În timp ce tancurile ruseşti se scurgeau peste graniţele Ucrainei în primele ore ale zilei de 24 februarie, Vladimir Putin i-a convocat pe principalii oligarhi ai ţării la o întâlnire la Kremlin, scrie FT.

În acel moment, Roman Abramovici se afla în sudul Franţei, unde deţine Château de la Croë, o vilă mare cu un teren de 19 acri pe malul mării, în Antibes. El s-a grăbit să ajungă la Moscova cu avionul său privat, dar a ajuns prea târziu pentru audienţă, care a fost parţial televizată.

Abramovici a aranjat să aibă o întâlnire privată cu Putin. El şi-a cerut scuze preşedintelui rus pentru întârziere, dar – potrivit a trei persoane care au cunoştinţă despre discuţie – a susţinut cu tărie şi ideea de a pune capăt războiului.

Putin l-a ascultat, au spus aceste persoane. În cele din urmă, acesta şi-a dat binecuvântarea personală pentru ca Abramovici să acţioneze ca mediator în negocierile de pace.

Intervenţia neobişnuită a fost riscantă – Putin i-a descris pe ruşii de elită care simpatizează cu Occidentul drept „gunoaie şi trădători”. Dar a declanşat o odisee frenetică de cinci săptămâni în care Abramovici a străbătut regiunea, încercând în acelaşi timp să îşi protejeze averea de sancţiunile provocate de război, promovând în acelaşi timp un proces de pace.

Invazia Ucrainei a bulversat complet viaţa atent construită de Abramovici în Occident, pe care reuşise să o izoleze de controversele legate de modul în care şi-a făcut banii după prăbuşirea Uniunii Sovietice.
Sancţiunile impuse de Marea Britanie şi de UE l-au obligat să scoată la vânzare clubul de fotbal Chelsea, să traverseze cu două superiahturi în largul mării pentru a se refugia în Turcia, să transfere controlul a cel puţin două vehicule de investiţii către un asociat şi, potrivit unor informaţii, să încerce să retragă sume uriaşe de la administratori de active la nivel mondial. Acţiunile Evraz, producătorul de oţel listat la Londra şi principalul său activ industrial rămas, sunt suspendate după ce au scăzut cu 85% în acest an.

În acelaşi timp, Abramovici şi-a desfăşurat propria diplomaţie de tip „navetă”, pe canale secundare.

În ultima lună, el a zburat între Moscova, Israel şi Turcia, ajutând la medierea discuţiilor, şi chiar a mers la Kiev în cel puţin două ocazii pentru a se întâlni cu preşedintele Ucrainei, Volodymyr Zelensky, potrivit unor persoane familiarizate cu această chestiune. De asemenea, el a supravieţuit unei presupuse otrăviri în timpul negocierilor, care l-a făcut să-şi piardă complet vederea timp de câteva ore.

La ultima rundă de discuţii dintre Rusia şi Ucraina, care a avut loc marţi la Istanbul, Abramovici a stat alături de delegaţia rusă şi a discutat cu preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan – o recunoaştere publică a rolului său formal în negocieri.

În acest proces, Abramovici a răsturnat complet scenariul pe care l-a scris cu atâta asiduitate despre el însuşi. Timp de două decenii, el a minimizat orice sugestie că este un apropiat al lui Putin, folosind uneori ameninţarea cu acţiuni în justiţie în instanţele londoneze pentru a se apăra de afirmaţiile privind legăturile financiare cu preşedintele. Dar, chiar în momentul în care averea şi stilul său de viaţă au fost ameninţate, relaţia sa personală cu Putin a devenit atuul lui Abramovici, sursa avantajului său de pacificator improbabil.
Erdogan a declarat că prezenţa lui Abramovici la discuţii arată că Putin „crede, are încredere în el”. Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Putin, a declarat că Abramovici nu a fost membru oficial al delegaţiei ruse, dar că a ajutat la „anumite contacte între partea rusă şi cea ucraineană”.
„Se pare că au relaţii mult mai apropiate decât credeam. El a fost întotdeauna mai apropiat de Putin decât mine, dar nu credeam că este atât de apropiat”, spune un coleg oligarh care îi cunoaşte pe amândoi încă din anii 1990. „Nimeni nu era conştient. Nimeni altcineva nu putea juca acest rol”.

