Moldova, în topul statelor din Europa la scumpirea benzinei

15 Iul. 2022, 11:29
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
15 Iul. 2022, 11:29 // Actual //  bani.md

În prima jumătate a anului 2022, multe țări din regiune au înregistrat creșteri record ale prețurilor la benzină. În Turcia, prețul benzinei a crescut cu 100%.

În luna iunie, prețul mediu al unui litru de benzină în Republica Moldova a fost de 32,86 lei, față de 20,56 lei cât costa în ianuarie,. O creștere și mai severă a prețului poate fi resimțită de proprietarii de mașini din Spania (+40,8%), Moldova (+53%), Austria (+45,7%) și Ucraina (+63,3%).

În Malta, prețurile la benzină au fost stabile în prima jumătate a anului.

În Rusia, prețul nominal în ruble nu s-a modificat. Cu toate acestea, din cauza creșterii artificiale a valorii rublei de către guvern, prețurile benzinei prezentate în euro au crescut cu 41,5%, conform Picodi, companie și de analiză a piețelor, cu sediul în Polonia.

Kazahstanul este singura țară din Europa (parțial), unde benzina s-a ieftinit ușor (−0,7%).

În prezent, norvegienii, finlandezii și danezii plătesc cel mai mult pentru combustibil, respectiv 2,56 euro/litru, 2,5  euro/litru și 2,48 euro/litru.

Cu un salariu mediu, șoferii din Elveția (2 455 litri), Luxemburg (1 943 litri) și Danemarca (1 502 litri) pot cumpăra cea mai mare cantitate de benzină.

În republica Moldova cu un salariu mediu, la sfârșitul lunii iunie, puteau fi achiziționate 290 de litri de benzină.

Faptul că dispun de resurse substanțiale de materii prime a salvat unele țări de creșterea prețului la petrol. Țări precum Arabia Saudită, Kuweit și Qatar nu au fost afectate de situația economică mondială. Guvernele unor țări precum Columbia, Ecuador și Kazahstan au decis fie să înghețe, fie să stabilească limita superioară a prețurilor la benzină.

În luna iunie a anului 2022, cel mai mic preț al benzinei a fost observat în Algeria (0,30 euro/litru), Kuweit (0,32 euro/litru) și Iran (0,34 euro/litru). Pe de altă parte, Hong Kong se distinge ca fiind țara cu cel mai mare preț al benzinei la litru (2,83 euro/litru).

În clasamentul global al puterii de cumpărare, podiumul aparține în continuare țărilor din Golful Arabiei: Qatar (5 968 litri), Kuweit (5 578 litri) și Arabia Saudită (4 372 litri)

Cea mai săracă țară din această comparație este Cuba, unde salariul mediu este egal cu doar 27 de litri de benzină.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

 

Realitatea Live

17 Feb. 2026, 17:23
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
17 Feb. 2026, 17:23 // Actual //  Ursu Victor

Guvernarea a amânat intrarea în vigoare a noilor reguli privind cetățenia, oferind un răgaz celor care nu au reușit să-și perfecteze actele până la 18 ani. Totuși, prevederea-cheie a fost păstrată: certificatul de naștere nu va constitui dovadă a cetățeniei la majorat, ceea ce menține riscul ca unii tineri să se confrunte în continuare cu blocaje la obținerea buletinului.

Astfel, tinerii care nu și-au perfectat actele de identitate până la 18 ani ar putea beneficia de un moratoriu timp de doi ani. Partidul „Acțiune și Solidaritate” a înregistrat un proiect în Parlament, în care stipulează că persoanele respective nu vor fi supuse procedurii de recunoaștere a cetățeniei până pe 1 ianuarie 2028, scrie REALITATEA.MD.

Dacă vor fi adoptate, reglementările vor viza persoanele născute după 27 august 1991. La data nașterii, cel puțin unul dintre părinți era cetățean moldovean, nu a săvârșit crime de război, militare sau împotriva umanității, nu a fost implicată în activitate teroristă, nu desfășoară activitate care periclitează securitatea statului și nu a fost inclusă în categoria persoanelor în privința cărora au fost aplicate măsuri restrictive internaționale la care Republica Moldova s-a aliniat sau care au fost aplicate de Republica Moldova.

De asemenea, prevederile propuse stabilesc că nu se va cere dovada cunoașterii limbii române pentru persoanele născute și domiciliate permanent pe teritoriul Republicii Moldova, care acestea vor recunoașterea cetățeniei și se încadrează în condițiile legale pentru a fi recunoscute drept apatrizi. Ar putea fi scutiți de examene și solicitanții care au cel puțin unul dintre părinți cetățean moldovean, la data nașterii.

„Pentru persoanele care nu și-au formalizat cetățenia prin obținerea actelor de identitate și, respectiv, nu pot face dovada cetățeniei pentru că au ignorat această oportunitate, autoritățile au obligația de a facilita exercitarea dreptului, dar statul nu poate impune cetățenia fără manifestarea de voință a individului”, precizează autorii proiectului de modificare a legii.

Articolele din noua lege a cetățeniei au ajuns subiect de scandal, după ce deputații Vasile Costiuc și Sergiu Stefanco au relatat despre un tânăr de 20 de ani, care a devenit apatrid pentru că nu și-a perfectat până la majorat buletinul de identitate. Bărbatul este născut în Republica Moldova, are părinți moldoveni și certificat de naștere valid.

Legea prevede că dovada cetățeniei poate fi făcută prin certificat de naștere doar în cazul minorilor. Pe de altă parte, nu este menționat că dacă persoana nu și-a perfectat buletinul de identitate, acesteia îi poate fi retrasă cetățenia.

Reglementările mai stabilesc că persoana care are cel puțin unul dintre părinți moldoveni devine cetățean al țării noastre în momentul nașterii. Conform Constituției statutul nu îi poate fi retras în mod arbitrar.

După izbucnirea scandalului, „Partidul Nostru” și „Democrația Acasă” au anunțat înregistrarea proiectelor privind modificarea reglementărilor. PAS a invocat problema în aplicarea legii, nu în prevederile aprobate.

Șeful Agenției Servicii Publice, Mircea Eșanu, susținea că în Moldova sunt circa 26.000 de persoane care nu au perfectate acte de identitate. Conform oficialului, peste 80% dintre cererile de obținere a cetățeniei Republicii Moldova sunt depuse de persoane din regiunea transnistreană, Rusia și Ucraina.
Eșanu a pasat responsabilitatea pentru scandalul privind legea cetățeniei pe guvernare, menționând că modificările la lege, adoptate în 2025, de fapt au impus mecanisme suplimentare de stabilire a identității.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!