Livrările pe mare cresc, dar veniturile Rusiei din exportul de petrol scad

07 Iun. 2022, 15:09
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
07 Iun. 2022, 15:09 // Actual //  MD Bani

Chiar dacă livrările pe mare au atins cel mai ridicat nivel din ultimele şase săptămâni, din cauza discounturilor masive pe care trebuie să le ofere Moscova cumpărătorilor din Asia pentru a achiziţiona petrolul respins de Europa, veniturile din exporturile de petrol au scăzut considerabil.

Livrările totale de ţiţei pe mare au urcat semnificativ în perioada 28 mai – 3 iunie, ajungând la cel mai ridicat nivel din aprilie. Astfel, un total de 38 de petroliere au fost încărcate cu 27,6 milioane de barili de ţiţei din terminalele ruseşti de export. Fluxul mediu se ridică la 3,94 milioane de barili de ţiţei pe zi, un avans de 10% faţă de nivelul de 3,58 milioane de barili de ţiţei în săptămâna care s-a încheiat în 27 mai.

În timp ce decizia companiilor europene de a nu mai cumpăra petrol rusesc a reorientat volume semnificative de ţiţei către Asia, până acum impactul asupra nivelului general al livrărilor de ţiţei este redus. În mai, în porturile din India au ajuns zilnic aproximativ 660.000 barili de ţiţei rusesc, în creştere faţă de aproximativ 270.000 barili pe zi luna precedentă.

În timp ce livrările au crescut în perioada 28 mai – 3 iunie, veniturile Moscovei de pe urma taxelor la export au scăzut cu nouă milioane de dolari, sau 5%, la 162 milioane de dolari, notează Agerpres.

Analiză Reuters. Embargoul petrolier al UE va afecta Rusia mai mult decât Europa

Uniunea Europeană a decis să interzică majoritatea importurilor de petrol rusești. Înlocuirea țițeiului Ural cu cu țițeiul Brent, mai scump, va umfla și mai mult factura la energie a blocului comunitar. Totuși, embargoul va afecta mai mult Rusia și va ajuta la stoparea mașinii de război a lui Vladimir Putin, arată o analiză Reuters.

Noul pachet de sancțiuni UE prevede o interzicere imediată a 75% din importurile europene de țiței rusesc. Procentajul va crește la 90% până la sfârșitul anului. Ungaria, care s-a opus sancțiunilor, și alte țări fără ieșire la mare vor putea să importe în continuare petrol rusesc prin conducte.

Implementarea neuniformă a celui mai puternic instrument de sancțiuni aflat la dispoziția Europei ar putea arăta o lipsă de unitate. De asemenea, va avea ca rezultat o factură la energie mai mare pentru consumatorii care deja se confruntă cu prețuri mai mari. UE a importat între 3 și 3,7 milioane de barili de petrol Ural din Rusia pe zi, potrivit datelor Rystad Energy. Înlocuirea a 75% din această cantitate cu petrol Brent, care are un preț mai mare, ar implica un cost suplimentar de cel puțin 2 miliarde de dolari pe lună.

Cu toate acestea, embargoul este important. Exporturile rusești de țiței și derivate s-au ridicat la 110 miliarde de dolari, ceea ce reprezintă peste o cincime din totalul veniturilor realizate de Moscova din exporturile de mărfuri în 2021. Chiar dacă petrolul poate fi transportat mai ușor decât gazul, Rusia va avea dificultăți să găsească alți cumpărători pentru a înlocui piața europeană. India a cumpărat cantități record de țiței rusesc la preț redus, dar rafinăriile sale au depășit deja capacitatea oficială, spun analiștii RBC. China nu a intensificat încă importurile, dar economia sa este mai puțin dinamică din cauza restricțiilor COVID. În plus, embargoul UE va descuraja petrolierele altor țări să transporte țițeiul Moscovei.

12 Nov. 2026, 16:04
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
12 Nov. 2026, 16:04 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică pregătește modificarea modului de calculare a tarifelor pentru distribuția gazelor naturale, după ce a constatat că actualul mecanism permite includerea în facturile consumatorilor a unor cheltuieli administrative similare, suportate de mai multe companii care aparțin aceluiași proprietar. Autoritatea propune eliminarea recuperării repetate a acestor costuri, măsură care ar putea contribui la reducerea facturilor pentru populație și agenții economici.

Potrivit notei de fundamentare a proiectului, în Republica Moldova activează 18 operatori ai sistemelor de distribuție a gazelor naturale, dintre care 12 sunt afiliați companiei Moldovagaz. Aceștia deservesc aproape 97% dintre consumatorii racordați la rețelele de distribuție.

ANRE explică faptul că, în prezent, veniturile reglementate ale operatorilor sunt calculate separat, inclusiv prin luarea în considerare a propriilor cheltuieli administrative. Ulterior, aceste costuri sunt agregate și recuperate prin tariful uniform de distribuție.

„Includerea integrală în veniturile reglementate a unor cheltuieli administrative similare, suportate de mai multe întreprinderi care aparțin aceluiași fondator, conduce la transferarea asupra consumatorilor a costurilor aferente menținerii unor structuri administrative paralele”, se arată în documentul ANRE.

Autoritatea consideră că recunoașterea acestor cheltuieli în tarif, fără justificarea necesității și eficienței lor, generează costuri suplimentare care contribuie la majorarea tarifului uniform pentru distribuția gazelor naturale.

Noua metodologie ar urma să permită recunoașterea cheltuielilor administrative comune o singură dată, în costurile unui singur operator desemnat de proprietar, pe o perioadă de cinci ani.

Măsura vizează inclusiv cheltuielile pentru conducerea executivă, consilierea managementului, contabilitate, resurse umane, asistență juridică, audit, servicii IT, secretariat, securitate internă și administrarea imobilelor.

În cazul în care proprietarul nu desemnează operatorul care va prelua aceste costuri în calculul tarifar, ANRE va selecta compania cu cea mai mare cifră de afaceri din anul precedent.

Instituția susține că noul mecanism va stimula centralizarea funcțiilor administrative comune și va împiedica includerea în tarife a unor cheltuieli care nu sunt indispensabile activității de distribuție.

„Consumatorii finali care achită prețuri la gazele naturale în componența cărora sunt tarifele pentru serviciul de distribuție vor beneficia de reduceri ale facturilor la gaze naturale”, se menționează în nota de fundamentare.

În prezent, tariful uniform pentru distribuția gazelor naturale către consumatorii racordați la rețelele de presiune joasă este de 4.974 de lei pentru o mie de metri cubi, echivalentul a 4,974 lei pentru un metru cub. Pentru rețelele de presiune medie, tariful constituie 1.463 de lei pentru o mie de metri cubi, iar pentru cele de presiune înaltă – 395 de lei.

Documentul nu prezintă însă o estimare a economiilor care ar putea rezulta din eliminarea cheltuielilor administrative paralele și nici o reducere concretă a tarifelor.