Natalia Morari – Portret de candidat

09 Oct. 2024, 09:02
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
09 Oct. 2024, 09:02 // Actual //  bani.md

Fosta jurnalistă de televiziune, Natalia Morari, a fost înregistrată în calitate de candidată pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova, în data de 24 septembrie curent. Aceasta va fi cu numărul 11 în buletinul de vot. S-a născut pe 12 ianuarie 1984 în raionul Hîncești. Nu este căsătorită și are un copil. Cunoaște limba română, rusă și engleza.

Morari a absolvit Liceul Teoretic „Gaudeamus” din municipiul Chișinău, iar ulterior, din 2002 și până în 2007, candidata și-a făcut studiile la Universitatea de Stat „Mihai Lomonosov” din Moscova.

Cariera de jurnalistă la Chișinău, Natalia Morari și-a început-o după ce a fost expulzată din Rusia, din cauza unor investigații denigratoare la adresa Kremlin-ului. În Moldova, a lucrat la postul de televiziune Publika, iar ulterior a devenit moderatoarea unor emisiuni politice la postul TV7, post deținut de omul de afaceri Chiril Lucinschi, cu care de altfel se afla într-o relație. În anul 2017, TV7 se transformă în TV8, iar președinta Consiliului de Administrare devine Morari. A avut și propria emisiune de autor „Politica Nataliei Morari”, fiind difuzată până în septembrie 2021. A avut și o colaborare cu Europa Liberă, din 2009 și până în 2021. A plecat cu scandal de la TV8, după ce s-a aflat despre relația sa cu omul de afaceri Veaceslav Platon, care și până în prezent se ascunde de justiția din țara noastră. Cei doi au împreună un copil. Pe vremea când Platon se afla în pușcărie, Morari a făcut cu acesta un interviu, în Penitenciarul nr. 13, iar ulterior l-a chemat și în studioul televiziunii, după ce a fost eliberat din detenție înainte de termen.

De-a lungul anilor, Natalia Morari a fost o susținătoare a guvernării PAS, însă după ce a fost dată afară de la TV8, aceasta a început să critice dur actuala putere. În primăvara anului curent, Morari și-a anunțat intenția de a candida independent la alegerile prezidențiale. A mai spus că vrea să-și înființeze un partid și că are planuri politice nu doar pentru scrutinul din 20 octombrie curent.

Potrivit declarației de avere și interese personale, în 2023, Morari a obținut un venit de peste 84.000 de lei de la firma „Media Sapiens SRL” și 36.000 de euro drept donație pentru întreținerea copilului minor. La fel, fosta jurnalistă a indicat venituri de peste 21.000 de lei de la cinci SRL-uri. Candidata deține și un imobil de 176,8 m.p. dobândit în 2021. Nu a indicat valoarea bunului. Potrivit declarației de avere, Natalia Morari a cumpărat în 2024 un automobil de lux, fabricat în 2023. Este vorba de Mercedes-Benz GLC-300 D 4MATIC. Nu a indicat prețul mașinii, însă potrivit site-urilor specializate, ar costa aproximativ 60.000 de euro.

În aceeași declarație, Morari indică că are o geantă Chanel, dobândită în 2021, la prețul de 10.200 de dolari, un ceas Chanel, dobândit în 2013, cu 8.000 de dolari și un ceas Rolex, dobândit în 2010, cu 7.000 de dolari. Are cinci conturi bancare și două credite, unul în lei, iar altul în euro, scadente în 2025 și 2034. Din vânzarea unui bitcoin, Morari a cumpărat în 2022 un bitcoin cu 11.238 de dolari, iar altul, două luni mai târziu în același an, cu 5.000 de dolari.

Acest material a fost realizat în cadrul Proiectului „Fii informat, votează conștient”, implementat de Bright Communications cu sprijinul Asociației Promo-LEX, din sursele Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Opiniile exprimate în cadrul materialului aparțin autorilor și nu reflectă neapărat opinia Asociației Promo-LEX și a Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID).

Realitatea Live

13 Feb. 2026, 17:49
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
13 Feb. 2026, 17:49 // Actual //  Ursu Victor

Un număr de 13.810 persoane cu domiciliul în regiunea transnistreană erau luate la evidență în anul 2025 pe malul drept al Nistrului în calitate de angajați oficiali, potrivit datelor Serviciului Fiscal de Stat.

Din total, 57,6% sunt bărbați (7.950 persoane), iar 42,4% femei (5.860 persoane), ceea ce indică o participare semnificativă a forței de muncă din regiune pe piața muncii controlată de autoritățile constituționale.

Distribuția geografică arată o concentrare majoră în municipiul Chișinău, unde activează peste 80% dintre acești salariați. Cei mai mulți provin din orașele Tiraspol, Bender, Slobozia și din localitățile din proximitatea acestora, care cumulează peste 54% din total.

Datele indică și un grad ridicat de formalizare a raporturilor de muncă. Aproximativ 93,85% dintre angajați activează în baza contractelor individuale de muncă, fapt ce confirmă caracterul legal și stabil al relațiilor de serviciu.

În ceea ce privește domeniile de activitate, lucrătorii din regiunea transnistreană sunt prezenți în special în comerțul cu amănuntul, transporturi, învățământul secundar general, construcții, industria de prelucrare, precum și în activități de asistență medicală și farmaceutică.

Potrivit Serviciului Fiscal de Stat, aceste evoluții confirmă un nivel avansat de integrare a locuitorilor din stânga Nistrului pe piața muncii de pe malul drept. Autoritățile subliniază că angajații beneficiază de relații de muncă sigure și legale, acces la toate tipurile de concedii și salarii competitive.

Prin participarea lor în sectoare-cheie ale economiei, locuitorii din regiunea transnistreană contribuie direct la dezvoltarea social-economică a Republicii Moldova, mai arată datele oficiale.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!