Londra dă înapoi: sancțiunile împotriva Lukoil, amânate în ultimul moment

28 Nov. 2025, 09:01
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
28 Nov. 2025, 09:01 // Actual //  Grîu Tatiana

Guvernul britanic a amânat aplicarea sancțiunilor împotriva diviziei internaționale a companiei ruse Lukoil PJSC, cel mai recent exemplu al modului precaut în care acționează guvernele occidentale atunci când vizează gigantul energetic.

Oficiul britanic pentru Implementarea Sancțiunilor Financiare (Office of Financial Sanctions Implementation) a anunțat într-un comunicat că prelungește termenul de aplicare a sancțiunilor împotriva Lukoil International GmbH și a subsidiarelor sale până pe 26 februarie, scrie Bloomberg, citat de adevarul.ro.

Licenţa permite plăţile şi alte tranzacţii în anumite condiţii, inclusiv aceea că fondurile datorate Lukoil rămân îngheţate.

Măsurile urmau să intre în vigoare chiar înainte de miezul nopții de vineri, 28 noiembrie.

Lukoil, alături de celălalt gigant energetic rus, Rosneft PJSC, a fost sancționat și de Statele Unite în octombrie, iar o parte dintre acele măsuri au fost, la rândul lor, amânate.

În urma sancțiunilor, Lukoil a dizolvat consiliul de conducere al diviziei sale internaționale, măsură ce subliniază presiunea asupra vastelor sale operațiuni globale.

După impunerea sancţiunilor SUA, Lukoil s-a confruntat cu perturbări în activitatea externă. Compania extrage aproximativ 2% din producţia globală de petrol în Rusia şi în străinătate şi a declarat că este în căutarea unor cumpărători pentru activele sale internaţionale, care produc 0,5% din petrolul global şi a căror valoare este estimată la aproximativ 22 de miliarde de dolari, pe baza declaraţiilor contabile din 2024.

06 Nov. 2026, 17:09
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
06 Nov. 2026, 17:09 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Banca Națională a Moldovei (BNM) suspendă pentru șase luni licența sistemului de plăți electronice BPAY, începând cu 7 noiembrie. Comitetul executiv al BNM a luat decizia pe 5 noiembrie, după ce un control a scos la iveală mai multe încălcări în activitatea companiei. 

Verificările au vizat activitatea BPAY din perioada 27 octombrie 2023 – 23 februarie 2026. Potrivit BNM, compania a încălcat cerințe de licențiere și de activitate și nu a îndeplinit prescripțiile autorității de supraveghere. Controlul a scos la iveală și încălcări legate de controlul intern și de gestionarea riscurilor.

Pe durata suspendării, BPAY trebuie să le permită clienților să consulte soldurile conturilor și să le elibereze extrase la cerere. Compania trebuie să păstreze și funcțiile necesare pentru a-și gestiona obligațiile existente față de utilizatori și să remedieze încălcările constatate de BNM.

BPAY oferă servicii de plată, transferuri de bani și carduri de debit. Potrivit datelor financiare raportate pentru 2025, BPAY a avut venituri din vânzări de aproximativ 40,4 milioane de lei.