Prăbușire pe șine: exporturile feroviare de cereale s-au redus la doar 4%

01 Sept. 2025, 09:57
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
01 Sept. 2025, 09:57 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

În 2024, peste 1,25 milioane tone de cereale au fost expediate pe cale fluvială, în special prin Portul Giurgiulești, dar și prin Ungheni. Ponderea transportului naval în total exporturi a urcat de la 30% în 2022, la 43% în 2023, 54% în 2024 și a atins 70% în primul semestru din 2025. Rija notează că această creștere a fost impulsionată de tarifele mult mai mici: dacă în august 2023 transportul Giurgiulești–Constanța costa în medie 45 USD/tonă, în prezent prețul a coborât la doar 15 USD/tonă.

Deși volumul exporturilor directe pe șosea a scăzut puternic – de la 51% în 2021 la 26% în prima jumătate a lui 2025 – transportul rutier rămâne vital pentru alimentarea porturilor. În 2024, pe șosea au fost exportate 800 mii tone de cereale, iar în primele șase luni din 2025 doar 183 mii tone. Tarifele au scăzut la rândul lor, de la 50 euro/tonă (2023) la 30 euro/tonă (2025) pentru o distanță de 300 km. Camioanele sunt însă preferate pentru oleaginoase (floarea-soarelui, rapiță), expediate pe distanțe mai scurte spre Bulgaria și România.

Cel mai puternic declin îl înregistrează transportul feroviar, afectat de infrastructura deficitară și lipsa de competitivitate. În 2023 prin calea ferată s-au exportat 460 mii tone, dar în 2024 volumul s-a redus la 254 mii tone, iar în primele șase luni din 2025 a ajuns la doar 31 mii tone – adică 4% din totalul exporturilor. Probleme precum ecartamentul larg incompatibil cu UE, lipsa locomotivelor și vagoanelor specializate sau timpii mari de așteptare fac transportul feroviar neatractiv.

Portul și punctele vamale din zona Giurgiulești concentrează astăzi cele mai mari volume de export, cu 1,56 milioane tone de cereale tranzitate în 2024 și 580 mii tone doar în primul semestru din 2025. Punctele rutiere Leușeni și Sculeni, deși rămân importante pentru legătura cu România, au înregistrat scăderi: -39% la Leușeni și -26% la Sculeni în 2024.

Potrivit economistului Iurie Rija, exporturile de cereale ale Moldovei se află într-un proces de reconfigurare logistică profundă. Transportul naval a devenit dominant și eficient, rutierul s-a retras spre un rol de suport, iar feroviarul a ajuns la un nivel marginal. „Fără investiții urgente în infrastructura de cale ferată și fără o mai bună interconectare multimodală, exporturile rămân vulnerabile la riscuri climatice, blocaje logistice și geopolitice”, avertizează Rija.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

09 Nov. 2026, 09:31
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
09 Nov. 2026, 09:31 // Actual //  Ursu Victor

Producătorii auto chinezi și-au majorat exporturile, în încercarea de a compensa scăderea cererii pe piața internă. În octombrie 2026, exporturile de autoturisme din China au crescut cu 68,2% față de aceeași lună a anului trecut, ajungând la 932.000 de unități, în timp ce vânzările interne au înregistrat a douăsprezecea lună consecutivă de declin.

Potrivit datelor Asociației Chineze a Producătorilor de Autoturisme, publicate luni, 9 noiembrie, ritmul de creștere a exporturilor rămâne  ridicat, deși s-a temperat ușor față de septembrie, când avansul anual fusese de 73,2%.

În contrast, piața auto internă continuă să traverseze o perioadă dificilă. Vânzările de autoturisme au scăzut cu 27,3% în octombrie, comparativ cu aceeași perioadă din 2025, până la 1,65 milioane de unități. Declinul este ceva mai redus decât cel din septembrie, când vânzările s-au contractat cu 28,1%, însă tendința negativă persistă de un an.

Această evoluție pune o presiune tot mai mare asupra constructorilor auto chinezi, care încearcă să compenseze cererea slabă din țară prin extinderea agresivă pe piețele internaționale.