheta are ecusonul cu numele lui Aldrin pe piept, în partea stângă, deasupra emblemei misiunii Apollo 11, şi steagul american pe umărul stâng. În partea dreaptă, pe piept, se află sigla NASA. Este confecţionată dintr-un material rezistent la foc, cunoscut sub numele de pânză Beta. Materialul fost încorporat în costumele spaţiale în urma unui incendiu care a ucis trei astronauţi la bordul Apollo 1, în 1967.

Aldrin şi Neil Armstrong au devenit primii astronauţi care au păşit pe Lună, la 20 iulie 1969. Cel de-al treilea membru al echipajului, Michael Collins, a rămas la bordul navetei spațiale.

Se estimează că 650 de milioane de oameni din întreaga lume au urmărit acest moment la televizor.

După ce au petrecut peste 21 de ore pe Lună, Aldrin și Armstrong s-au întors apoi la navetă și s-au schimbat la loc în costumele de zbor. Cei doi le-au descris ca fiind „mult mai confortabile”.

La licitație au fost scoase de asemenea un întrerupător rupt și pixul negru pe care Aldrin l-a folosit pentru a-l repara, ajutând astfel echipajul să nu rămână blocat pe Lună.

În total, articolele din colecția personală a astronautului s-au vândut cu 8,2 milioane de dolari.

Planul de zbor al misiunii, cu care astronauții au călătorit în spațiu, a fost cumpărat cu 819.000 de dolari.

09 Nov. 2026, 15:11
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
09 Nov. 2026, 15:11 // Actual //  Grîu Tatiana

Datoria externă totală a Republicii Moldova a ajuns la 12,398 de miliarde de dolari la sfârșitul anului 2025, în creștere cu 18,2% față de 2024, arată Banca Mondială în raportul „International Debt Report 2026”. Într-un deceniu, suma a crescut cu 6 miliarde 303 milioane de dolari, adică cu 103,4%. În 2015, datoria externă era de 6,095 miliarde de dolari.

Din totalul datoriei externe, 5,035 miliarde de dolari reprezintă datoria publică și cea garantată de stat. Datoria privată fără garanții de stat însuma 4,680 miliarde de dolari, iar cea pe termen scurt, prezentată separat în raport, se ridica la 2,683 miliarde de dolari.

Aproape 90% din datoria publică și cea garantată de stat revenea creditorilor multilaterali, față de care soldul era de 4,495 miliarde de dolari. Raportul indică 981 de milioane de dolari pentru Fondul Monetar Internațional și 922 de milioane pentru Asociația Internațională pentru Dezvoltare, parte a Grupului Băncii Mondiale. Aceste sume reprezintă 21,8% și, respectiv, 20,5% din datoria față de creditorii multilaterali. Alte 2,591 miliarde de dolari reveneau celorlalți creditori din această categorie.

Datoria față de creditorii bilaterali însuma 511 milioane de dolari. Franța avea cea mai mare sumă evidențiată în raport, de 241 de milioane de dolari, urmată de Japonia, cu 131 de milioane. Alți creditori bilaterali aveau de recuperat 140 de milioane de dolari. În componența datoriei publice și garantate de stat mai figurau 29 de milioane de dolari datorate creditorilor privați.

În 2025, datoria externă totală echivala cu 165% din valoarea exporturilor de bunuri și servicii și cu 61% din venitul național brut. Rambursările și dobânzile plătite în contul datoriei externe au reprezentat echivalentul a 18% din exporturi și a 7% din venitul național brut.

Noile angajamente de împrumut față de creditorii oficiali au avut, în medie, o scadență de 31 de ani, o perioadă de grație de doi ani și o dobândă de 3,5%. Pentru creditorii privați, raportul arată că în 2025 nu au existat noi angajamente în categoria analizată.

Banca Mondială încadrează Republica Moldova în categoria economiilor cu venit mediu superior. Fișa de țară indică o populație de 2,4 milioane de locuitori și un venit național brut de 20,344 miliarde de dolari.