Legea comerțului intern discutată de autorități și comunitatea de afaceri. S-au prezentat practicile internaționale

02 Nov. 2021, 15:39
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
02 Nov. 2021, 15:39 // Actual //  MD Bani

Autoritățile au reluat dialogul cu reprezentanții comunității de afaceri privind legea comerțului intern. La discuții au participat reprezentanți ai Ministerului Economiei, Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, ai comunității de afaceri, ai partenerilor de dezvoltare.

În cadrul ședinței, Experții Consiliului au prezentat practicile internaționale implementate în domeniul comerțului intern.

”Am lansat acest dialog pentru a asculta opiniile tuturor părților. Ne propunem în final să avem un sistem echilibrat și funcționabil, cu susținerea producătorilor și antreprenorilor care într-adevăr au nevoie de aceste prevederi”, a menționat ministrul Economiei, Sergiu Gaibu.

Fiind prezent la eveniment, Viorel Gherciu, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare a subliniat încă o dată importanța susținerii producătorilor.

”Este importantă susținerea producătorilor pe tot lanțul valoric. Avem lipsă de cantitate, de calitate și de continuitate. Pentru a crește eficiența și capacitatea micilor producători de a face față concurenței și a asigura aceste cerințe se cere examinarea și implementarea mecanismelor de asociere a producătorilor”, consideră Viorel Gherciu, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare.

În cadrul ședinței, Consiliul Economic de pe lângă Prim-ministru a lansat apelul de transmitere a propunerilor de îmbunătățire a cadrului normativ, care vor fi cumulate într-o sinteză ce va fi făcută publică.

12 Iul. 2026, 09:02
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
12 Iul. 2026, 09:02 // Actual //  Ursu Victor

Generația „Baby Boomers”, formată din persoanele născute între 1946 și 1964, va transfera în următoarele două decenii aproximativ 36 de trilioane de dolari către moștenitorii săi, într-un proces considerat cel mai mare transfer de avere între generații din istorie. Totuși, cea mai mare parte a banilor va ajunge la persoane care sunt deja înstărite, arată o analiză realizată de Visa Business and Economic Insights, citată de The Washington Post.

Potrivit studiului, aproape trei sferturi dintre gospodăriile care vor primi moșteniri se vor afla deja în categoria celor mai bogate familii în momentul în care vor încasa averea.

În prezent, generația „Baby Boomers” controlează active estimate la aproximativ 93 de trilioane de dolari. După scăderea datoriilor, cheltuielilor de pensionare și a taxelor, aproximativ 36 de trilioane de dolari vor fi transmise moștenitorilor din generațiile X și Millennials.

În medie, în Statele Unite, fiecare gospodărie care va primi o moștenire ar urma să încaseze aproximativ 515.000 de dolari, însă distribuția va fi extrem de inegală.

Analiza arată că cei mai bogați membri ai generației „Baby Boomers”, aflați în primele 10% după avere, dețin active de aproximativ 44 de trilioane de dolari, în timp ce restul de 90% controlează doar 16 trilioane de dolari.

Economiștii avertizează că acest fenomen riscă să accentueze și mai mult inegalitățile sociale. Potrivit profesorului Jeremy Ney de la Universitatea Columbia, beneficiarii acestor averi vor investi, în principal, în acțiuni și imobiliare, nu în consum.

„Americanii mai bogați vor investi acești bani pe piața bursieră sau în imobiliare. Nu cumpără alimente sau mașini, ci doar își măresc portofoliile de investiții”, a explicat economistul.

Visa estimează că doar 8 trilioane de dolari, adică mai puțin de 9% din averea generației „Baby Boomers”, vor ajunge efectiv în economie sub formă de consum, prin achiziții de locuințe, automobile, călătorii sau cumpărături.

Un alt motiv pentru care averea ajunge tot la persoane deja bogate este creșterea speranței de viață. Astfel, mulți moștenitori primesc averile abia la 50-60 de ani, după ce au avut deja timp să acumuleze propriile active.

Tot mai mulți membri ai generației „Baby Boomers” aleg însă să-și transmită o parte din avere încă din timpul vieții, sprijinindu-și copiii și nepoții cu avansuri pentru locuințe, vacanțe sau alte cheltuieli importante.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!