Ministerul lui Bolea spune când va curge motorina românească în rezervoarele fermierilor

02 Ian. 2024, 17:40
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
02 Ian. 2024, 17:40 // Actual //  bani.md

Ministerul Agriculturii a anunțat că un total de 1490 de fermieri vor beneficia de ajutorul constând în aprovizionarea cu motorină, acordată ca sprijin din partea României. Această măsură vine ca răspuns la solicitările producătorilor agricoli care au raportat o suprafață de teren afectată în valoare de 193584,13 hectare. După aplicarea coeficientului de categorisire a producătorilor agricoli, suprafața eligibilă a fost stabilită la 114207,98 hectare, iar cantitatea medie de motorină alocată pe hectar este de 35,01 kg.

La data de 24 noiembrie 2023, Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) a adresat o cerere Ministerului Muncii și Protecției Sociale pentru a convoca Comisia interdepartamentală pentru ajutoarele umanitare. Ca rezultat, la 18 decembrie 2023, Comisia a aprobat lista fermierilor eligibili și calculele pentru repartizarea ajutorului umanitar extern. Distribuirea motorinei către fermieri va fi asigurată de către Agenția Rezerve Materiale a Ministerului de Interne.

În dimineața zilei de astăzi, 2 ianurie, Asociația Forța Fermierilor s-a arătat revoltată că până în prezent nu a fost distribuită motorina acordată de Roomânia.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

24 Sept. 2026, 12:55
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
24 Sept. 2026, 12:55 // Actual //  Grîu Tatiana

Urbanistul Mihai Moțcanu-Dumitrescu a prezentat miercuri, 23 septembrie, trei studii pentru noul Plan Urbanistic General al capitalei, la a treia rundă de consultări publice (CP-03) privind PUG Chișinău 2040. Documentele analizează dezvoltarea economică, infrastructura edilitară și serviciile publice, potrivit Primăriei.

Moțcanu-Dumitrescu este cadru didactic la Universitatea „Ion Mincu” din București și la Universitatea Tehnică a Moldovei.

Cele trei studii discutate în cadrul CP-03 fac parte din setul celor 12 studii de fundamentare pentru elaborarea PUG Chișinău 2040. În primele două runde au fost consultate șase studii privind circulația și transporturile, cooperarea teritorială, profilul sociologic și socio-demografic, locuirea și dezvoltarea teritorială. Alte trei studii urmează să fie supuse consultării publice în cadrul unei runde ulterioare.

Studiile de fundamentare vor contribui la elaborarea concepției PUG Chișinău 2040 și la definirea viitoarelor direcții de dezvoltare urbană.

Reactualizarea documentului este necesară în contextul transformărilor prin care a trecut municipiul de la aprobarea actualului Plan Urbanistic General, în anul 2007, inclusiv în ceea ce privește dezvoltarea zonelor rezidențiale, mobilitatea, infrastructura și necesitățile locuitorilor.

La discuții a participat și viceprimara municipiului Chișinău, Svetlana Dogotaru, care a subliniat importanța unei fundamentări solide a studiilor și a unei participări cât mai largi la procesul de consultare. Aceasta a menționat că, în baza studiilor, urmează să fie conturate propunerile relevante pentru dezvoltarea municipiului, iar recomandările și observațiile recepționate în perioada consultării vor fi colectate și analizate. Ulterior, va fi prezentat feedback privind modul în care acestea vor fi reflectate în documentele finale.

Consultarea continuă până pe 7 octombrie. Propunerile pot fi trimise pe platformele pug.chisinau.md și consultari.dgaurf.md, la adresa pug@dgaurf.md sau la sediul Direcției Generale Arhitectură, Urbanism și Relații Funciare, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 83.