Orașul în care se plătesc cele mai scumpe chirii din Europa

15 Aug. 2022, 18:00
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
15 Aug. 2022, 18:00 // Au Bani //  MD Bani

Prețurile pentru chirie au crescut în întreaga lume. Astfel, am pregătit un top pentru cele mai mai scumpe chirii din Europa.

Parisul este orașul cu cele mai scumpe chirii din Europa. Francezii și nu numai plătesc peste 29 de euro pe metru pătrat. Tot peste 20 de euro plătesc și cei din Oslo, Londra, Barcelona și Copenhaga – acestea sunt, așadar, cele mai scumpe orașe, dacă ne gândim să stăm în chirie.

În Barcelona, prețurile chiriilor au crescut din 2021 cu aproape 28%. Iar într-un oraș din Ungaria cu aproximativ 27%. O creștere semnificativă este și în Varșovia. Chiriașii scot din buzunar în 2022 cu 18% mai mulți bani față de anul trecut.

Chiriile din România sunt printre cele mai mici din Europa. Cele mai scumpe chirii din România sunt în București și Cluj, 7,5 euro pe metru pătrat. În Brașov prețurile sunt ceva mai mici, 6,60 de euro pe metru pătrat, scrie Digi24.

Chirii mai ieftine decât în România se găsesc în Bulgaria. În capitala Bulgariei prețul este ceva mai mare, 4,60 de euro pe metru pătrat. Și Slovenia se află la coada clasamentului, cu cele mai mici chirii – aici se plătesc pe lună, pentru metrul pătrat, mai puțin de 7 euro.

13 Nov. 2026, 16:52
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
13 Nov. 2026, 16:52 // Actual //  Grîu Tatiana

Producătorii și furnizorii de energie electrică din Republica Moldova pot încheia, prin licitații, contracte de cumpărare și vânzare a energiei cu livrare la o dată ulterioară. Piața Organizată a Contractelor Bilaterale (POCB) a devenit operațională, iar Operatorul Pieței de Energie a publicat prima ofertă de cumpărare, anunță Ministerul Energiei.

La licitații pot participa producătorii, furnizorii și alte companii eligibile de pe piața angro, după ce se înregistrează la Operatorul Pieței de Energie (OPEM). Aceștia pot răspunde ofertelor publicate și pot propune ajustări de preț, în condițiile stabilite pentru fiecare sesiune. Prima ofertă de cumpărare este disponibilă pe site-ul OPEM.

Prin contractele încheiate în avans, furnizorii își pot estima mai bine costurile de achiziție, iar producătorii își pot planifica vânzările. Prețul convenit înainte de livrare reduce expunerea companiilor la fluctuațiile de pe piața angro pentru energia deja contractată.

Noua piață este administrată de OPEM în colaborare cu operatorul român OPCOM și completează Piața pentru Ziua Următoare și Piața Intrazilnică.

Potrivit calendarului de liberalizare a pieței de energie electrică, de la 1 iulie 2027, marii consumatori vor cumpăra energie de la furnizori independenți.