Jaful bancar bubuie din nou! Un fost viceguvernator de la BNM, din nou pe banca acuzaților – acuzat de scheme dubioase

19 Apr. 2023, 15:49
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
19 Apr. 2023, 15:49 // Actual //  bani.md

Fostul viceguvernator al Băncii Naționale a Moldovei, Emma Tăbîrță, va compărea din nou pe banca acuzaților în dosarul „frauda bancară”.  Procuratura Anticorupție anunță că a expediat astăzi, 19 aprilie, în instanța de judecată cauza penală. Anunțul a fost făcut în cadrul unui briefing de presă, scrie realitatea.md.

Amintim că la începutul anului curent, Emma Tăbîrță, precum și alți trei foști angajați din cadrul instituției au fost achitați în dosarul „Laundromat”, care a permis spălarea prin B.C. „Moldindconbank” a circa 22 de miliarde de dolari. Hotărârea a fost pronunțată miercuri, 4 ianuarie, de magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani.

Emma Tăbîrță și alți trei angajați din cadrul BNM au fost învinuiți de neglijență în serviciu ce a dus la spălarea prin sistemul bancar al Republicii Moldova a unor sume imense de bani, proveniți din Rusia. Mai exact, în perioada anilor 2011-2014, fiind în subdiviziunea BNM şi fiind responsabili să ia măsuri pentru a preveni spălarea banilor, cei patru ar fi admis și nu ar fi întreprins acţiuni în raport cu „Moldindconbank”, care la acea etapă era supusă controlului cu periodicitatea de un an, fapt ce a generat efectuarea unor tranzacţii suspecte de miliarde de dolari.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

07 Aug. 2026, 17:15
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
07 Aug. 2026, 17:15 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Activele oficiale de rezervă ale Băncii Naționale a Moldovei au coborât la 5,198 miliarde de euro la sfârșitul lunii iulie 2026, în scădere cu 18,35 milioane de euro față de nivelul înregistrat la 30 iunie, arată datele BNM.

La sfârșitul lunii iunie, rezervele valutare ale băncii centrale însumau 5,216 miliarde de euro. Diminuarea lunară reprezintă aproximativ 0,35%.

Cea mai mare presiune asupra rezervelor a venit din plățile aferente serviciului datoriei publice externe, care au totalizat 24,35 milioane de euro.

Deprecierea valutelor care intră în componența rezervelor le-au au redus cu 12,9 milioane de euro.

Totodată, plățile efectuate de Ministerul Finanțelor au însumat 1,85 milioane de euro, iar ieșirile nete din conturile Oficiului de Gestionare a Programelor de Asistență Externă – 40.000 de euro.

Scăderea a fost temperată de veniturile obținute din gestionarea rezervelor valutare, care au ajuns la 12,94 milioane de euro. Intrările nete aferente rezervelor obligatorii în valută ale băncilor licențiate au adăugat 3,06 milioane de euro.

Încasările în favoarea Ministerului Finanțelor au constituit 1,71 milioane de euro, iar operațiunile de swap valutar pe piața internă au avut un rezultat pozitiv de 80.000 de euro. Categoria „alte intrări nete” a contribuit cu 5,92 milioane de euro.

În pofida reducerii din iulie, rezervele oficiale rămân cu 93,47 milioane de euro peste nivelul înregistrat la sfârșitul anului 2025.

Activele externe nete au constituit 5,173 miliarde de euro la 31 iulie, diminuându-se cu 18,34 milioane de euro într-o singură lună. Comparativ cu sfârșitul anului trecut, acestea sunt mai mari cu 98,44 milioane de euro.