Zelensky a cerut SUA să amâne impunerea de sancţiuni împotriva lui Abramovici pentru ca acesta să poată continua să călătorească, chiar dacă preşedintele Ucrainei spune că rămâne sceptic în privinţa motivelor oligarhului.

„Toţi aceşti oameni se tem de sancţiuni – sunt sigur că nu există un mare patriotism în asta”, a declarat Zelensky săptămâna trecută. Cu toate acestea, a adăugat el, „să ajungem la guvernul rus a fost ireal. [Acum] cineva reuşeşte să obţină ceva”.

Criticii lui Abramovici insistă asupra faptului că acesta se foloseşte de discuţii pentru a-şi salva activele din străinătate. „Nu sunt sigur cât de mult implicarea sa în această mediere este reală şi eficientă şi cât de mult este un instrument de PR”, spune Vladimir Ashurkov, director executiv al Fundaţiei Anticorupţie fondată de disidentul rus încarcerat Alexei Navalny. „Este un tip creativ şi are oameni creativi care lucrează pentru el, aşa că poate fi doar o modalitate de a avea o şansă de a uşura sancţiunile.”

Un purtător de cuvânt al lui Abramovici a refuzat să comenteze. Peskov nu a comentat întâlnirea oligarhului cu Putin, ale cărei detalii au fost raportate pentru prima dată în această săptămână de site-ul independent rus Proekt.

Apropiaţii oligarhului insistă asupra faptului că singura sa prioritate este să pună capăt războiului. „Ar putea fi vorba de o agendă dublă? Sigur, dar cine altcineva ar putea face asta – să ajute Ucraina şi să oprească Rusia?”, spune unul dintre ei. „Roman este singurul care încearcă”.

Cine este Abramovici?

Abramovici a fost întotdeauna un supravieţuitor. Născut în 1966 din părinţi evrei în Saratov, la aproximativ 800 km sud-est de Moscova, a rămas orfan la vârsta de trei ani. În tinereţe, s-a apucat de afaceri şi, la începutul anilor 1990, era implicat în comerţul cu petrol.

O întâlnire întâmplătoare, în 1994, cu Boris Berezovsky, un magnat cu legături strânse cu preşedintele de atunci, Boris Elţîn, i-a schimbat soarta pentru totdeauna.

În condiţiile în care statul rus era aproape de faliment, cei doi au profitat de legăturile lor pentru a cumpăra compania petrolieră Sibneft la un preţ de aproximativ 200 de milioane de dolari, în cadrul unei licitaţii despre care criticii au afirmat de mult timp că a fost trucată. Afacerea Sibneft avea să se dovedească a fi una dintre cele mai profitabile dintr-o epocă în care ţara şi-a amanetat bijuteriile coroanei.

Abramovici şi Berezovsky au făcut parte din grupul apropiat lui Elţîn, dar sub Putin, care a devenit preşedinte în 2000, averile lor au decolat rapid.

Berezovsky s-a confruntat public cu Putin, şi-a vândut participaţia la principalul canal de televiziune din Rusia lui Abramovici şi a fugit din ţară pentru a scăpa de o anchetă penală privind afacerile sale. Abramovici a dat dovadă de fidelitate faţă de Kremlin, ocupând timp de opt ani funcţia de guvernator în Chukotka, o regiune pustie din nord-estul Rusiei, cu o populaţie de doar 50.000 de locuitori.

