Şalaru, fost ministru al Apărării al Moldovei: Putin se va opri acolo unde va fi oprit de cei care au puterea în lume

03 Apr. 2022, 06:04
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
03 Apr. 2022, 06:04 // Actual //  Lupu Eduard

Anatol Şalaru, fost ministru al Apărării în R. Moldova, afirmă că dacă Vladimir Putin va pierde războiul cu Ucraina, acesta nu va da înapoi şi va merge mai departe, misiunea de a-l opri revenind celor care conduc azi lumea.

Fostul ministru susţine că Ucraina trebuie ajutată cu arme pentru a face faţă acestui război şi i-a criticat pe cei se declară neutri în loc să-l înfrunte pe Putin. Anatol Şalaru susţine că Germania şi Franţa sunt părinţii lui Putin, punctând atitutudinea conciliantă a acestora faţă de liderul de la Kremlin.

Anatol Şalaru mai spune că transnitrenii nu sunt cointeresaţi în acest război deoarece ei se bucură de beneficiile acordului de asociere cu Ue. Peste 60% din exporturile din Transnistria merg în UE, iar principalii parteneri sunt din România.

Prezentăm principalele declaraţii ale fostului ministru al Apărării din R. Moldova, Anatol Şalaru, sâmbătă, la emisiunea InSecuritate, de la Aleph News şi SMART TV:

Anatol Şalaru: Putin se va opri acolo unde va fi oprit de cei care au azi puterea în lume şi de cei care au capacităţile necesare să-l oprească. Ucraina este doar primul pas al lui Putin şi asta o înţelegem din discursurile politicienilor ruşi, din analiza serviciilor de inteligence şi din ceea ce spun şi ucrainenienii care au luat mulţi prizionieri ruşi. Noi, cei din R. Moldova, din Ucraina îi cunoaştem pe ruşi, ştim că ei niciodată nu au renunţat la planurile lor imperialiste de a se extinde. Putin, în celebra lui cuvântare de la Conferinţa de securitate din 2007 de la Munchen a spus foarte clar ce vrea. Unii au crezut că Putin a glumit, că a fost o eroare, iar alţii, în discuţii cu diplomaţi ruşi au spus nu, este foarte serios şi este mult mai grav decât credeţi voi. Şi astăzi, la fel.

Anatol Şalaru: Dacă Putin ar fi vrut să cucerească Ucraina, avea multe modalităţi, în afară de cea militară, de a o cuceri. El a atac în primul rând oraşele ruseşti din Ucraina – Mariupol, Harcov, Herson. În Harcov 90% din populaţie sunt ruşi. Mariupol, la fel, Herson la fel. Şi în Kiev cam jumătate sunt ruşi. Dacă el ar fi vrut să-şi atragă de partea lui populaţia rusofonă, etnicii ruşi din Ucraina nu ataca şi nu omora în primul rând ruşii din Ucraina. Pentru el este o etapă în acest război pe care l-a declanşat. Putin este un tip care a ajuns la 70 de ani şi-a pierdut interesul pentru viaţă, pentru că are tot ce şi-a dorit vreodată pe lumea asta,  şi-a atins toate scopurile şi acum caută o miză,  ceva important pentru care merită să lupte ca să-i fie viaţa interesantă.  Pe el nu-l interesează soarta cetăţenilor ruşi. Cred că dacă va pierde Ucraina în acest război, pofta lui Putin va spori şi va merge mai departe. Nu degeaba unii spuneau că Putin îi urăşte foarte mult pe polonezi. S-ar putea să dea o lovitură şi cu arma nucleară tactică asupra Varşoviei sau asupra oricărui alt oraş pentru a intimida.

