Legea antifumat ar putea provoca reticența investitorilor. Lipsa transparenței lasă senzația unor norme impuse

13 Iun. 2025, 13:20
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
13 Iun. 2025, 13:20 // Actual //  bani.md

Modul în care s-a votat Legea privind controlul tutunul la finalul lunii mai ridică semne de întrebare în rândul experților. Specialiștii susțin că documentul a fost adoptat în grabă, fiind mimate consultările cu societatea și mediul de afaceri. Astfel, autoritățile crează precedente periculoase, care vor avea consecințe reputaționale și vor crea reticență din partea investitorilor față de procesele legislative din Republica Moldova. De asemenea, analiștii economici nu exclud că legea votată este mai mult un angajament asumat făță de anumiți parteneri externi, inclusiv prin interzicerea pliculețelor cu nicotină, decât parte a unei strategii coerente de luptă împotriva fumatului, scrie ziua.md.

Expertul economic Roman Chirca susține că rapiditatea adoptării legii și „mimarea unor discuții” în Parlament pentru votul din lectura a doua este, mai mult, rezultatul unei decizii politice de a impune noi „restricții antifumat”,  iar restul procedurilor formale de adoptare, precum consultări sau dezbateri au fost privite doar ca niște „obstacole tehnice” ușor de depășit.

„Practica de adoptare a cadrului legal, ad hoc, ca expresie a voinței politice unei majorități fără a ține cont de careva obiecții și propuneri este percepută de mediul investițional ca una care nu asigură previzibilitate pe termen lung și contribuie la sporirea riscurilor operaționale legate de cadrul de reglementare. Procedurile de adoptare a unei legi, au un anumit sens, nu sunt proceduri de dragul procedurilor. Aceasta prevede implicarea mai multor verigi ale ramurii puterii, care prin implicarea sa asigură o calitate a normelor legale dar și asumarea responsabilității. Practica demonstrează că adoptarea cadrului legal „în viteză” are în rezultat efecte negative prin calitatea proastă a acestora, de multe ori conțin formulări eronate, norme care contrazic altor acte normative, nu sunt evaluate cantitativ și calitativ riscurile și impactul actului. Nemaivorbind despre faptul că lipsa dezbaterilor în societate contrar spiritului parlamentarismului, lasă amprenta unei norme impuse, fără relația inversă cu societatea”, a declarat Roman Chirca.

Chiar și așa, analistul susține că legea va trebui să fie respectată, însă cu un șir de riscuri.

„Se observă o anumită presiune de a trece cât mai rapid această lege, dar nu pot spune că anume Ministerul Sănătății este acea instituție care face aceste presiuni. Chiar dacă legea a fost aprobată fără respectarea formală a tuturor procedurilor legale, ea este lege și reglementează în întreagă măsură domeniul vizat. De aici și factorii decizionali, vor fi obligați să execute prevederile cadrului legal în deplină măsură. Sunt mai degrabă pierderi reputaționale suportate și percepere negativă a anumitor constrângeri în societate, privind modul de elaborare și aprobare a cadrului legislativ”, a mai adăugat Roman Chirca.

Expertul s-a referit repetat la subiectul pliculețelor cu nicotină precizând că interdicția importurilor acestor produse ar demonstra o abordare duplicitară în „lupta antifumat”.

„Este foarte straniu acest atac asupra pliculețelor cu nicotină, pentru că ele constituie un instrument terapeutic demonstrat la nivel mondial prin eficiența sa fiind un remediu eficient față de țigări care reprezintă un instrument recreațional. În 2024, încasările din accize la produsele din tutun în Republica Moldova au fost de 3,6 miliarde lei, reprezentând 35,5% din totalul accizelor colectate. Acestea au crescut cu 24,5% (sau 718,3 milioane lei) față de perioada similară din 2023. Nu exclud că pliculețele cu nicotină au fost selectate pentru a demonstra partenerilor externi existența unei „lupte” cu fumatul, de aici și denumirea legii în popor „lege antifumat”, fără a atinge țigările de data aceasta care sunt o sursă importantă de venit la buget. Nemaivorbind de faptul că prin constrângerea folosirii pliculețelor cu nicotină, se va dezvolta piața neagră a acestor produse”, a subliniat Roman Chirca.

Deși apreciază scopul nobil al legii – cel de protejare a sănătății publice, expertul regretă că multe aspecte reprezintă mai mult o reacție de conformare formală.