Abramovici, timid din punct de vedere publicitar, şi fostul ofiţer KGB au dezvoltat curând o relaţie, deşi chiar şi persoanele care îi cunosc pe cei doi bărbaţi se declară surprinse de câtă încredere pare să aibă Putin în oligarh.

„Amândoi sunt personalităţi foarte închise”, spune una dintre aceste persoane.
În 2005, loialitatea politică a lui Abramovici şi-a primit răsplata. Alţi oligarhi care au construit averi în anii ’90 s-au confruntat cu provocări juridice şi fiscale – sau cu închisoarea, în cazul lui Mihail Hodorkovski, cel mai mare baron al petrolului din Rusia, când a fost arestat în 2003 după ce l-a provocat public pe Putin.

Dar Gazprom, gigantul rusesc de stat din domeniul gazelor naturale, a fost de acord să cumpere Sibneft pentru 13 miliarde de dolari – asigurând astfel sursa celei mai mari părţi a averii lui Abramovici, pe care Forbes o estimează la 8,4 miliarde de dolari.

„A fost o chestie de la sine înţeleasă pentru el”, spune Roman Borisovici, un fost bancher rus devenit militant anticorupţie, despre relaţia pe care Abramovici a construit-o cu Putin. „A înţeles că zilele sale erau numărate. Toţi cei care erau apropiaţi de familia lui Elţîn erau cel puţin ostracizaţi, iar el se afla în cea mai proastă poziţie dintre toate. Aşa că ar fi făcut orice”.

Chiar înainte de afacerea Gazprom, Abramovici a vrut să-şi construiască o nouă viaţă în Occident. În 2003, a cumpărat Chelsea pentru 150 de milioane de lire sterline, o afacere care avea să-l transforme într-un nume cunoscut în Anglia.

Vorbind prin intermediul unui translator în momentul achiziţiei, el a declarat într-un interviu acordat Financial Times din Londra: „Este plăcut să fii aici, te simţi confortabil şi nu simţi că oamenii te urmăresc. Sunt sigur că oamenii se vor concentra asupra mea timp de trei sau patru zile, dar va trece. Vor uita cine sunt, iar asta îmi place”.

Abramovici a cumpărat proprietăţi în Marea Britanie în valoare de cel puţin 200 de milioane de lire sterline, inclusiv o vilă cu 15 dormitoare în Kensington Palace Gardens, care a fost în trecut ambasada sovietică.
„A fost un magnat din umbră din Siberia [ …] apoi, dintr-o dată, este un om de afaceri britanic legitim cu un cec gras subscris de guvernul rus”, spune Borisovici. „Toată lumea a crezut că aceştia sunt cei mai curaţi bani pe care îi poţi scoate din Rusia”.

El s-a impus ca un patron al artelor şi a donat jumătate de miliard de dolari pentru cauze evreieşti; preşedintele principalului grup evreiesc din Rusia a declarat în 2018 că Abramovici merită creditul pentru „80%” din viaţa evreiască din ţară.

Dar, în ciuda încercării de a se reinventa în Occident, Abramovici nu a putut scăpa niciodată pe deplin de afirmaţiile privind traseul pe care l-a urmat pentru a ajunge acolo.

În 2001, potrivit lui Serghei Kolesnikov, un fost partener de afaceri al unor prieteni ai lui Putin, Abramovici a donat 203 milioane de dolari pentru a cumpăra echipamente medicale pentru un spital militar din Sankt Petersburg.

Cu toate acestea, echipamentul a fost cumpărat cu o reducere, iar 35% din fonduri au fost deturnate către companii offshore care, potrivit lui Kolesnikov, erau în mare parte deţinute de Putin şi au fost cheltuite fără ştirea donatorilor pentru proiecte, inclusiv un palat somptuos care ar fi fost construit pentru uzul preşedintelui pe coasta Mării Negre.

Abramovici a declarat la momentul respectiv că a donat doar 180 de milioane de dolari şi că plata s-a bazat pe facturile companiei care a furnizat echipamentul.