Anatol Şalaru: Ruşii merg pe ideea că Occidentul, liderii politici sunt slabi, nu sunt personalităţi gen Margaret Thatcher, Churchill,  Reagan. Nu sunt. Astăzi la conducerea UE şi NATO sunt nişte funcţionari birocraţi care au ajuns acolo în urma unei conjuncturi şi care niciodată nu o să-şi asume soarta Europei. Deci noi ducem lipsă de lideri. În Europa astăzi nu sunt lideri. Cu părere de rău. Se întâmplă exact ce a fost în 1938 când Hitler a semnat cu Chamberlain, când Europa a zis haideţi să lăsăm şi asta, şi asta, că el se opreşte aici, nu merge mai departe. Hitler râdea de Chamberlain şi zicea lasă, că sunt foarte slabi, nici nu ai cu cine discuta, nu ai adversari pe măsura lui. Şi astăzi se întâmplă la fel.  A apărut sintagma Putin înţelege. Toţi spuneau noi am vorbit cu Putin, el înţelege, el ştie, el nu o să meargă mai departe, acolo ruşii suferă, acolo e genocid, că acolo ucrainenii îşi bat joc de ruşi, că acolo e nu ştiu ce, că sunt vrăbii care poartă arme nucleare, că sunt raţe care dau cu virusul care îi omoară doar pe ruşi, parcă virusul cere paşaportul, nişte aberaţii din astea pe care mulţi europeni le-au crezut. Iar marea putere europeană Germania şi a doua mare putere europeană Franţa sunt cele mai corupte ţări din Europa şi ăştia ne învaţă pe noi cum să luptăm cu corupţia. La ei se începe de la cancelar. Toţi au primit bani. Schroeder e angajat în Rusia, fostul prim-ministru al Franţei este angajat în Rusia, primeşte salariu. Lui Putin îi place să-şi bată joc de ei.

„Putin are doi părinţi în Europa, Germania şi Franţa, care l-au crescut, l-au alimentat cu bani, l-au hrănit cu bani, l-au încurajat

Anatol Şalaru: Iar cei care l-au crescut pe Putin… el are doi părinţi în Europa, Germania şi Franţa, şi un frate în Italia, care l-au crescut, l-au alimentat cu bani, l-au hrănit cu bani, l-au încurajat, l-au primit, i-au dat oameni, i-au creat toate condiţiile. Aceste ţări din UE au pus pe primul loc bunăstarea lor economică, în  detrimentul securităţii europene. Deci bunăstarea economică, avantajele economice ale propriilor ţări, în detrimentul UE. Pe timpul  lui Trump, oamenii de afaceri din SUA i-au propus Germaniei să construiască terminale cu gaz lichefiat , cu banii lor, în Germania ca să aducă gazul lichefiat din SUA. Şi nu numai din SUA, de oriunde din lume. Şi Merkel a spus Nu, luăm de la ruşi gaz, de la Gazprom. Şi astăzi ce se întâmplă? A semnat Biden cu Ursula von der Lyen un acord prin care SUA va investi în aceste terminale, va aduce gaz lichefiat, să asigure măcar 30% din gazul pe care îl livra Rusia. Deci Putin a fost crescut, încurajat de către aceste ţări şi de câte ori Polonia le-a spus nu faceţi, voi nu-i cunoaşteţi, ei nu au cuvânt, ei nu respectă obligaţiile, ei au alte interese. Şi Germania ce a făcut? A amendat Polonia, au marginalizat-o în UE şi pe alţii care au spus la ce se pot aştepta, iar  astăzi îi văd că sunt foarte marcaţi de tragedia poporului ucrainean, au deschis porţile pentru refugiaţi.

