Obligațiuni pentru toți. Investește 100 de lei și câștigă până la 8% fără să fii taxat

14 Apr. 2025, 13:04
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
14 Apr. 2025, 13:04 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

În perioada 21–30 aprilie 2025, cetățenii Republicii Moldova vor putea subscrie pentru o nouă emisiune de valori mobiliare de stat (VMS), prin intermediul platformei eVMS.md, conform Calendarului oficial de plasare a VMS pentru trimestrul II.

În cadrul acestei emisiuni, persoanele fizice pot investi în: obligațiuni cu maturitate de 2 ani, cu rată a dobânzii de 7,8% și obligațiuni cu maturitate de 3 ani, cu rata a dobânzii de 8%.

Valoarea nominală a unei obligațiuni este de 100 de lei, iar dobânda este fixă și neimpozabilă. Data decontării este 2 mai 2025, iar primul cupon va fi achitat la 2 noiembrie 2025.

Participarea este deschisă oricărui cetățean care: deține un cont bancar într-o bancă comercială din țară, are semnătură electronică sau mobilă, este înregistrat pe platforma eVMS.md.

De la lansarea platformei, au fost desfășurate trei subscrieri, în cadrul cărora cetățenii au investit în total 475,7 milioane de lei, depășind cu 90,3% volumul inițial oferit de stat. Această tendință arată un interes crescut al populației pentru investiții sigure și transparente, susținute de stat.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

12 Sept. 2026, 18:06
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
12 Sept. 2026, 18:06 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Închiderea temporară a spațiului aerian al Republicii Moldova, după detectarea unei drone care a pătruns neautorizat dinspre Ucraina, a afectat mai multe curse aeriene. Un avion care zbura din Sharm el-Sheikh spre Chișinău a fost menținut în aer în zona municipiului Bacău, iar alte trei curse au fost reținute la sol.

Potrivit Autorității Aeronautice Civile, aeronava care efectua cursa Sharm el-Sheikh–Chișinău a intrat într-o zonă de așteptare în apropierea municipiului Bacău, fără a ateriza. După redeschiderea spațiului aerian, avionul și-a continuat zborul spre Chișinău.

Totodată, cursele Chișinău–București, Chișinău–Istanbul și Chișinău–Alicante au fost reținute temporar la sol.

La ora 16:20, spațiul aerian a fost redeschis, iar operațiunile de zbor au fost reluate. AAC avertizează însă că restricțiile temporare pot provoca întârzieri ale unor curse.

Autoritatea precizează că măsurile au fost aplicate exclusiv pentru siguranța pasagerilor și a echipajelor, în conformitate cu procedurile de siguranță aeronautică.

Incidentul survine după ce, în după-amiaza zilei de 12 septembrie, Armata Națională a detectat un obiect care a pătruns neautorizat în spațiul aerian al Republicii Moldova dinspre Ucraina. Poliția de Frontieră a raportat că aparatul fără pilot a fost observat în apropierea satului Vasilcău, raionul Soroca, dispărând ulterior de pe radar și reapărând în apropierea satului Cuconeștii Noi, raionul Edineț.