Putin, sărăcie lucie. 10 ani de muncă, duși pe apa sâmbetei

31 Aug. 2022, 05:30
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
31 Aug. 2022, 05:30 // Actual //  bani.md

O analiză arată că Rusia încearcă să își salveze economia încă de la începutul războiului. Cu toate că sancțiunile și-au spus cuvântul, Banca Centrală a țării păstrează afacerile „în picioare” și se ferește de criză.

Cu toate că Rusia s-a ales cu mai multe sancțiuni de la Occident, țara lui Putin a încercat să își salveze economia. India și China continuă să cumpere petrol ieftin rusesc, iar acesta este un ajutor pentru Kremlin, potrivit unei analize.

Cu toate acestea, fostul ministru al Economiei în Rusia anilor ‘90 și alți analiști spun că economia rusă este la pământ și cel mai probabil se va confrunta cu o stagnare lungă ca efect al sancțiunilor occidentale.

La suprafață, schimbările nu sunt multe și nici majore, cu excepția unor mici afaceri. În prezent, magazinele McDonalds se numesc „Vkusno i tochka”(„Gustos și atât”), iar cafenelele Starbucks se redeschid sub brandul Stars Coffee.

Sancțiunile care vizează exporturile esențiale de energie ale țării și sistemul financiar ar fi trebuit să afecteze Rusia, dar lucrurile au stat diferit. Andrei Nechaev, care a fost ministru al Economiei în timpul unor vremuri tulburi pentru Rusia și a ajutat la conducerea tranziției acesteia către o economie de piață după căderea URSS, a declarat că Banca Centrală a Rusiei este cea care mai ține economia „în picioare” și că autoritățile nu renunță.

Ce se întâmplă cu economia Rusiei

La începutul anului, rubla rusă s-a prăbușit la un nivel record în raport cu dolarul american, deoarece Occidentul a înghețat jumătate din rezervele de valută străină ale țării, care echivalau cu 600 de miliarde de dolari.

Cu toate astea, Rusia ar fi reușit să își revină. În prezent, dobânzile sunt mai mici decât înainte de război, iar Banca Centrală a Rusiei spune că inflația care atinsese 18% în aprilie, va ajunge la 12% – 15% până la sfârșitul anului. De asemenea, banca a revizuit și prognoza pentru economie, iar acum se așteaptă la o scădere de 4-6%. În aprilie, estimarea era între 8% și 10%. Pe de altă parte, Fondul Monetar Internațional estimează acum o contracție de 6% a economiei ruse.

Rusia se aștepta la o criză

Regimul de la Kremlin a avut 8 ani la dispoziție să se pregătească pentru actuala criză, după sancțiunile din 2014, când a fost anexată Crimeea. Rusia ar fi știut ce o așteaptă. „Ieșirea Mastercard și Visa (de pe piața rusă) abia a avut un impact asupra plăților interne, deoarece banca centrală rusă avea pregătit propriul sistem alternativ de plăți”, spune Nechaev.

În Rusia a fost creat cardul de credit Mir și un sistem de procesare propriu a tranzacțiilor, în 2017. Agenția Internațională pentru Energie (AIE) a precizat că veniturile Rusiei din vânzarea de petrol și gaze către Europa s-au dublat între martie și iulie 2022, în comparație cu media aceleiași perioade din anii trecuți. În plus, datele arată că livrările de gaze către Europa au scăzut cu aproximativ 75% în ultimele 12 luni. Nici dispariția unor restaurante faimoase nu au afectat Kremlinul foarte tare, potrivit CNN.

13 Nov. 2026, 16:52
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
13 Nov. 2026, 16:52 // Actual //  Grîu Tatiana

Producătorii și furnizorii de energie electrică din Republica Moldova pot încheia, prin licitații, contracte de cumpărare și vânzare a energiei cu livrare la o dată ulterioară. Piața Organizată a Contractelor Bilaterale (POCB) a devenit operațională, iar Operatorul Pieței de Energie a publicat prima ofertă de cumpărare, anunță Ministerul Energiei.

La licitații pot participa producătorii, furnizorii și alte companii eligibile de pe piața angro, după ce se înregistrează la Operatorul Pieței de Energie (OPEM). Aceștia pot răspunde ofertelor publicate și pot propune ajustări de preț, în condițiile stabilite pentru fiecare sesiune. Prima ofertă de cumpărare este disponibilă pe site-ul OPEM.

Prin contractele încheiate în avans, furnizorii își pot estima mai bine costurile de achiziție, iar producătorii își pot planifica vânzările. Prețul convenit înainte de livrare reduce expunerea companiilor la fluctuațiile de pe piața angro pentru energia deja contractată.

Noua piață este administrată de OPEM în colaborare cu operatorul român OPCOM și completează Piața pentru Ziua Următoare și Piața Intrazilnică.

Potrivit calendarului de liberalizare a pieței de energie electrică, de la 1 iulie 2027, marii consumatori vor cumpăra energie de la furnizori independenți.