Polița de asigurare ar putea costa de trei ori mai mult în 2023. Anunțul CNAM

02 Dec. 2022, 09:18
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
02 Dec. 2022, 09:18 // Actual //  MD Bani

În 2023, polița de asigurare medicală ar putea costa de trei ori mai mult, se arată într-un comunicat de presă al Campaniei Naționale de Asigurări Sociale (CNAM). Astfel, începând cu anul viitor, moldovenii ar putea achita 12.636 de lei față de 4.000 lei, cât costă în prezent.

„Conform proiectului, prima de asigurare medicală obligatorie în formă procentuală din salariu şi din alte recompense va fi păstrată la nivel de 9%. Prima în sumă fixă va constitui 12 636 de lei, iar la achitarea acesteia în primele trei luni ale anului vor fi aplicate facilități.”

Anunțul vine după ce Consiliul de administraţie al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină (CNAM) a examinat joi, 1 decembrie, proiectul Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală (FAOAM) pentru anul 2023. Documentul prevede atât venituri, cât şi cheltuieli în jur de 14 miliarde 139 milioane de lei. În comparaţie cu suma aprobată pentru 2022, este prognozată majorarea veniturilor și a cheltuielilor cu 15,1%.

De asemenea, CNAM anunță că la achitarea poliței de asigurare în primele trei luni, se vor oferi facilități.

Astfel, proprietarii de terenuri cu destinaţie agricolă vor achita 1014 lei.

Pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi independente în domeniul comerţului cu amănuntul, cu excepţia comerţului cu mărfuri supuse accizelor este stabilită prima de AOAM în mărime de 1622 de lei.

Prima de asigurare în mărime de 2028 de lei este stabilită pentru fondatorii de întreprindere individuală, deţinătorii de patentă, arendaşii, arendatorii, persoanele fizice care desfășoară activități în domeniul achizițiilor de produse din fitotehnie și/sau horticultură și/sau de obiecte ale regnului vegetal, alţi cetăţeni care nu sunt angajaţi şi nu sunt asiguraţi de Guvern, străinii titulari ai dreptului de ședere permanentă și beneficiarii de protecție internațională, străinii cărora li s-a acordat dreptul de şedere provizorie pe teritoriul Republicii Moldova.

Mediatorii, notarii, avocaţii, executorii judecătoreşti, experţii judiciari care activează în cadrul unui birou de expertiză judiciară, interpreţii, traducătorii şi administratorii autorizaţi, indiferent de forma juridică de organizare a activităţii, neangajaţi, care au obţinut atestat, licenţă sau autorizaţie în modul stabilit de lege, persoanele neangajate care exercită independent profesia de medic de familie vor achita prima de asigurare de 4056 de lei.

13 Mai 2026, 17:34
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
13 Mai 2026, 17:34 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Războiul dintre Iran și Statele Unite riscă să lovească industria aviatică globală și să pună capăt erei biletelor ieftine, avertizează o analiză publicată de Financial Times. Creșterea prețurilor la combustibil, anulările de curse și falimentele din sector ar putea accelera consolidarea pieței, iar companiile low-cost să devină primele victime.

Timp de decenii, scăderea constantă a tarifelor aeriene a transformat zborurile dintr-un lux rezervat bogaților într-un serviciu accesibil pentru milioane de oameni. Compania irlandeză Ryanair, lider european în segmentul low-cost, susține chiar că unele zboruri prin Europa costă mai puțin decât parcarea unei mașini într-un aeroport.

Însă conflictul din Iran a schimbat radical situația. Mii de curse au fost anulate din cauza exploziei costurilor la combustibil și a riscurilor din spațiul aerian. În SUA, compania Spirit Airlines a intrat în faliment la începutul acestei luni, iar directorii din industrie avertizează că acesta ar putea fi doar începutul unui val global de prăbușiri financiare.

„Schimbările structurale pe care le vedem se vor amplifica. Cei puternici vor deveni și mai puternici, iar cei slabi și mai slabi”, a declarat directorul general al Lufthansa, Carsten Spohr.

La rândul său, cofondatorul și directorul general al AirAsia, Tony Fernandes, spune că inclusiv marile companii aeriene ar putea ajunge la noi fuziuni pentru a supraviețui crizei.

Industria aviatică, cunoscută pentru marjele mici de profit și concurența dură pe prețuri, trece periodic prin falimente și restructurări. Totuși, analiștii avertizează că actuala criză ar putea provoca o consolidare fără precedent a pieței, reducând concurența care a ținut biletele la prețuri accesibile.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!