Anatol Şalaru: Eu l-am ascultat pe Stoltenberg pe care îl cunosc personal, pe care l-am apreciat, dar de ieri nu-l mai apreciez, care a zis cu tot curajul din dotare, că  sarcina voastră principală este să evităm un conflict cu Rusia. Ok, evitaţi conflictul. Să lupte Ucraina pentru voi. Ucraina demonstrează tuturor că ei sunt acum în avangarda luptei pentru libertate şi pentru o Europă liberă. În lupta cu răul, cel care pozează în persoană neutră, de fapt, se dă de partea răului fiindcă nu poţi să fii neutru când mor mii şi mii de oameni nevinovaţi în Ucraina, sute de copii omorâţi. Merkel să se spele bine, să caute detergenţi să spele sângele de mâini pentru că e şi pe mâinile ei. Şi Hollande, şi Sarkozy şi inclusiv Macron, care, cu orice ocazie când intră în criză, îl sună pe Putin, că altceva nu are ce face.

„Armata rusă nu a fost niciodată o armată capabilă să lupte”

Anatol Şalaru: Cei din anturajul lui Putin l-au hrănit, i-au dat informaţia pe care voia să o audă întotdeauna. Armata rusă nu a fost niciodată o armată capabilă să lupte. Aţi văzut cum s-a terminat în Afganistan, au luptat atâţia ani cu un popor rămas în urmă cu câteva sute de ani şi totuşi nu au putut învinge. Spuneţi-mi un război pe care l-a câştigat Rusia fără ajutorul cuiva. Nu există. Chiar şi marea legendă cu Napoleon în Rusia când ruşii au dat foc Moscovei, au ars zeci de mii de răniţi, Napoleon nu putea înţelege de ce nu a întâmpinat niciun fel de rezistenţă, iar ţăranii au trecut toţi de partea lui, nu existat niciun război de gherilă, nu a existat nimic. El nu înţelegea de ce ăştia şi-au dat foc la oraş, iar ţarul a fugit la Sankt Petersburg. Marii conducători de oşti au pierdut toate bătăliile, dar îi spuneau ţarului că le-au câştigat. Exact aşa e şi cu Putin. A spus că noi am cheltuit 5 miliarde de dolari în Ucraina să fidelizăm populaţia, am crescut coloana a 5-a, noi am întărit armata, noi avem cele mai tari şi de fapt banii ăştia… 90% s-au furat. E bine că s-au furat că acum armata rusă ar fi fost mult mai puternică.

Foamea, frigul, demoralizarea ar putea opri armata lui Putin”

Anatol Şalaru: Ucraina are nevoie de o reţea densă de rachete antiaeriene pentru a doborî avioanele şi rachetele lansate din afara Ucrainei. Poate să lanseze de pe navele lor militare şi de pe Marea Azov, Marea Caspică, din Belarus. Din câte înţeleg eu, Ucraina nu vrea să răspundă la atacurile din Belarus ca să nu dea motiv Belarusului de a intra în acest război. Încet-încet, de exemplu avioanele ruseşti nu mai fac atâtea zboruri deasupra Ucrainei. Înainte ei aveau 200 de zboruri pe zi, iar acum au fost zile când nu a fost niciun zbor. Cei din ultimele avioane doborâte erau ofiţeri, locotenenţi, primii erau maiori, locotenent colonel, colonel, fiindcă nu au experienţă de zbor. Jumătate din echipajele de zborale ruşilor s-au cam terminat, deşi au adus 450 de avioane în jurul Ucrainei pentru invazie, în jur de 110 au fost deja doborâte şi o parte din echipaj. Plus că, spun experţii,  procentul este mai mare deoarece 10-15% din aceste nave suferă lovituri, dar nu cad. Sunt avariate, ajung la aeroport şi asta necesită mai mult timp. Patru elicoptere ruseşti deasupra unei localităţi au fost doborâte de unul, toate odată. Pur şi simplu sunt speriaţi. Unii nu mai vor să zboare.

Anatol Şalaru: Rusia nu domină spaţiul aerian nici electronic. Unul dintre dispozitivele speciale electronice pe şenile moderne a fost capturat de ucraineni. Un dispozitiv foarte modern, foarte sofisticat a zis că îl trimit în America să se ocupe americanii de el. Plus că  au capturat dispozitivele de pe avioanele ruseşti, care răspund la rachetele antiaeriene. Sunt codificate şi se identifică dacă e al tău sau e străin şi urmează să le schimbe pe toate deoarece devin ineficiente avioanele, pot fi doborâte.

