Milionarul din spirt blocat: Comisia lui Bolea oprește importul de porumb și grâu

30 Aug. 2024, 16:09
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
30 Aug. 2024, 16:09 // Actual //  bani.md

Comisia de licențiere provizorie a importului de culturi cerealiere și oleaginoase a respins cererea depusă de Compania Zernoff SRL pe 13 august 2024, care solicita importul a 24.000 de tone de porumb și 8.000 de tone de grâu, se arată în comentariul Ministerului Agriculturii, după ce fostul director executiv de la Asociația Forța Fermierilor, Alexandr Slusari avertiza că dacă importul va fi autorizat, prețurile la careale vor cădea într-un an în care recolta este mică, punând în pericol protejarea pieței interne.

Comisia a recomandat companiei să dezvolte o platformă de comunicare cu fermierii locali pentru a identifica cantitățile necesare din surse interne. „Totodată, s-a recomandat asociațiilor producătorilor de cereale din țară să colaboreze cu solicitantul cererii de import pentru optimizarea procesului de achiziție a cerealelor din sursele interne ale Republicii Moldova. Aceste recomandări au fost formulate pentru a menține un echilibru între necesitatea de a importa cereale și susținerea producătorilor locali, consolidând astfel securitatea alimentară și lanțul valoric al țării,” se mai arată în mesajul Ministerul Agriculturii.

Zernoff SRL, compania aflată în centrul acestei decizii, a fost anterior implicată într-o anchetă internațională în 2019, după ce autoritățile din Spania și Georgia au descoperit o schemă complexă de livrare a spirtului etilic produs în Chișinău către producători de brandy spaniol și coniac francez contrafăcut. Potrivit cotidianului spaniol *El Mundo*, suspiciunile au apărut după ce cisternele cu spirt au fost urmărite prin Europa, ridicând întrebări privind respectarea reglementărilor europene pentru producția de brandy.

Documentele de expediere arătau că spirtul etilic neutru (ENA), achiziționat de Brina Project LLP din Marea Britanie de la Zernoff SRL, era utilizat în mod fraudulos în producția de brandy, deși legislația europeană impune ca brandy să fie făcut doar din rachiu de vin. Investigațiile au dus la concluzia că alcoolul extras din cereale, de 3-4 ori mai ieftin, era folosit în loc de rachiu de vin, afectând astfel piața autentică de brandy și coniac.

Zernoff SRL, deținută de firma românească Viteza Optim SRL cu 78,2%, milionarul Denis Cibizov și Gheorghi Cozoveachin (câte 10,9%), este specializată în producția de alcool etilic neutru, fabricat din spirt de cereale. Din Moldova, camionul duce cisterna la o companie de logistică din Sofia, Bulgaria, numită M&M, care nu are nicio legătură cu producția de alcool, fiind doar un furnizor de transport și depozitare pentru mărfuri.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

15 Sept. 2026, 16:50
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
15 Sept. 2026, 16:50 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Energocom nu exclude o eventuală ajustare a tarifului la gazele naturale dacă evoluțiile pieței vor modifica semnificativ costul de achiziție, însă spune că este prea devreme pentru a estima nivelul unei posibile scumpiri. Într-un răspuns oferit BANI.MD, compania precizează că prețul mediu ponderat de procurare inclus în actualul tarif este de 598,52 euro pentru o mie de metri cubi.

Energocom amintește că aplică tariful reglementat aprobat prin Hotărârea ANRE, în vigoare din 1 septembrie. Anume în acest calcul, aprobat de regulator, este inclus prețul mediu ponderat de 598,52 EUR/1000 m³.

Compania precizează că valoarea de circa 630 de dolari pentru mia de metri cubi, invocată anterior în fundamentarea tarifului, nu poate fi folosită direct ca reper pentru costul gazelor din întreaga perioadă următoare, deoarece aceasta trebuie analizată în funcție de perioada și parametrii pentru care a fost efectuat calculul.

„Pentru tariful aplicat în prezent, reper este prețul mediu ponderat aprobat de ANRE prin Hotărârea nr. 512 din 21.08.2026”, se arată în răspunsul Energocom pentru BANI.MD.

Întrebată dacă, în condițiile în care prețul de achiziție ar fi urcat la peste 830 de dolari pentru mia de metri cubi, există riscul unei noi solicitări de majorare a tarifului, compania a invocat metodologia ANRE.

Potrivit pct. 60 din Metodologia aprobată prin Hotărârea ANRE nr. 355 din 13 august 2021, dacă apar factori obiectivi care generează necesitatea majorării sau micșorării venitului reglementat cu peste 1%, furnizorul sau Agenția poate iniția procedura de ajustare a prețurilor în vigoare.

Energocom subliniază însă că, la această etapă, ar fi prematură estimarea unui nou tarif.

„O parte importantă a prețurilor pentru volumele care urmează să fie livrate în sezonul rece încă se formează, iar costul mediu ponderat depinde atât de prețurile efective de achiziție, cât și de volumele consumate în fiecare perioadă”, precizează compania.

Prin urmare, o eventuală ajustare a tarifului va putea fi calculată doar în baza parametrilor reali de achiziție și consum, conform metodologiei ANRE.

Energocom mai spune că monitorizează permanent evoluțiile de pe bursele internaționale și situația geopolitică, pe care o califică drept „foarte imprevizibilă”.

Ultima majorare a tarifului la gaz a fost operată la 1 septembrie când a crescut cu peste 40%, la 20,30 lei metru cub.