Moldova se transformă într-un șantier uriaș! Șapte drumuri vor intra în reparație

25 Iul. 2024, 12:50
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
25 Iul. 2024, 12:50 // Actual //  bani.md

**Parlamentul a declarat lucrările de construcție a mai multor drumuri publice de utilitate publică națională**

În ședința plenară de astăzi, Parlamentul a aprobat un proiect de lege privind declararea utilității publice de interes național a lucrărilor de construcție, reabilitare, modernizare și extindere a unor drumuri naționale. Măsura are scopul de a accelera desfășurarea acestor lucrări.

Astfel, următoarele lucrări de reabilitare a drumurilor publice naționale au fost declarate de utilitate publică de interes național:

– M3 Chișinău – Comrat – Giurgiulești – frontiera cu România (sectoarele de ocolire a orașelor Vucănești și Cimișlia)
– R14 R6 – Codrul Nou – Soroca – Unguri – frontiera cu Ucraina (sectorul Soroca – Arionești)
– R33 Hâncești – Lăpușna – M1
– R34 Hâncești – Leova – Cahul – Giurgiulești (sectorul Cantemir – Cahul)
– M5 frontiera cu Ucraina – Criva – Bălți – Chișinău – Tiraspol – frontiera cu Ucraina (sectorul Criva – Bălți)
– R7 R14 – Drochia – Costești – frontiera cu România
– R14.3 drumul de acces la podul Cosăuți – Yampil, cu punctul de trecere a frontierei și infrastructura conexă.

Potrivit proiectului de lege, Guvernul va fi responsabil pentru exproprierea bunurilor imobile situate pe amplasamentele lucrărilor de utilitate publică. Despăgubirile pentru expropriere, precum și cheltuielile pentru lucrările cadastrale și evaluarea bunurilor imobile, vor fi acoperite din sursele Fondului rutier.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

23 Iun. 2026, 17:03
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
23 Iun. 2026, 17:03 // Actual //  Ursu Victor

În timp ce Statele Unite și Iranul poartă negocieri privind redeschiderea completă a Strâmtorii Ormuz și reluarea fluxurilor de petrol din Orientul Mijlociu, evoluția viitoare a pieței petroliere ar putea depinde de un actor care nu participă la discuții: China.

Potrivit unei analize CNN, a doua cea mai mare economie a lumii și unul dintre cei mai mari consumatori de petrol a reușit să atenueze impactul creșterii prețurilor prin reducerea importurilor, utilizarea rezervelor strategice și extinderea consumului de energie regenerabilă.

Deși războiul din regiune durează de peste trei luni, iar pierderile estimate de aprovizionare au depășit un miliard de barili de petrol, prețurile internaționale ale țițeiului au rămas relativ stabile. Mai mulți analiști susțin că principalul motiv este comportamentul Chinei pe piața energetică.

„China a jucat un rol decisiv în limitarea impactului asupra restului Asiei și, implicit, asupra economiei globale”, a declarat Daan Walter, director al centrului de analiză energetică Ember.

Potrivit experților, Beijingul și-a construit în ultimii ani stocuri semnificative de petrol și a devenit mult mai flexibil în gestionarea consumului energetic. Acest lucru îi permite să reducă rapid importurile atunci când prețurile cresc, diminuând astfel presiunea asupra pieței mondiale.

Analiștii de la Société Générale consideră că China acționează ca o „mână invizibilă” care restabilește echilibrul pe piața petrolului. Potrivit estimărilor lor, Beijingul poate reduce importurile cu aproximativ trei milioane de barili pe zi, influențând semnificativ raportul dintre cerere și ofertă la nivel global.

În ultimele luni, unele prognoze avertizau că prețul petrolului ar putea urca până la 200 de dolari pe baril din cauza conflictului din Orientul Mijlociu și a riscurilor privind blocarea Strâmtorii Ormuz, una dintre cele mai importante rute pentru transportul petrolului la nivel mondial. Totuși, aceste scenarii nu s-au materializat până acum.

Experții consideră că influența Chinei asupra piețelor energetice globale va continua să crească, iar deciziile Beijingului privind consumul, importurile și investițiile în energie verde vor deveni la fel de importante pentru prețul petrolului ca evoluțiile geopolitice din Orientul Mijlociu.