Anatol Şalaru: Foamea, frigul, demoralizarea ar putea opri armata lui Putin. Ţineţi minte celebra coloană de 65 de km de tancuri şi blindate? Aceleia îi trebuie o coloană identică cu cisterne de motorină care să le aprovizioneze. Un tanc din ăsta consumă 300-400 l motorină la 100 de km. Deci rezervorul la un tanc modern rusesc, 1400 l ajunge pentru 300 km în linie dreaptă. Dar ei dacă au stat acolo 4-5 zile, s-au încălzit şi, în afară de asta, sistemele în care funcţionează pe tancurile moderne, au nevoie de energie. Bateriile  trebuie alimentate şi se folosesc, se ard, alea au rămas fără motorină, fără nimic. Cum să-l porneşti de acolo? Ucrainenii cu echipele lor mobile, bine pregătite, le-au distrus aprovizionarea, le-au tăiat căile de acces şi au rămas pur şi simplu mii şi mii de oameni  izolaţi. Îngheaţă de frig. Sunt zone în care jumătate din efectivul lor militar a degerat, are degerături. A fost filmată acum câteva zile o coloană de camioane cu lemn de foc tăiat. Le-a trimis lemne să facă focul să nu moară de frig. Plus că populaţia locală este foarte ostilă…

Armata rusă are încă generali de pe vremea URSS”

Anatol Şalaru:  În armata ucraineană nu luptă astăzi militarii în termen. Toţi sunt de la 35-40 de ani în sus, până la 60, oameni cu experienţă. Vă daţi seama că războiul cu Rusia de fapt a început în 2014. Cei care erau locotenenţi, locotenenţi major, căpitani atunci acum sunt locotenenţi colonel, colonel. El a trecut şcoala NATO, şcoala americană fiindcă Statele unite asta a făcut foarte bine, i-a pregătit, şi Marea Britanie, care a făcut extraordinar de mult, Canada, pentru a-i pregăti. Şi Germania i-a învăţat să folosească căştile pe care le-au trimis ei.  De aceea azi e incomparabil nivelul armatei ruse cu nivelul armatei ucrainene.  Armata rusă are încă generali de pe vremea URSS. Ei în Siria au luptat cu populaţia civilă şi au crezut că e aceeaşi situaţie şi în Ucraina, dar nu a fost să fie. Sunt vreo 200 mii de oameni, dacă nu mai mult ostatici, copii care mor din cauza deshidratării şi de foame şi Rusia nu vrea să-i elibereze.

„Putin vrea să-i şantajeze pe toţi, să-i oblige să cedeze cât mai mult la negocieri”

Anatol Şalaru: Putin vrea să-i şantajeze pe toţi, să-i oblige să cedeze cât mai mult la negocieri, să renunţe. Vedeţi, noi acum suntem în stare de orice. Acum, mulţi mă întreabă până unde o să meargă Putin? Doar medicul lui psihiatru poate spune până unde o să meargă Putin fiindcă un om normal la cap nu poate să facă ceea ce face Putin, iar europenii asta fac tremură de frică în faţa lui Putin şi zic haideţi să lăsăm Crimeea că nu o să fie nimic. Şi au lăsat Crimeea. De exemplu Franţa, acum uzina producătoare de tancuri şi a stopat activitatea pentru că nu mai are piese de schimb, componente din Occident. Franţa livrează la ora actuală toate sistemele de ochire pe tancuri , tot ce este legat de optică, de noapte tot. Din 2014, când nu mai aveau dreptul să facă, francezii exportau în Rusia printr-o firmă din Belarus şi ştiau unde e consumatorul final. Ştiau. Şi au ocolit. Interesul lor a fost să colaboreze şi să nu-l supere pe Putin fiindcă el vrea doar atât.

Anatol Şalaru: După ce şi-a luat ce a vrut, Putin a mai vrut ceva şi asta face în fiecare zi. Acum a zis Moldova, uite şi în România sunt probleme. Au publicat pe pagina Ambasadei Rusiei din Chişinău un apel către vorbitori de limbă  rusă şi cetăţeni de etnie rusă din R. Moldova să semnaleze toate cazurile de intimidare, discriminare. Şi ce a fost acolo nu mi-a venit a crede. Au venit mesaje de la ruşi care spuneau eu sunt rus şi vă rog frumos să nu veniţi să ne eliberaţi. Nu veniţi să ne ajutaţi, nu avem nevoie de ajutorul vostru. Noi ne împăcăm foarte bine cu localnicii. Niciodată nu m-am simţit discriminat. Dar erau începând de la chestia du-te unde s-a dus corabia rusească şi terminând cu vă rog frumos lăsaţi-ne în pace. Le-au şters după ce au văzut ce mesaje erau acolo. Şi am făcut şi eu o postare pe Facebook şi am spus domne dar ruşii din Herson, din Mariupol, din Kiev, din Harcov, din oraşele astea asediate, ei pe ce adresă de email să trimită plângerile? Că ei sunt omorâţi de Putin, nu sunt omorâţi de ucraineni.

„Războiul ăsta se duce până la capăt, dacă Ucraina pierde, pierde totul”

Anatol Şalaru: Doar 1,5% din rachetele lor sunt ghidate, inteligente, pe care le-au consumat. Ei nu pot să facă mai mult de 100 pe an. Dacă nu se fură. Şi acum s-au cam epuizat. Asupra Ucrainei au folosit deja 1100. Dar cum a spus Zelenski nu ne mai ajutaţi voi cu sfaturi, da-ţi-ne armament că o să luptăm noi singuri. Suntem capabili să distrugem armata rusă. Avantajele sunt că luptă în ţara lor, sunt consolidaţi, au un spirit războinic nemaipomenit fiindcă în armata sovietică şi în timpul celui de-al doilea Război Mondial cei mai mulţi conducători de fronturi, generali erau ucraineni. Cei mai mulţiluptători în armata sovietică de atunci erau ucrainienii, fiindcă în Imperiul ţarist, la începutul secolului XX, erau 73 milioane de ucraineni, 70-71 milioane de ruşi. Ucrainenii era mai mulţi şi sunt un popor mai vechi decât ruşii şi sunt mai consolidaţi şi sunt bine pregătiţi. Sunt luptători, întotdeauna au fost luptători. Asta nu le place nici europenilor, că apare o nouă superputere în Europa. Războiul ăsta se duce până la capăt, dacă Ucraina pierde, pierde totul, pierde ţara, elita. Că ăştia aşa vor să distrugă elita că toţi sunt fascişti chipurile. Şi Putin dacă pierde războiul, pierde totul. Rusia nu va mai exista în forma în care există azi. De asta ruşii au cumpărat mulţi. E plină Europa de idioţi utili, e plină România de idioţi utili, R. Moldova, care spun nu e războiul nostru. Când vor ajunge tancurile ruseşti la Prut o să vedem cât de neutru eşti.

„Cei din Transnistria nu sunt cointeresaţi în acest război”

Anatol Şalaru: R. Moldova până în prezent a făcut un lucru bun. A primit refugiaţi din Ucraina, i-a cazat, deşi suntem o ţară săracă. Au făcut-o primăriile şi oamenii simpli. Guvernul nu a primit prea mulţi bani de la UE pentru asta, nefiind în UE, dar refugiaţii trebuie hrăniţi cu ceva. UE nu poate să-i lase aşa că sunt pe conştiinţa lor. Oamenii simpli au dat dovadă de eroism şi  şi de jertfă de sine. Din puţinul pe care îl au, au dat bani, le-au dus mâncare, i-au luat acasă. Cu părere de rău, R. Moldova este de neînţeles acum comportamentul, deşi, probabil, a fost coordonat cu partenerii europeni, cu Germania şi probabil şi cu România.

