Obștescul sfârșit pentru propaganda lui Putin cu tentacule în Moldova

08 Iun. 2022, 10:44
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
08 Iun. 2022, 10:44 // Actual //  bani.md

Pe 7 iunie, în Statele Unite, a expirat termenul limită pentru finalizarea tranzacțiilor cu Pervîi Kanal, NTV şi Rossiya-1, post de televiziune care are fondator comun cu RTR Moldova. Companiile americane nu mai au voie să le furnizeze echipamente şi să plaseze publicitate la aceste posturi tv. Măsurile au fost luate ca răspuns la invadarea Ucrainei de către Rusia, iar cele trei posturi de televiziune ruse deținute sau controlate de stat sunt acuzate că sunt mașina de propagandă a lui Putin.

Potrivit autorităţilor de la Washington, începând cu ziua de 7 iunie, nicio companie din SUA nu mai poate finanța sau susține mașina de dezinformare care maschează adevărul invaziei barbare a lui Putin. În acest sens, trezoreria SUA a încheiat toate operațiunile care se desfășoară în mod obișnuit și sunt necesare pentru lichidarea treptată a tranzacțiilor, contractelor și altor acorduri încheiate înainte de 8 mai cu cele mai urmărite trei posturi de televiziune ruse. Astfel, publicitatea, tehnologia de difuzare, camerele video, microfoanele sau echipamentele pentru sunet nu vor mai fi disponibile pentru Pervîi Kanal, NTV şi Rossiya-1. Ultimul post, aparţine companiei ruse de stat de radio și televiziune VGTRK, fondatoarea şi beneficiarul final al postului RTR Moldova. Acest lucru a fost recunoscut luna trecută chiar de directorul RTR Moldova, în cadrul unei anchete a Ziarului de Gardă.

„În prezent, printre fondatori se numără Compania rusă de stat de radio și televiziune (VGTRK) şi Sberbank, din câte am înţeles. Fondatorii s-au schimbat des. VGTRK este o companie de stat. Sberbank este deţinut parţial de stat, din câte ştiu. – Am văzut discuţii să se aplice sancţiuni în contextul acestui război , asupra Sberbank. Asta credeţi că va afecta activitatea postului aici, la nivel local? – Nu vă pot spune, pentru că vom afla când vor exista relaţii cu băncile noastre”, a spus directorul RTR Moldova, Evghenii Sergheev, scrie publika.md.

Tot luna trecută, Consiliul Audiovizualului a sancţionat postul de televiziune RTR Moldova, alături de NTV Moldova şi Primul în Moldova, pentru încălcări ce ţin de reflectarea războiului din Ucraina.

Mai multe companii ruse, dar şi propagandişti ai Kremlinului care au publicat informaţii eronate despre războiul din ţara vecină au fost sancţionaţi atât de UE, Canada şi Marea Britanie. Printre cei vizaţi este şi Compania rusă de stat de radio şi televiziune (VGTRK), fondatoare şi beneficiar final al postului RTR Moldova, dar şi al canalelor Rossia 1, Rossia 24 şi RTR Planeta. VGTRK este cel de-al doilea fondator şi beneficiar al RTR Moldova, care este sancţionat de Marea Britanie, după ce, anterior, Londra a impus şi pentru Sberbank. Anterior, expertul media Dumitru Ţîra a declarat într-o anchetă PRIME că peste 70 la sută din veniturile din publicitate tv din Moldova sunt direcționate la televiziunile care retransmit în ţara noastră programele televiziunilor din Federaţia Rusă, iar o parte dintre aceşti bani sunt transferaţi direct la Moscova şi nu sunt folosiţi pentru dezvoltarea industriei autohtone de televiziune.

07 Nov. 2026, 14:21
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
07 Nov. 2026, 14:21 // Actual //  Ursu Victor

Turcia pune presiune pe Rusia pentru reducerea prețului gazelor naturale și avertizează că ar putea diminua în continuare importurile rusești în favoarea gazului natural lichefiat (GNL) din Statele Unite. Ministrul turc al Energiei și Resurselor Naturale, Alparslan Bayraktar, a declarat că gazul rusesc a devenit „extrem de scump”, iar Ankara nu mai este dispusă să plătească prețuri necompetitive.

„Motivul pentru care cumpărăm mai puțin gaz din Rusia și mai mult din Statele Unite este foarte simplu: nu este vorba despre politică, ci despre preț. Gazul rusesc este extrem de scump”, a declarat Bayraktar în cadrul unei întâlniri cu jurnaliștii la Istanbul, potrivit Türkiye Today.

Oficialul a explicat că prețurile ridicate obligă Turcia să caute furnizori alternativi și să își diversifice sursele de aprovizionare. Mesajul transmis Moscovei este că, dacă gazul rusesc nu devine mai competitiv, Ankara va continua să îl înlocuiască treptat cu importuri mai ieftine.

Declarațiile reprezintă și un posibil instrument de negociere în relația cu Gazprom. Potrivit analistului energetic Isaac Levi, citat de Kyiv Independent, Ankara ar putea încerca să obțină reduceri de preț, amenințând Rusia cu pierderea unei cote și mai mari din piața turcă.

Schimbarea este deja vizibilă în structura importurilor. În 2006, Rusia asigura aproape 64% din gazele naturale importate de Turcia. Până în 2025, această pondere coborâse la aproximativ 37%, pe fondul creșterii livrărilor din Azerbaidjan și al importurilor de GNL.

În 2025, Turcia a importat aproximativ 21,16 miliarde de metri cubi de gaze rusești prin conducte, în timp ce livrările de GNL din Statele Unite au ajuns la 9,19 miliarde de metri cubi. SUA au devenit astfel principalul furnizor de gaze lichefiate al Turciei.

Ankara și-a extins masiv și infrastructura de import. Capacitatea zilnică de regazificare a GNL a crescut de la 32 de milioane de metri cubi în 2016 la aproximativ 161 de milioane de metri cubi în prezent, ceea ce permite recepționarea unor volume considerabil mai mari de gaze transportate pe mare.

Un element important în negocierile cu Moscova îl reprezintă contractele de furnizare. La sfârșitul anului 2025, compania turcă de stat BOTAȘ a prelungit cu numai un an două contracte importante cu Gazprom, care însumează aproximativ 22 de miliarde de metri cubi anual. Acestea urmează să expire la sfârșitul anului 2026, ceea ce sporește importanța discuțiilor privind prețurile și condițiile viitoarelor livrări.

Cu toate acestea, ministrul turc a exclus o ruptură completă de Rusia, subliniind că țara sa va avea în continuare nevoie de gazele rusești. Ankara intenționează însă să cumpere din sursele care oferă cele mai avantajoase condiții comerciale.

Turcia mizează inclusiv pe dezvoltarea propriilor zăcăminte din Marea Neagră. Producția de gaze din perimetrul Sakarya ar urma să ajungă la 7,5 miliarde de metri cubi anual până în 2027, diminuând dependența de importuri.

Presiunile Ankarei vin într-un moment sensibil pentru Gazprom, în condițiile în care Uniunea Europeană pregătește eliminarea completă a importurilor de gaze rusești până în 2027. În acest context, menținerea pieței turce devine tot mai importantă pentru exporturile energetice ale Moscovei.