Putin crește bugetul militar pentru următorii trei ani. Va depăşi cheltuielile sociale

28 Nov. 2023, 10:49
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
28 Nov. 2023, 10:49 // Actual //  bani.md

Preşedintele Vladimir Putin a promulgat luni bugetul Rusiei pentru perioada 2024-2026, care prevede pentru anul viitor o creştere cu 66% a sumelor alocare Apărării faţă de anul în curs, transmite agenţia EFE.

În contextul războiului din Ucraina, anul viitor cheltuielile militare ale Rusiei le vor depăşi pentru prima dată pe cele sociale. Pentru acestea din urmă sunt prevăzute 7,5 trilioane de ruble (84,3 miliarde de dolari), în timp ce Apărarea va primi 10,4 trilioane de ruble (111 miliarde de dolari), sumă ce reprezintă aproximativ o treime din întregul buget. Pentru anul în curs bugetul Apărării a fost de 6,5 trilioane de ruble (66,7 miliarde de dolari).

În proiecţiile bugetare pentru anii 2025 şi 2026 sumele alocate Apărării sunt mai mici decât cele pentru exerciţiul bugetar 2024, dar peste cele din 2023, reprezentând 8,6 trilioane de ruble (88 de miliarde de dolari) şi, respectiv, 7,5 trilioane de ruble (77,2 miliarde de dolari).

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

07 Aug. 2026, 17:15
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
07 Aug. 2026, 17:15 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Activele oficiale de rezervă ale Băncii Naționale a Moldovei au coborât la 5,198 miliarde de euro la sfârșitul lunii iulie 2026, în scădere cu 18,35 milioane de euro față de nivelul înregistrat la 30 iunie, arată datele BNM.

La sfârșitul lunii iunie, rezervele valutare ale băncii centrale însumau 5,216 miliarde de euro. Diminuarea lunară reprezintă aproximativ 0,35%.

Cea mai mare presiune asupra rezervelor a venit din plățile aferente serviciului datoriei publice externe, care au totalizat 24,35 milioane de euro.

Deprecierea valutelor care intră în componența rezervelor le-au au redus cu 12,9 milioane de euro.

Totodată, plățile efectuate de Ministerul Finanțelor au însumat 1,85 milioane de euro, iar ieșirile nete din conturile Oficiului de Gestionare a Programelor de Asistență Externă – 40.000 de euro.

Scăderea a fost temperată de veniturile obținute din gestionarea rezervelor valutare, care au ajuns la 12,94 milioane de euro. Intrările nete aferente rezervelor obligatorii în valută ale băncilor licențiate au adăugat 3,06 milioane de euro.

Încasările în favoarea Ministerului Finanțelor au constituit 1,71 milioane de euro, iar operațiunile de swap valutar pe piața internă au avut un rezultat pozitiv de 80.000 de euro. Categoria „alte intrări nete” a contribuit cu 5,92 milioane de euro.

În pofida reducerii din iulie, rezervele oficiale rămân cu 93,47 milioane de euro peste nivelul înregistrat la sfârșitul anului 2025.

Activele externe nete au constituit 5,173 miliarde de euro la 31 iulie, diminuându-se cu 18,34 milioane de euro într-o singură lună. Comparativ cu sfârșitul anului trecut, acestea sunt mai mari cu 98,44 milioane de euro.