Parlicov promite facturi mai mici la căldură. Am fost captivii narativelor că bunăstarea depinde de prețul gazului

06 Nov. 2023, 11:10
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
06 Nov. 2023, 11:10 // Actual //  bani.md

Victor Parlicov, ministrul Energiei, a dezvăluit într-un interviu acordat pentru RLive că tarifele la căldură vor fi reduse cu până la jumătate în urma izolării blocurilor de locuințe. Acest demers vine în contextul lansării viitoare a Fondului Rezidențial de Eficiență Energetică, care va deveni un program de subvenționare a acestor investiții.

Potrivit ministrului Parlicov, obiectivul este acela de a permite trecerea anuală a zecilor de blocuri la distribuția orizontală și instalarea de puncte termice individuale. Aceste măsuri vor aduce beneficii semnificative locuitorilor, permițându-le să simtă o reducere a facturilor chiar și în contextul creșterii tarifelor. Parlicov a subliniat că este momentul să renunțăm la percepția greșită conform căreia bunăstarea depinde de prețul gazului.

Ministrul a insistat asupra faptului că prioritatea principală este investiția în eficiența energetică, subliniind importanța implementării unor măsuri care să ducă la o economie semnificativă de costuri pentru cetățeni, fără a compromite calitatea serviciilor de încălzire.

Ultima data tariful la căldură s-a redus la sfârșitul lunii iunie. Pentru consumatorii Termoelectrica căldura s-a ieftinit la 3267 de lei, cu 310 lei/Gcal (sau 9%)  în raport cu tariful precedent, iar pentru cei de la CET Nord la 3 561 lei/Gcal, ceea ce reprezintă o diminuare a  tarifului cu 344 lei/Gcal (sau 9%)  în raport cu tariful precedent.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

13 Nov. 2026, 16:52
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
13 Nov. 2026, 16:52 // Actual //  Grîu Tatiana

Producătorii și furnizorii de energie electrică din Republica Moldova pot încheia, prin licitații, contracte de cumpărare și vânzare a energiei cu livrare la o dată ulterioară. Piața Organizată a Contractelor Bilaterale (POCB) a devenit operațională, iar Operatorul Pieței de Energie a publicat prima ofertă de cumpărare, anunță Ministerul Energiei.

La licitații pot participa producătorii, furnizorii și alte companii eligibile de pe piața angro, după ce se înregistrează la Operatorul Pieței de Energie (OPEM). Aceștia pot răspunde ofertelor publicate și pot propune ajustări de preț, în condițiile stabilite pentru fiecare sesiune. Prima ofertă de cumpărare este disponibilă pe site-ul OPEM.

Prin contractele încheiate în avans, furnizorii își pot estima mai bine costurile de achiziție, iar producătorii își pot planifica vânzările. Prețul convenit înainte de livrare reduce expunerea companiilor la fluctuațiile de pe piața angro pentru energia deja contractată.

Noua piață este administrată de OPEM în colaborare cu operatorul român OPCOM și completează Piața pentru Ziua Următoare și Piața Intrazilnică.

Potrivit calendarului de liberalizare a pieței de energie electrică, de la 1 iulie 2027, marii consumatori vor cumpăra energie de la furnizori independenți.