Miliardarii Pavăl atacă din nou piața Moldovei – Dedeman face a treia încercare

22 Sept. 2025, 14:29
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
22 Sept. 2025, 14:29 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Doi dintre cei mai bogați români, frații Adrian și Dragoș Pavăl, proprietarii Dedeman, anunță oficial intrarea pe piața Republicii Moldova, printr-o investiție strategică menită să creeze locuri de muncă și să consolideze climatul de afaceri regional.

Decizia a fost luată în urma unei întâlniri cu prim-ministrul Dorin Recean și alți oficiali ai Guvernului de la Chișinău. „Republica Moldova este o piață cu potențial real de dezvoltare, pregătită să devină parte a Uniunii Europene. Această investiție reflectă încrederea noastră în stabilitatea și perspectivele economiei locale”, a declarat Dragoș Pavăl, președintele Dedeman, scrie Ziarul Financiar.

Extinderea peste Prut face parte din planul de dezvoltare regională al grupului Pavăl Holding, după achiziția din vara acestui an a lanțului Praktiker Hellas din Grecia, tranzacție de peste 130 de milioane de euro. Compania continuă astfel procesul de internaționalizare început în 2023, prin investiții în sectorul turismului.

În prezent, Dedeman operează 64 de magazine în România și urmează să inaugureze până la finele anului unitatea din Mediaș, a 65-a din rețea. În 2026 este planificată deschiderea unui magazin la Giurgiu, acoperind astfel toate județele din România.

Frații Pavăl nu se află la prima încercare de a intra pe piața moldovenească. În 2008, au fondat firma Dedeman Group SRL, lichidată după trei ani. În 2014, a fost înregistrată compania Dedeman Bricolaj SRL la Chișinău, iar în 2015 Dragoș Pavăl anunța identificarea a două terenuri pentru viitoare magazine. Proiectele nu au primit însă aprobările Consiliului Municipal Chișinău, iar în 2017 investitorii și-au anunțat retragerea.

De această dată, extinderea Dedeman în Republica Moldova vine pe fondul unei strategii regionale mai ample și a unui dialog consolidat cu autoritățile de la Chișinău. „Venim în Republica Moldova nu doar ca investitori, ci ca parteneri ai comunităților locale. Credem în potențialul acestei țări și în drumul său european”, a mai subliniat Dragoș Pavăl.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

05 Nov. 2026, 16:04
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
05 Nov. 2026, 16:04 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Piața europeană a motorinei înregistrează fluctuații joi, 5 noiembrieiar cotațiile revin după o scădere în prima parte a dimineții. Prețul motorinei de referință Gasoil EU a urcat de la aproximativ 1.293 de dolari pe tonă la peste 1.320 de dolari, recuperând aproape 30 de dolari într-un interval de aproximativ o oră.

Potrivit graficului tranzacțiilor, în jurul orei 10:10, cotațiile au început să crească accelerat, după ce anterior coborâseră spre 1.293 de dolari pe tonă. În numai 20 de minute, prețul a depășit pragul de 1.315 dolari, iar ulterior a atins niveluri de peste 1.320 de dolari pe tonă.

La momentul surprins în grafic, cotația era de 1.321,56 dolari pe tonă. Cu toate acestea, motorina înregistra încă o scădere de 34,25 dolari, echivalentul a 2,53%, față de nivelul de referință precedent.

Astfel, deși piața a recuperat rapid o parte din pierderile înregistrate în cursul dimineții, evoluția generală rămânea negativă. Oscilațiile ample, într-un interval atât de scurt, indică o volatilitate ridicată a cotațiilor produselor petroliere.

Evoluțiile de pe piața europeană sunt importante și pentru Republica Moldova, țară dependentă de importurile de produse petroliere. Prețurile maxime de comercializare a motorinei sunt calculate de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) în baza cotațiilor internaționale Platts din ultimele 14 zile și a cursului de schimb leu–dolar, la care se adaugă marja comercială și taxele aferente. anre.md