Anatol Şalaru: Cei din Transnistria nu sunt cointeresaţi în acest război fiindcă ei se bucură de beneficiile acordului de asociere. Peste 60% din exporturile din Transnistria merg în UE, principalii parteneri sunt din România.

Anatol Şalaru: Am auzit discuţii în Ucraina, ce să facă cu Transnistria. Ei au zis dacă ne atacă noi vom riposta fiindcă legile războiului permit ţării atacate să răspundă. Desigur că ei ştiu că nu noi atacă, dar Transnistria e declarată zonă ocupată, pe care noi nu o controlăm, deşi de jure este teritoriul R. Moldova. Şi ei spuneau după terminarea acestui război, împreună cu R. Moldova, trebuie să decidem ce facem cu Tranistria. Mie frica mai mare este că R. Moldova nu va dori acest lucru, că sunt şi cetăţenii noştri. Iar va apărea OSCE, această emanaţie rusească, şi va zice nu, trebuie să le garantăm drepturile celor din Transnistria. Iar va veni Germania şi va  sprijini federalizarea, va zice lăsaţi să le dăm şi lor autonomie şi aşa mai departe. Deci aici de noi depinde şi de ucraineni.

„Dacă tancurile se opresc la Prut este clar că România este deja ameninţată şi R. Moldova nu mai există”

Anatol Şalaru: Recent, am vorbit cu cineva care era în congresul american şi a zis ăştia sunt siguri că dacă trec de Ucraina primul lucru pe care îl fac ocupă R. Moldova. Eu îi înţeleg pe liderii europeni, inclusiv pe preşedintele României, că vrea să transmită un mesaj de linişte, dar dacă va cădea Ucraina, tancurile, depinde, aici e marea dilemă: se opresc la Nistru sau se opresc la Prut. Dacă se opresc la Prut este clar că România este deja ameninţată şi R. Moldova nu mai există şi va fi o periferie a Rusiei, dacă se opresc la Nistru, ei vor dicta condiţiile de la Nistru, faceţi federalizare, guvern aşa, schimbaţi Constituţia, nu intraţi nicăieri. Dar nici aşa nu o să intrăm atâta timp cât suntem noi independenţi acolo. R. Moldova, deşi nu a aderat la sancţiunile impuse Federaţiei Ruse, nu a fost atât de grav ca Georgia pentru că Ucraina şi-a retras ambasadorul din Georgia pentru că Georgia nu a aderat la sancţiuni plus că le-a interzis voluntarilor georgieni să vină în Ucraina. A permis armatei ruse să traverseze Georgia şi este un lucru grav că şi-au rechemat ambasadorul din Georgia. În perioada când lupţi cu răul nu poţi să fii neutru. E războiul întregii lumi împotriva imperiului răului. Iar  el nu are limite. Anatol Şalaru:

Anatol Şalaru: Noi suntem acolo mai aproape şi îi cunoaştem foarte bine. Cu cât eşti mai departe de Rusia, cu atât ţi-e mai mare frica faţă de ei. Iar noi îi cunoaştem, ştim de ce sunt în stare. La ei este dezordine în toate. În Rusia, 80% din produsele alimentare sunt de import. Dacă te duci acum într-un supermarket din Rusia ai impresia că ai nimerit într-un salon de mobilă. Toate sunt goale, se vând rafturi. Nu mai au produse.

