Premierul Vasile Tofan a trasat prioritățile pentru noii miniștri ai Dezvoltării Economice și Digitalizării și Agriculturii, Claudiu Năsui și Eugeniu Osmochescu. El a declarat că Guvernul are nevoie de reforme curajoase, investiții mai mari și o utilizare mult mai eficientă a banilor publici.
În discursul rostit la învestirea în funcție a celor doi miniștri, Tofan a amintit că programul Executivului este construit în jurul conceptului „Economie europeană, stat eficient”, iar schimbările de la cele două ministere reflectă aceste priorități.
„Primul cuvânt este economie. Numirea lui Claudiu Năsui la Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării și a lui Eugeniu Osmochescu la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare reflectă această prioritate. Avem nevoie de o economie care crește mai repede. Avem nevoie de mai multe investiții, de companii care pot concura și exporta și de schimbări curajoase acolo unde lucrurile pot funcționa mai bine”, a declarat premierul.
Potrivit lui Tofan, accelerarea economiei trebuie să meargă în paralel cu procesul de integrare în Uniunea Europeană. Șeful Guvernului susține că cele două obiective nu trebuie privite separat.
„Pentru noi, integrarea europeană și dezvoltarea economică merg împreună. Înseamnă reguli mai bune, instituții mai bune și o economie mai competitivă”, a afirmat premierul.
O altă prioritate anunțată este reducerea risipei și a birocrației din sectorul public. Tofan spune că Republica Moldova are nevoie de „un stat mai suplu, mai rapid și mai atent la nevoile oamenilor și antreprenorilor”.
În acest context, Claudiu Năsui va avea pe agendă inclusiv reformarea întreprinderilor de stat și modul în care statul își administrează activele.
„Trebuie să reducem risipa, birocrația și procesele care consumă timp și bani fără să aducă suficientă valoare oamenilor. Acest mandat este important la Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, inclusiv în ceea ce privește întreprinderile de stat și felul în care statul își administrează activele. Domnul Năsui are competența și curajul pentru a duce înainte aceste reforme”, a punctat Tofan.
Premierul a cerut o abordare similară și la Ministerul Agriculturii, unde accentul ar urma să fie pus pe eficiența subvențiilor. Potrivit acestuia, în condițiile resurselor financiare limitate, fiecare leu alocat agriculturii trebuie să genereze un impact cât mai mare.
„Resursele noastre sunt limitate, iar fiecare leu de subvenție trebuie să producă un impact cât mai mare pentru agricultori și pentru economia țării”, a declarat șeful Executivului.
Tofan a atras atenția că agricultura moldovenească trece prin schimbări structurale și se confruntă tot mai mult cu efectele schimbărilor climatice, ceea ce obligă statul să-și adapteze politicile și instrumentele de sprijin.
Premierul consideră că experiența economică și în instituțiile financiare internaționale a lui Eugeniu Osmochescu ar putea ajuta Ministerul Agriculturii atât să atragă finanțări noi, cât și să utilizeze mai eficient banii disponibili.
„Domnul Osmochescu poate ajuta atât la atragerea noilor fonduri pentru agricultura noastră, cât și la folosirea lor cât mai eficientă și cu impact mai mare”, a precizat Tofan.
În final, premierul le-a transmis celor doi miniștri că vor avea „mandate dificile, dar foarte importante” și le-a promis sprijinul Guvernului pentru reformele pe care urmează să le promoveze.
„Guvernul îi va susține în reformele pe care și le propun, pentru o economie mai puternică, un stat care funcționează mai bine pentru oameni. Mult curaj și Doamne ajută!”, a conchis Vasile Tofan.