„Atunci când mijloacele folosite sunt aproape exclusiv punitive – interdicții, sancțiuni, restricții – fără o componentă reală de sprijin pentru renunțarea la fumat, mesajul își pierde din credibilitate. Legea pare mai degrabă o reacție de conformare formală la angajamente internaționale, decât o parte a unei strategii coerente, bazate pe dovezi științifice și centrate pe nevoile reale ale fumătorilor. Pentru ca o politică „antifumat” să fie cu adevărat eficientă, ea trebuie să ofere alternative viabile, acces la terapii, sprijin psihologic și campanii educaționale. Altfel, nu facem decât să înlocuim un tip de dependență cu altul – cel al interdicției fără soluții”, a precizat Roman Chirca.

Amintim că, prin interzicerea pliculețelor cu nicotină, Ministerul Sănătății a afirmat că își propune să alinieze legislația națională la cea a Uniunii Europene. Totuși, în prezent, produsul nu este reglementat și nici interzis de directivele europene existente, fiecare stat membru venind cu norme legislative în funcție de situația pe piață. Cele mai multe țări au stabilit o categorie dedicată în legislație pentru pliculețele cu nicotină, eliberând permisiunea de a plasa produsul pe piață după notificarea acestuia. Autoritățile stabilesc vârsta minimă de comercializare și consum a produsului, avertismente de sănătate care urmează să fie aplicate pe ambalajul acestora și conținutul maxim de nicotină.

De asemenea, autoritățile europene au venit cu standarde de calitate și siguranță pentru acest produs care prevăd că la fabricare sunt utilizate doar ingrediente de înaltă puritate, precum și cerințe față de cutie, care să fie rezistentă și sigură pentru a proteja copiii.

Totodată, experții locali, de rând cu rapoartele europene din domeniu, au atenționat că politicile nechibzuite la acest capitol pot provoca creșterea nivelului de contrabandă și comerț ilicit, lucru ce pune în pericol, în primul rând, minorii, care nu vor ezita să apeleze la „piața neagră” a acestor produse, care este mai ieftină.

14 Nov. 2026, 11:29
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
14 Nov. 2026, 11:29 // Actual //  Ursu Victor

Gigantul auto german Mercedes-Benz a decis să suspende toate investițiile suplimentare în fabricile sale din Germania și analizează posibilitatea închiderii unor unități de producție, pe fondul prăbușirii profitabilității, scăderii vânzărilor în China și conflictului cu sindicatele privind reducerea costurilor salariale. Decizia marchează o nouă etapă a crizei care lovește industria auto germană, unul dintre pilonii celei mai mari economii europene.

Directorul de producție al Mercedes-Benz, Michael Schiebe, a anunțat într-un interviu publicat pe 12 noiembrie în rețeaua internă a companiei că întregul consiliu de administrație a decis suspendarea investițiilor în unitățile germane. Potrivit acestuia, după luni de negocieri cu reprezentanții angajaților, nu se întrevede deocamdată nicio soluție pentru reducerea cheltuielilor.

„Cu actuala structură a costurilor nu putem investi în Germania”, a transmis conducerea companiei, subliniind că producția locală a devenit mult prea scumpă în comparație cu alte țări europene.

Directoarea de resurse umane, Britta Seeger, a avertizat că Mercedes-Benz este nevoit să examineze concret posibilitatea închiderii unor fabrici, deși conducerea și-ar dori să evite un asemenea scenariu.

„Cu toții vrem să evităm cu orice preț închiderea fabricilor. Din păcate, acum trebuie să analizăm această opțiune mult mai detaliat”, a declarat Seeger, citată de Reuters.

Miza principală a conflictului este programul de muncă. Conducerea Mercedes solicită majorarea săptămânii de lucru de la 35 la 40 de ore, fără creșterea salariilor. Practic, angajații ar urma să lucreze cu cinci ore mai mult săptămânal pentru aceeași remunerație, ceea ce ar reduce costul unei ore de muncă pentru companie.

Sindicatul IG Metall respinge categoric propunerea, considerând săptămâna de lucru de 35 de ore una dintre cele mai importante realizări obținute prin negocierile colective. Mai mult, sindicatul solicită o majorare salarială de 5%, într-un moment în care producătorul auto încearcă să reducă drastic cheltuielile.

Diferențele de cost sunt uriașe. Potrivit conducerii Mercedes-Benz, o oră de muncă în anumite fabrici germane poate costa de până la cinci ori mai mult decât în unitățile din Europa de Est. Compania consideră că această discrepanță afectează competitivitatea producției și deciziile privind amplasarea viitoarelor investiții.