Premierul României cere bani de la FMI pentru Republica Moldova: Economia țării, afectată de agresiunea Rusiei

31 Ian. 2023, 16:47
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
31 Ian. 2023, 16:47 // Actual //  bani.md

Prim-ministrul României Nicolae Ciucă s-a întâlnit, luni la Palatul Victoria, cu directorul executiv al Fondului Monetar Internaţional, Paul Hilbers.

Prim-ministrul României a cerut o mai mare susţinere pentru economia Republicii Moldova, afectată de agresiunea militară asupra Ucrainei, prezentând măsurile pe care ţara noastră le-a luat pentru a asigura curent electric, gaze naturale, lemne pentru perioada iernii, precum şi asistenţă în procesul de integrare europeană.

Suportul financiar în cadrul programului susținut prin Mecanismul extins de creditare (ECF) și Mecanismul de finanțare extinsă (EFF) disponibil pentru Republica Moldova până în anul 2025 este de circa 796 mil. USD, cu 260 mil. USD mai mult decât se prevăzuse inițial la semnarea Acordului în decembrie 2021.

Conform situației de la sfârșitul anului 2022, în cadrul acordului cu FMI au fost debursate 250,5 mil. USD, tragerile respectând graficului agreat de părți. Pentru anul 2023 sunt prevăzute circa 216 mil. USD destinate integral pentru suportul bugetar. Deblocarea primei transe prevăzută pentru anul curent în valoare de circa 27 mil. USD a fost aprobată de Bordul FMI la începutul lunii ianuarie.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

27 Ian. 2026, 14:32
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
27 Ian. 2026, 14:32 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Suma impozitului pe imobil este așteptată să crească, după ce autoritățile au finalizat evaluarea și reevaluarea bunurilor imobile la nivel național. Nadejda Josanu, șefa direcției evaluare a bunurilor imobile din cadrul Agenția Geodezie, Cartografie și Cadastru, a declarat pentru BANI.MD că valoarea de referință stabilită în urma reevaluării va fi utilizată la calcularea impozitului pe imobil.

Potrivit acesteia, în urma consultărilor cu autoritățile publice locale, s-a discutat impactul majorării valorii imobilelor asupra populației. „Cotele de impozitare vor fi stabilite individual la nivelul fiecărei localități, în funcție de situația economică, pentru a nu afecta populația. Impozitul va porni de la cota minimă de 0,05%, valabilă în prezent”, a explicat Josanu.

În urma procesului de evaluare și reevaluare, valoarea imobilelor a crescut, ceea ce înseamnă automat și majorarea sumei impozitului, chiar dacă procentul rămâne neschimbat. De exemplu, în Chișinău, unde cota impozitului pe imobil este de 0,1%, un imobil evaluat anterior la circa 500 de mii de lei ajunge, după reevaluare, la aproximativ un milion de lei, ceea ce dublează și impozitul achitat anual.

Între timp, Agenția Geodezie, Cartografie și Cadastru, împreună cu Instituția Publică „Cadastrul Bunurilor Imobile”, a anunțat lansarea consultărilor publice pentru verificarea rezultatelor preliminare ale evaluării.

Perioada de consultări este stabilită între 26 ianuarie și 30 aprilie 2026 (90 de zile). În cadrul acestui proces au fost evaluate și reevaluate aproximativ 6 milioane de bunuri imobile și este este prima actualizare majoră a valorilor cadastrale după perioada 2004–2011.

Totodată, instituția spune că au fost aplicate 8 modele moderne de evaluare, conform practicilor internaționale, au fost incluse, pentru prima dată, casele din mediul rural și terenurile agricole, iar apartamentele, casele urbane, garajele și imobilele comerciale și industriale au fost reevaluate.

Autoritățile îndeamnă cetățenii să verifice datele bunurilor imobile, să semnaleze eventualele neconcordanțe și, dacă este cazul, să depună contestații online prin platforma oficială. Verificarea valorii se poate face pe portalul geodata.gov.md, în modulul dedicat evaluării și reevaluării bunurilor imobile, prin introducerea numărului cadastral.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM