Nemţii se răsfaţă în Spania şi Grecia, dar cheltuie mai puţin acasă din cauza inflaţiei

02 Aug. 2022, 09:56
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
02 Aug. 2022, 09:56 // Actual //  MD Bani

Creşterea puternică a secto­ru­lui de turism a impulsionat economia zonei euro peste aşteptări în trimestrul al doilea, beneficiare fiind Spania, Italia şi Franţa, în timp ce Germania nu a reuşit să crească, iar analiştii avertizează cu privire la o deteriorare a perspectivelor, notează Financial Times.

În timp ce germanii se răsfață în Spania și Grecia și cheltuie banii acolo. În schimb, în Germania, PIB-ul a rămas la acelaşi nivel ca în primul trimestru. Având în vedere dependenţa ger­mană de energia rusească, temerile sunt în creştere că reducerile sau stoparea completă a livrărilor de gaze via Nord Stream 1 către această ţară ar putea genera o recesiune la nivelul întregii regiuni.

Costul mai ridicat al importurilor de petrol şi gaze au rezultat într-o de­teriorare masivă a balanţei comercia­le a Germaniei, care a sufocat creşte­rea, a anunţat agenţia federală de statistică Destatis, adăugând că ac­tivitatea economică a fost impulsio­nată de cheltuielile gospodăriilor şi cele guvernamentale.

Cheltuielile gospodăriilor dau însă semne de slăbiciune. Vânzările de retail din Germania au suferit cel mai dramatic declin anual din decenii în iunie, în condiţiile în care inflaţia în creştere accelerată a erodat puterea de cumpărare a consumatorilor, relatează Reuters.

Ajustate la inflaţie şi efecte sezoniere, vânzările s-au contractat cu 8,8% faţă de iunie 2021, în timp ce în termeni lunari au fost cu 1,6% mai reduse. Declinul anual a fost cel mai puternic din 1994.

Ambele cifre s-au situat cu mult sub aşteptările analiştilor şi reflectă impactul crizei energetice asupra celei mai mari economii europene. Prin prisma acestora, cresc şansele ca economia germană să se fi contractat în trimestrul al doilea în contextul războiului din Ucraina.

Datele preliminare anunţate săptămâna trecută au sugerat doar o stagnare, însă rezultatul final va depinde de o serie de rapoarte ce urmează a fi publicate în această sptămână.

Claus Vistesen, analist la Pantheon Macroeconomics, arată că cifrele foarte modeste sugerează că vânzările au scăzut cu aproape 4% în T2, după un declin de 0,6% în T1. Datele Destatis arată că consumatorii îşi reduc cheltuielile pentru a acoperi costurile în creştere legate de alimente şi energie.

În acelaşi timp, sectorul manufacturier german continuă să se confrunte cu penurii de materii prime, relevă un sondaj.

Aprovizionarea cu materii prime şi produse intermediare rămâne o problemă majoră pentru sectorul manufacturier german, potrivit acestuia. În Iulie, 73,3% dintre companiile chestionate au raportat probleme. În iunie, procentul era de 74,1%.

De fapt, la nivelul întregii zone euro producătorii sunt din ce în ce mai îngrijoraţi cu privire la perspectivele economice, scrie Bloomberg. Încrederea acestora a coborât la un minim pe 17 luni în iulie, iar temerile privind penurii de energie şi perturbări continue ale lanţurilor de aprovizionare apasă puternic asupra sectorului.

Activitatea sectorului manufacturier al zonei euro s-a contractat luna trecută, fabricile fiind nevoite să acumuleze bunuri nevândute din cauza cererii slabe, sporind temerile că blocul ar putea intra în recesiune, potrivit Reuters.

07 Aug. 2026, 17:15
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
07 Aug. 2026, 17:15 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Activele oficiale de rezervă ale Băncii Naționale a Moldovei au coborât la 5,198 miliarde de euro la sfârșitul lunii iulie 2026, în scădere cu 18,35 milioane de euro față de nivelul înregistrat la 30 iunie, arată datele BNM.

La sfârșitul lunii iunie, rezervele valutare ale băncii centrale însumau 5,216 miliarde de euro. Diminuarea lunară reprezintă aproximativ 0,35%.

Cea mai mare presiune asupra rezervelor a venit din plățile aferente serviciului datoriei publice externe, care au totalizat 24,35 milioane de euro.

Deprecierea valutelor care intră în componența rezervelor le-au au redus cu 12,9 milioane de euro.

Totodată, plățile efectuate de Ministerul Finanțelor au însumat 1,85 milioane de euro, iar ieșirile nete din conturile Oficiului de Gestionare a Programelor de Asistență Externă – 40.000 de euro.

Scăderea a fost temperată de veniturile obținute din gestionarea rezervelor valutare, care au ajuns la 12,94 milioane de euro. Intrările nete aferente rezervelor obligatorii în valută ale băncilor licențiate au adăugat 3,06 milioane de euro.

Încasările în favoarea Ministerului Finanțelor au constituit 1,71 milioane de euro, iar operațiunile de swap valutar pe piața internă au avut un rezultat pozitiv de 80.000 de euro. Categoria „alte intrări nete” a contribuit cu 5,92 milioane de euro.

În pofida reducerii din iulie, rezervele oficiale rămân cu 93,47 milioane de euro peste nivelul înregistrat la sfârșitul anului 2025.

Activele externe nete au constituit 5,173 miliarde de euro la 31 iulie, diminuându-se cu 18,34 milioane de euro într-o singură lună. Comparativ cu sfârșitul anului trecut, acestea sunt mai mari cu 98,44 milioane de euro.