Moldova, pepinieră de contrabandă pentru Europa! Țigările ilegale din stânga Prutului inundă Europa

13 Iun. 2025, 15:04
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
13 Iun. 2025, 15:04 // Actual //  Ursu Victor

Republica Moldova este identificată în raportul KPMG „Illicit Cigarette Consumption in Europe – 2024 Results” ca fiind o sursă activă și un coridor de tranzit major pentru comerțul ilicit cu țigări care afectează grav statele din Uniunea Europeană, în special România.

Conform documentului, 38,9 miliarde de țigarete ilicite au fost consumate în 2024 în Uniunea Europeană – cel mai mare nivel din ultimul deceniu. Deși Moldova nu este membru UE, ea este menționată expres ca țară sursă sau de tranzit pentru volume mari de produse din tutun care intră ilegal în spațiul comunitar.

Experții KPMG notează că țigările provenite din Moldova, împreună cu cele din Ucraina și Belarus, alimentează o rețea infracțională extinsă care pătrunde în mod constant pe piețele din România, Polonia, Ungaria și țările baltice. Frontiera moldo-română este una dintre cele mai active rute de introducere ilegală a țigărilor în UE.

Țigările ilicite ajung pe teritoriul Uniunii fie prin: contrabandă clasică (ascunse în autovehicule, trenuri sau camioane de marfă), fie prin metode moderne: dronă, coletărie poștală și vânzări online prin social media, în special în zonele de frontieră slab controlate.

România a fost printre cele mai afectate piețe, înregistrând un consum ilicit estimat la peste 2 miliarde de țigarete în 2024. Aproximativ 30% din acest volum este suspectat că provine din Moldova și Ucraina, afirmă surse din industrie.

Pierderile bugetare pentru România din cauza contrabandei cu țigări au fost estimate la peste 700 de milioane de euro, iar experții atrag atenția că fără sprijin regional, inclusiv din partea Moldovei, combaterea acestui fenomen este imposibilă.

Deși autoritățile de la Chișinău au anunțat periodic capturi de țigări de contrabandă și intensificări ale controalelor, KPMG avertizează că eforturile sunt izolate și reactive, fără o strategie sistemică de prevenire. Lipsa unui sistem electronic de trasabilitate a produselor din tutun și slaba cooperare regională permit grupărilor ilegale să opereze nestingherite.

Totodată, Moldova rămâne atractivă pentru rețelele de contrabandă din cauza: nivelului scăzut al accizelor la produsele din tutun comparativ cu UE, controlului slab al frontierelor, mai ales în zona transnistreană și prezenței unor capacități de producție neautorizate în stânga Nistrului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

13 Nov. 2026, 16:52
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
13 Nov. 2026, 16:52 // Actual //  Grîu Tatiana

Producătorii și furnizorii de energie electrică din Republica Moldova pot încheia, prin licitații, contracte de cumpărare și vânzare a energiei cu livrare la o dată ulterioară. Piața Organizată a Contractelor Bilaterale (POCB) a devenit operațională, iar Operatorul Pieței de Energie a publicat prima ofertă de cumpărare, anunță Ministerul Energiei.

La licitații pot participa producătorii, furnizorii și alte companii eligibile de pe piața angro, după ce se înregistrează la Operatorul Pieței de Energie (OPEM). Aceștia pot răspunde ofertelor publicate și pot propune ajustări de preț, în condițiile stabilite pentru fiecare sesiune. Prima ofertă de cumpărare este disponibilă pe site-ul OPEM.

Prin contractele încheiate în avans, furnizorii își pot estima mai bine costurile de achiziție, iar producătorii își pot planifica vânzările. Prețul convenit înainte de livrare reduce expunerea companiilor la fluctuațiile de pe piața angro pentru energia deja contractată.

Noua piață este administrată de OPEM în colaborare cu operatorul român OPCOM și completează Piața pentru Ziua Următoare și Piața Intrazilnică.

Potrivit calendarului de liberalizare a pieței de energie electrică, de la 1 iulie 2027, marii consumatori vor cumpăra energie de la furnizori independenți.