Nagacevschi îi răspunde lui Cojuhari: Trebuie alungat urgent de la șefia Agenției Proprietății Publice

18 Iul. 2024, 09:19
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
18 Iul. 2024, 09:19 // Actual //  bani.md

Fadei Nagacevschi, fostul ministru al Justiției  a adus critici dure la adresa lui Roman Cojuhari, șeful Agenției Proprietății Publice (APP), în legătură cu excluderea mai multor instituții de stat din lista bunurilor nepasibile de privatizare. Nagacevschi consideră că această acțiune pune în pericol bunurile statului și sugerează că Cojuhari ar trebui îndepărtat de urgență din funcție.

Nagacevschi a subliniat că cetățenii nu fac diferența între întreprinderea de stat ca complex patrimonial unic (complex de bunuri) și întreprinderea de stat ca subiect de drept (persoană juridică). El a explicat că în lista bunurilor nepasibile privatizării sunt incluse și excluse complexurile patrimoniale unice, nu persoanele juridice. „Nu poți privatiza persoane, ci bunuri,” a afirmat Nagacevschi.

Acesta a avertizat că excluderea unui complex de bunuri din lista bunurilor nepasibile de privatizare îl lasă neprotejat, permițând Guvernului să înstrăineze bunurile ca active neutilizate. Dacă schimbarea formei de organizare a persoanei juridice este motivul pentru excludere, ar trebui indicată noua denumire generică a complexului patrimonial unic, nu eliminarea acestuia de sub protecția legii.

Nagacevschi a criticat argumentul reorganizării persoanei juridice ca justificare pentru scoaterea complexului de bunuri din lista nepasibile de privatizare, considerându-l neserios. „Altfel, fie ești prost, fie ești prost intenționat, fie manipulezi,” a declarat el.

Fadei Nagacevschi a concluzionat că acțiunile actuale ale APP sunt „figurații ieftine” menite să ascundă un potențial atac raider asupra bunurilor statului, reiterând necesitatea îndepărtării lui Cojuhari din funcția sa.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

06 Oct. 2026, 17:29
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
06 Oct. 2026, 17:29 // Actual //  Grîu Tatiana

Prețurile petrolului ar putea rămâne ridicate și în 2027, iar refacerea stocurilor mondiale consumate în timpul războiului din Iran ar putea dura până la doi ani. Avertismentul vine de la conducătorii marilor companii petroliere, reuniți pe 5 octombrie la o conferință la Londra, relatează Reuters. Blocajele din transportul maritim, reducerea producției rafinăriilor și retragerile din rezerve continuă să pună presiune pe piață.

Directorul general al Saudi Aramco, Amin Nasser, a declarat că, de la începutul conflictului, piața a pierdut aproximativ trei miliarde de barili din aprovizionare, iar un miliard de barili a fost retras din stocurile mondiale pentru a compensa deficitul.

„Până când strâmtoarea Ormuz se va redeschide complet și încrederea va reveni, presiunea asupra țițeiului și produselor rafinate se va intensifica. Chiar și atunci, refacerea stocurilor, concomitent cu acoperirea cererii, ar putea dura până la doi ani”, a spus Nasser la Energy Intelligence Forum.

Șeful companiei Petronas, Tengku Muhammad Taufik, a avertizat că turbulențele ar putea continua în cea mai mare parte a perioadei rămase până la sfârșitul anului și, posibil, în 2027.

La rândul său, directorul general al Kuwait Petroleum Corporation, Shaikh Nawaf Al-Sabah, a estimat că piața mondială se confruntă cu un deficit de aproximativ șase milioane de barili pe zi de produse petroliere rafinate, inclusiv motorină și combustibil pentru avioane. Potrivit acestuia, rafinăriile din alte regiuni nu au suficientă capacitate pentru a compensa producția oprită în zona Golfului.

În Kuweit, producția de petrol a scăzut de la aproximativ 2,6 milioane la două milioane de barili pe zi. Exporturile de țiței s-au menținut însă la circa un milion de barili pe zi, în pofida perturbărilor provocate de război.

Criza afectează și consumul. Președintele executiv al ConocoPhillips, Ryan Lance, a declarat că cererea mondială de petrol ar putea reveni după scăderea din acest an abia în 2028 sau 2029. El a adăugat că, dacă prețurile rămân suficient de ridicate, producția Statelor Unite ar putea depăși 14–14,5 milioane de barili pe zi.