Moldova îndulcește străinii cu cireșe și vișine! Creștere fabuloasă a exporturilor

12 Iul. 2022, 14:11
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
12 Iul. 2022, 14:11 // Actual //  bani.md

Serviciul Vamal al Republicii Moldova anunță o creștere exponențială a exporturilor de vișine (99%) și cireșe (117%) în anul 2022.

Exportatorii moldoveni au livrat peste graniță peste 12 mii tone de cireșe (circa 640 camioane) și peste 3 mii tone de vișine (circa 160 camioane), comparativ cu situația similară din anii precedenți cifra practic se dublează.

Sumele exporturilor de fructe-cireșe se estimează la peste 215 milioane lei, ceea ce reprezintă o creștere de 202% comparativ cu peste 91 milioane lei în 2019,  peste 116 milioane lei în 2020 și peste 71 milioane lei în 2021.

La capitolul exportului de vișine valoarea mărfurilor se estimează la peste 38 milioane lei, ceea ce reprezintă o creștere de 183% comparativ cu peste 13 milioane lei în 2021.

Serviciul Vamal în colaborare cu Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, Asociația Producătorilor și Exportatorilor de Fructe, și în conlucrare cu Comisia parlamentară agricultură şi industrie alimentară, în conformitate au elaborat un mecanism de facilitare și prioritizare a exportului produselor agricole ușor alterabile  (legume și fructe) au stabilit norme referitor la procesul de traversare a frontierei cu acest tip de marfă.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

08 Sept. 2026, 16:26
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
08 Sept. 2026, 16:26 // Actual //  Ursu Victor

Rezultatele PISA 2025 arată decalaje în sistemul educațional din Republica Moldova. Astfel, mai mult de jumătate dintre elevi nu ating nivelul minim de competențe la matematică și citire, iar la științe situația este doar puțin mai bună. Cele mai mari diferențe apar între elevii din orașe și cei din sate, precum și între instituțiile mari și școlile cu puțini elevi.

Potrivit datelor Ministerului Educației și Cercetării, la științe, elevii din mediul urban au acumulat în medie 447 de puncte, în timp ce elevii din mediul rural au obținut 391 de puncte.

Decalajele sunt și la celelalte discipline evaluate. Diferența dintre elevii din mediul urban și rural este de 51 de puncte la matematică și de 55 de puncte la citire.

Directoarea Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare, Lilia Ivanov, a explicat că punctajele PISA sunt calculate pe o scară internațională și nu pot fi comparate direct cu sistemul de note de la 1 la 10. Aproximativ 20 de puncte PISA corespund unui an de studii.

Astfel, diferența dintre performanțele elevilor din orașe și cele ale elevilor din sate echivalează, estimativ, cu un decalaj de aproximativ 2,5–2,8 ani de școlarizare.

Diferențe și mai mari sunt înregistrate în funcție de dimensiunea instituției de învățământ. La toate cele trei domenii evaluate, elevii din școlile mari au obținut, în medie, cu 60–65 de puncte mai mult decât cei din instituțiile mici.

La științe, 58,6% dintre elevii din școlile mici nu ating nivelul de bază, comparativ cu doar 28% dintre elevii din instituțiile mari.

La matematică, proporția celor care nu ating nivelul minim este de 68% în școlile mici, față de 37,4% în cele mari. La citire, diferența este de 65% față de 32,3%.

Rezultatele PISA arată și o influență a situației socio-economice asupra performanțelor școlare. La științe, diferența dintre elevii din familii avantajate și cei din medii socio-economice vulnerabile ajunge la 85 de puncte, echivalentul a peste patru ani de studii.

La matematică, decalajul este de 78 de puncte, iar la citire de 75 de puncte.