Mesajul optimist al unui principal exportator de petrol din lume pentru Europa

14 Iul. 2022, 05:37
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
14 Iul. 2022, 05:37 // Actual //  bani.md

Preşedintele Emiratelor Arabe Unite, Mohammed bin Zayed al-Nahyan, a declarat miercuri, 13 iulie, în primul său discurs în calitate de şef al statului, că ţara sa va rămâne un furnizor ”fiabil” de energie, într-un moment în care piaţa petrolului rămâne tensionată, relatează AFP.

Prima alocuţiune televizată a lui Mohammed bin Zayed intervine în contextul în care preşedintele american, Joe Biden, a început miercuri, în Israel, un turneu în Orientul Mijlociu, care va include şi o vizită în Arabia Saudită. Acolo, liderul SUA ar urma să pledeze pentru creşterea producţiei de petrol, pentru a calma preţul ţiţeiului şi inflaţia.
”Continuăm să consolidăm poziţia ţării în calitate de furnizor de energie fiabil şi susţinător al securităţii energetice mondiale”, a declarat Mohammed bin Zayed, a cărui ţară este unul dintre principalii exportatori de petrol din lume, după Arabia Saudită.
Preşedintele EAU a calificat energiile drept ”coloana vertebrală a creşterii şi dezvoltării economice”.

Preţul ţiţeiului a crescut din cauza războiului din Ucraina declanşat de Rusia în februarie, alimentând o inflaţie galopantă în întreaga lume.

Alianţa între Organizaţia ţărilor exportatoare de petrol (OPEC) şi alţi parteneri, din care EAU fac parte, a lansat în mai 2022 o strategie de creştere graduală a volumului total de producţie, lăsat deliberat la minim din cauza pandemiei de coronavirus.

Europenii şi americanii încearcă să obţină de la ţările din Golf, cu Arabia Saudită şi EAU în frunte, majorarea producţiei de petrol, în condiţiile în care creşterea cotaţiilor ţiţeiului a stimulat economiile din regiune.
Pe 14 mai, Mohammed bin Zayed, care conducea de facto EAU de un deceniu, a devenit oficial preşedinte, urmându-i fratelui său vitreg bolnav – şeicul Khalifa, care a murit în ajun.

05 Aug. 2026, 15:44
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
05 Aug. 2026, 15:44 // Actual //  Ursu Victor

Mișcarea Civică ”Construim Încredere” propune Guvernului o regândire a politicii fiscale, după retragerea proiectului inițial în urma criticilor venite din partea societății și a mediului de afaceri. Reprezentanții Mișcării susțin că noul document nu trebuie să fie doar o versiune modificată a proiectului retras, ci să pornească de la o distribuire mai echitabilă a poverii fiscale.

Principiul propus de ”Construim Încredere” este ca statul să taxeze mai puțin ceea ce trebuie să crească – munca, investițiile și producția – și să protejeze consumul esențial și persoanele vulnerabile. În același timp, cei cu o capacitate de plată mai mare ar urma să contribuie mai mult la buget.

Printre principalele propuneri se numără aplicarea unei progresivități rezonabile pentru veniturile personale foarte mari, dar doar pentru partea de venit care depășește un anumit prag. Pentru veniturile mici și medii este propusă menținerea unei fiscalități moderate. Totodată, mișcarea pledează pentru majorarea treptată a scutirii personale și a deducerilor pentru familiile cu copii.

 

O altă propunere vizează introducerea unei cote TVA de 11% pe întregul lanț agroalimentar, de la producția primară până la procesare și comercializare. Potrivit inițiatorilor, măsura ar reprezenta un compromis între necesitatea veniturilor la buget, competitivitatea producătorilor autohtoni și prețurile accesibile la alimente.

În același timp, ”Construim Încredere” se opune majorării TVA pentru medicamente și produsele destinate alimentației copiilor, solicitând menținerea regimului preferențial existent.

Mișcarea propune și stimularea investițiilor reale printr-o cotă preferențială pentru profitul reinvestit în echipamente, tehnologii, digitalizare, eficiență energetică și cercetare-dezvoltare. Pentru mediul rural ar putea fi introduse stimulente suplimentare, iar microîntreprinderile și fermele mici ar urma să beneficieze de regimuri fiscale simplificate.

Pe lista propunerilor se regăsește și impozitarea temporară a supraprofiturilor obținute în perioade economice excepționale. Măsura ar trebui aplicată pe baza unor criterii clare și predictibile și să fie limitată în timp.

„O politică fiscală bună nu este cea care colectează mai mult, ci cea care colectează echitabil, stimulează dezvoltarea și folosește responsabil fiecare leu. Republica Moldova are nevoie de un contract fiscal corect între cetățean, economie și stat — iar statul trebuie să-și asume și el partea sa: să cheltuiască eficient, să combată evaziunea și să explice transparent fiecare leu în plus pe care îl cere de la contribuabil”, a declarat Olesea Stamate, fondatoarea Mișcării.

Organizația îndeamnă Guvernul ca noua politică fiscală să nu pornească de la întrebarea „ce taxe putem majora?”, ci de la trei obiective: cum poate fi stimulată economia să producă și să investească mai mult, cum poate fi distribuită echitabil contribuția la buget și cum pot fi protejați oamenii pentru care fiecare leu contează.