Paradoxul crizei răsăritei din Moldova: Exporturile înregistrează un nou record

12 Iun. 2024, 18:00
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
12 Iun. 2024, 18:00 // Actual //  bani.md

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins noi culmi în primele 5 luni ale anului 2024, depășind cu mult recordurile anterioare. Cu toate acestea, paradoxal, prețurile au înregistrat o scădere semnificativă, potrivit declarațiilor directorului executiv al Asociației Exportatorilor și Importatorilor de Produse Agricole și Cerealiere „Agrocereale”, Iurie Rija.

În ciuda faptului că volumul exporturilor a fost impresionant, ajungând la 268.276 de tone în primele 5 luni ale anului 2024, comparativ cu 95,3% din totalul exporturilor din anul precedent, prețul mediu a înregistrat o scădere de la 9,8 lei pe kilogram în aceeași perioadă a anului trecut la 7,9 lei pe kilogram în 2024.

Analiza detaliată a datelor arată că exporturile din prima jumătate a anului 2024 au egalat nivelul din 2022, anul de vârf al exporturilor, cu 461.076 de tone pe an și 271.053 de tone în primele 5 luni. Companiile principale în exportul de floarea-soarelui au fost Rusagro-Prim, OromImpex și Ancom-Agro, iar destinațiile principale au fost România, Turcia și Bulgaria.

„În primele 5 luni ale anului 2024 în clasamentul companiilor exportatoare de floarea soarelui lider se poziționează compania Rusagro-Prim cu o cotă de aproximativ 17% (45 mii tone), fiind urmată de OromImpex cu o cotă de 13% (33,9 mii tone), Ancom-Agro cu o pondere de 9% (22,9 mii tone)”, potrivit analizei lui Iurie Rija.

Destinațiile de export pentru floarea-soarelui rămân stabile. În primele 5 luni ale 2024 60 % din cantitate a fost vândută către România (159 748 tone), 13,2%- către Turcia (35 558 tone), 8,2%- către Bulgaria (22 053 tone). În același timp, în 2024 se observă o activizare a exporturilor de floare către destinația Turcia.

Cu toate acestea, exportul de ulei de floarea-soarelui a cunoscut o scădere semnificativă în aprilie și mai, influențată de deficitul de floarea-soarelui cauzat de exporturile masive. Producătorii locali au rămas reticenți în vânzarea materiei prime către producătorii de ulei, ceea ce a redus producția și exportul. În încercarea de a soluționa deficitul, au fost luate măsuri pentru importul de semințe de floarea-soarelui din Ucraina.

Deși exporturile de ulei de floarea-soarelui au fost în scădere, exporturile de semințe și ulei de floarea-soarelui au depășit chiar și recordurile din sezonul 2021-2022. Această creștere semnificativă a exportului ar putea conduce la o criză de disponibilitate a materiei prime în Moldova și la creșterea prețurilor interne.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

04 Ian. 2026, 14:11
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
04 Ian. 2026, 14:11 // Actual //  Ursu Victor

China și Statele Unite sunt cei mai mari cumpărători ai petrolului exportat de Venezuela în anul 2024, potrivit datelor publicate de World Visualized. În total, exporturile de țiței ale Venezuelei se ridică la aproximativ 772.000 de barili pe zi, în pofida sancțiunilor internaționale și a infrastructurii energetice degradate.

Pe primul loc se află China, care importă în medie 351.000 de barili pe zi, reprezentând aproape jumătate din totalul exporturilor venezuelene. O mare parte din aceste livrări sunt utilizate pentru rambursarea datoriilor istorice ale Caracasului față de Beijing.

Statele Unite ale Americii ocupă locul al doilea, cu 222.000 de barili pe zi, importurile fiind reluate parțial după relaxarea temporară a unor sancțiuni, în special pentru rafinăriile americane capabile să proceseze petrol greu.

Pe locul al treilea se situează Europa, cu aproximativ 75.000 de barili pe zi, urmată de India – 63.000 de barili pe zi. Cuba importă circa 32.000 de barili pe zi, în baza acordurilor energetice bilaterale, iar alți cumpărători mai mici cumulează aproximativ 29.000 de barili pe zi.

Deși Venezuela deține cele mai mari rezerve de petrol din lume, nivelul exporturilor rămâne mult sub potențialul maxim, din cauza sancțiunilor, lipsei investițiilor și infrastructurii învechite. Dependența de un număr restrâns de cumpărători face ca econo