Ministrul Economiei, trimis la plimbare! Fermierii: Dumitru, pleacă, te rog! Puțin ce ai cu sectorul real al economiei

18 Mart. 2024, 10:09
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
18 Mart. 2024, 10:09 // Actual //  bani.md

În urma datelor e publicate cu privire la situația economică a Moldovei în 2023, indicatorii au stârnit reacții din partea societății civile. PIB-ul țării s-a ridicat cu doar 0,7%, contrastând puternic cu performanțele altor state din regiune, precum Ucraina și România.

Forța Fermierilor acuză guvernul condus de un singur partid, care deține 63 de mandate, că nu a reușit să implementeze politici eficiente pentru stimularea creșterii economice și că nu a luat măsuri adecvate pentru a atrage investiții și a susține sectorul real al economiei. Într-un mesaj dur către ministrul Economiei, Dumitru Alaiba, Forța Fermierilor a cerut demisia acestuia, afirmând că politica sa a dus la un declin economic și la migrația a peste 120.000 de oameni calificați în perioada 2021-2023.

„Ministru avem. Dar economia cam pe ducă. Ea dispare cu tot cu жалобная книга a lui Alaiba și cu peste 120 de mii de oameni apți de muncă, care au migrat în perioada 2021-2023. Dumitru, pleacă, te rog ! Puțin ce ai cu sectorul real al economiei și cu producătorii autohtoni. Declarațiile tale despre ce trebuie de făcut în domeniul economic sunt ridicole. Parcă vorbește un deputat din opoziție. Cu aceeași înflăcărare ai insistat în 2013 că la BEM nu sunt probleme. Moldova are nevoie categoric de altă abordare în economie”, a declarat un reprezentant al Forței Fermierilor.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM

09 Oct. 2026, 16:15
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Grîu Tatiana
09 Oct. 2026, 16:15 // Bani și Afaceri //  Grîu Tatiana

Freelancerii au de achitat aproape 8 milioane de lei sub formă de impozit unic, cu 17,33% mai mult decât în luna precedentă. Serviciul Fiscal de Stat a trimis 4 235 de avize de plată pentru septembrie, iar termenul de achitare este 26 octombrie.

Avizele au fost expediate la adresele de e-mail indicate la înregistrarea activității și pot fi consultate și în Cabinetul personal al contribuabilului sau în EVO.

Potrivit datelor prezentate de SFS, veniturile înregistrate de antreprenorii independenți au însumat peste 53,12 milioane de lei, iar impozitul unic calculat a ajuns la aproximativ 7,98 milioane de lei.

Circa 54,19% dintre antreprenorii independenți au înregistrat tranzacții în conturile bancare dedicate activității. Totodată, 130 de contribuabili au folosit echipamente de casă și de control conectate la sistemul de monitorizare electronică a vânzărilor, încasările în numerar fiind de aproximativ 1,49 milioane de lei.

SFS îndeamnă freelancerii să verifice sumele din avize înainte de plată. Cei care au emis bonuri fiscale cu date greșite, au restituit clienților bani pentru servicii sau au primit în cont sume care nu țin de activitatea independentă pot solicita modificarea avizului la orice Direcție de deservire fiscală.

Impozitul poate fi achitat prin MPay, selectând serviciul „Impozitul unic perceput de la antreprenorii independenți (freelanceri)”.

La 9 octombrie, în evidența SFS figurau 4 335 de antreprenori independenți. Plățile impozitului unic efectuate de aceștia însumau peste 33 de milioane de lei.

Potrivit SFS, cota impozitului unic este de 15% pentru veniturile anuale de până la 1,2 milioane de lei. Pentru partea de venit care depășește acest plafon se aplică o cotă de 35%.