Maia Sandu, despre TVA la energie: Dacă nu plătim impozite, nu avem de unde să facem școli, drumuri și apărare

21 Sept. 2026, 17:43
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
21 Sept. 2026, 17:43 // Actual //  Ursu Victor

Președintele Maia Sandu susține logica Guvernului de a introduce, după sezonul rece, taxarea diferențiată a consumului de energie electrică și gaze naturale, argumentând că facilitățile fiscale generalizate ajung inclusiv la persoanele care își permit să achite integral costurile. Declarația a fost făcută după ședința Consiliului Suprem de Securitate, fiind întrebată dacă autoritățile ar trebui să amâne aplicarea noilor reguli fiscale cu privire la introducerea TVA la energie și majorarea TVa-ului la gaz, în contextul prețurilor ridicate la energie.

„Guvernul a explicat logica acestor decizii. Sunt oameni care își permit să plătească aceste prețuri și atunci când venim cu o excepție, atunci când avem o reducere de impozit sau eliminăm cu totul acest TVA, atunci nu ajutăm oamenii care au nevoie, dar oferim acest beneficiu și celor care nu au nevoie și care își pot permite să plătească un preț deplin”, a declarat Maia Sandu.

Potrivit politicii fiscale aprobate de Guvern pentru 2027, de la 1 aprilie urmează să fie menținută scutirea de TVA pentru primii 100 kWh de energie electrică consumați lunar, în timp ce consumul care depășește plafonul va fi taxat. Pentru gazele naturale va fi aplicată cota redusă de 8% pentru primii 150 de metri cubi consumați lunar, iar volumul care depășește plafonul va fi taxat la cota standard. Măsurile sunt programate după încheierea sezonului de încălzire.

Întrebată dacă plafoanele de 100 kWh și 150 de metri cubi ar trebui revizuite, șefa statului a spus că acestea au la bază calcule privind consumul gospodăriilor și posibilitățile financiare ale statului.

„Există niște calcule în spatele acestor plafoane. […] Am încredere că aceste cifre au în spate niște calcule foarte bune și pornesc de la resursele statului”, a spus Maia Sandu.

Președinta a legat totodată plata impozitelor de capacitatea statului de a finanța serviciile publice și investițiile.

„Într-o lume ideală, ne-am dori să nu trebuiască să plătim impozite, în general. Dar dacă nu plătim impozite, nu are cine să ne construiască școlile, grădinițele, drumurile. […] Trebuie să plătim impozite și după aceea putem să cerem de la stat să facă inclusiv apărarea antiaeriană”, a declarat Sandu.

Șefa statului a precizat că aplicarea noilor măsuri este prevăzută după actualul sezon de încălzire, iar situația de pe piața energetică urmează să fie evaluată până atunci. Guvernul a justificat anterior taxarea diferențiată prin dorința de a păstra facilitățile pentru consumul de bază, evitând în același timp subvenționarea fiscală nelimitată a consumatorilor cu un consum mai mare.

05 Nov. 2026, 16:04
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
05 Nov. 2026, 16:04 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Piața europeană a motorinei înregistrează fluctuații joi, 5 noiembrieiar cotațiile revin după o scădere în prima parte a dimineții. Prețul motorinei de referință Gasoil EU a urcat de la aproximativ 1.293 de dolari pe tonă la peste 1.320 de dolari, recuperând aproape 30 de dolari într-un interval de aproximativ o oră.

Potrivit graficului tranzacțiilor, în jurul orei 10:10, cotațiile au început să crească accelerat, după ce anterior coborâseră spre 1.293 de dolari pe tonă. În numai 20 de minute, prețul a depășit pragul de 1.315 dolari, iar ulterior a atins niveluri de peste 1.320 de dolari pe tonă.

La momentul surprins în grafic, cotația era de 1.321,56 dolari pe tonă. Cu toate acestea, motorina înregistra încă o scădere de 34,25 dolari, echivalentul a 2,53%, față de nivelul de referință precedent.

Astfel, deși piața a recuperat rapid o parte din pierderile înregistrate în cursul dimineții, evoluția generală rămânea negativă. Oscilațiile ample, într-un interval atât de scurt, indică o volatilitate ridicată a cotațiilor produselor petroliere.

Evoluțiile de pe piața europeană sunt importante și pentru Republica Moldova, țară dependentă de importurile de produse petroliere. Prețurile maxime de comercializare a motorinei sunt calculate de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) în baza cotațiilor internaționale Platts din ultimele 14 zile și a cursului de schimb leu–dolar, la care se adaugă marja comercială și taxele aferente. anre.md