Lumea este în pragul unei crize economice de proporții. Situația ar putea fi mai gravă decât în 1929

03 Ian. 2023, 17:15
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
03 Ian. 2023, 17:15 // Actual //  bani.md

Cunoscutul analist economic Farouk Mezghich susține că o criză economică la nivel mondial este inevitabilă. Situația din prezent este similară cu cea din 1929. El îi îndeamnă pe cei care au economii să le investească în metale prețioase.

Analistul economic, Farouk Mezghich susține că lumea este în pragul unei crize similare cu cea care a debutat în 1929, doar că de data aceasta situația ar putea fi mult mai gravă.

El spune că există multe asemănări între ceea ce s-a întâmplat acum aproape un secol și situația economică din prezent. În perioada 1929-1932 piața bursieră a pierdut 80% din valoare, iar acțiunile multor companii s-au prăbușit. Banca Federală a intervenit, la fel ca și acum, pentru a limita efectele crizei, dar nu a făcut decât să o prelungească, iar aceasta s-a extins din SUA la nivel mondial.

Semnal de alarmă

Între situația de atunci și cea de acum există trei asemănări importante. În 1929 piaţa bursieră era supraevaluată, deoarece se puteau lua foarte ușor împrumuturi care erau folosite pentru a cumpăra acțiuni. Valoarea acestora creștea astfel artificial. La fel se întâmplă și acum, doar că în prezent situația este mult mai greu de gestionat. În 1929 exista o singură piaţă financiară care era mai puţin reglementată decât cea din 2022. Însă acum piața monedelor cripto, care este una extrem de volatilă, nu este absolut deloc reglementată, iar analistul spune că s-ar putea prăbuși.

Atunci, ca și acum au existat mai multe manipulări ale pieței pentru a crește rapid valoarea de pe bursă a marilor companii. Acest lucru aduce un profit rapid anumitor investitori, însă crează mari incertitudini pe piețele de capital.

O altă asemănarease referă la măsurile luate pentru a limita inflația. Băncile au mărit dobânzile, iar piața a fost inundată cu bani pentru a întârzia criza.

Investiții sigure

Există însă și o deosebire importantă față de situația din 1929. Restricțiile din timpul pandemiei de coronavirus i-au făcut pe oameni să economisească bani. În timpul crizei de acum aproape 100 de ani bunurile s-au ieftini, dar oameni nu au avut cu ce să le cumpere. Acum situația este inversă. Prețurile au explodat, dar sunt multe persoane care au reușit să bună bani deoparte.

Analistul economic, Farouk Mezghich susține că, în prezent, cel mai sigur este să investim în aur și argint, deoarece acestea nu își vor pierde valoarea, chiar dacă lumea va fi afectată de o criză economică, potrivit stiripesurse.ro.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

06 Nov. 2026, 17:09
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
06 Nov. 2026, 17:09 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Banca Națională a Moldovei (BNM) suspendă pentru șase luni licența sistemului de plăți electronice BPAY, începând cu 7 noiembrie. Comitetul executiv al BNM a luat decizia pe 5 noiembrie, după ce un control a scos la iveală mai multe încălcări în activitatea companiei. 

Verificările au vizat activitatea BPAY din perioada 27 octombrie 2023 – 23 februarie 2026. Potrivit BNM, compania a încălcat cerințe de licențiere și de activitate și nu a îndeplinit prescripțiile autorității de supraveghere. Controlul a scos la iveală și încălcări legate de controlul intern și de gestionarea riscurilor.

Pe durata suspendării, BPAY trebuie să le permită clienților să consulte soldurile conturilor și să le elibereze extrase la cerere. Compania trebuie să păstreze și funcțiile necesare pentru a-și gestiona obligațiile existente față de utilizatori și să remedieze încălcările constatate de BNM.

BPAY oferă servicii de plată, transferuri de bani și carduri de debit. Potrivit datelor financiare raportate pentru 2025, BPAY a avut venituri din vânzări de aproximativ 40,4 milioane de lei.