Anatol Şalaru: Nu cred că se va băga China. Schimburile comerciale între Rusia şi China sunt 110 miliarde de dolari pe an, iar între SUA şi China ajung la aproape 1 trilion. Nu mai vorbim de UE, care e cel mai mare partener economic al Chinei. Şi-atunci alegi între 110 miliarde şi aproape 2 trilioane. Ce-i mai important pentru China. Aţi văzut, numai când s-a vorbit că unele companii chinezeşti vor nimeri sub sancţiunile americane, bursa din China a scăzut cu 14% în cîteva zile. A răspuns foarte sensibil. Iar preşedintele Chinei are alegeri în toamnă. Şi cred că şi Biden va fi mult mai activ. Eu sunt republican, dar acum pe ăsta îl avem. Ca şi la noi. Nu-mi place ce face guvernarea, dar asta o avem. Şi în timp de criză lumea trebuie să-şi asculte Guvernul, fiindcă ăsta e scopul lor, să-ţi critici Guvernul în ochii cetăţenilor. Şi Biden la fel. Are alegeri intermediare.

Realitatea Live

18 Apr. 2024, 13:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Soroceanu Olga
18 Apr. 2024, 13:42 // Slider //  Soroceanu Olga

În data de 12 aprilie, localitatea Anenii Noi a găzduit Târgul locurilor de muncă și meșteșugărit, un eveniment ce a reunit atât angajatori, cât și meșteșugari, în efortul lor de a facilita accesul la locuri de muncă și de a promova meșteșugurile tradiționale, atât pentru populația locală cât și pentru refugiații din Ucraina stabiliți aici.

Printre participanți s-a numărat și șefa ANOFM din raionul Anenii Noi, Zinaida Iordachescu, care a subliniat diversitatea agenților economici implicați și importanța acestui eveniment pentru economia locală și națională:

„Avem agenți economici din Anenii Noi, avem de la Congresul Ucrainenilor, avem de la inspectoratul general de poliție, carabinieri, agenți economici din Chișinău fiindcă nu suntem la o distanță atât de mare și angajăm foarte multe persoane și în municipiul Chișinău.”

Evenimentul a reunit aproximativ 12 angajatori și 22 de meșteșugari, iar participanții au avut oportunitatea să afle informații despre piața muncii, să primească ghidare în carieră și să participe la cursuri de formare profesională. Printre beneficiarii acestor servicii s-a numărat și Laurenția Starciuc, care a apreciat eforturile depuse pentru a le oferi oamenilor perspective noi în câmpul muncii:

„M-am apropiat de orice căsuță, mi-am luat diverse cărți pentru a fi informată. Sunt oportunități care oferă posibilitatea de a te angaja în câmpul muncii.”

Evenimentul face parte din proiectul „Creșterea Rezilienței prin Angajare și Coeziune Socială”, implementat în consorțiu de Helvetas Moldova și HEKS – EPER Moldova, cu suportul financiar al Guvernului Elveției. Partener strategic de implementare: ANOFM.

Directorul de țară al HEKS – EPER Moldova, Peter Fenoy, a subliniat importanța coeziunii sociale și a dezvoltării economice sustenabile pentru comunitatea din Anenii Noi:

„HEKS – EPER Moldova a fost implicată în mai multe activități legate de atenuarea consecințelor conflictului din țara vecină, Ucraina. În Moldova, din păcate, influența refugiaților din Ucraina a generat mai multe necesități în baza dificultăților noastre obișnuite cu care ne confruntăm înainte de acest conflict. Ne dorim să aducem împreună oameni din diverse medii și să le oferim șanse egale de dezvoltare, indiferent de originea sau situația lor actuală.”

Târgul locurilor de muncă și meșteșugăritul reprezintă un pas important în direcția dezvoltării economice și sociale a comunității din Anenii Noi, evidențiind potențialul local și promovând oportunitățile de angajare și de creștere profesională pentru toți participanții.

Următoarele evenimente cu aceeași tematică vor avea loc pe 19 aprilie la Ialoveni și pe 29 mai la Chișinău.

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău