Războiul cu Iranul a golit rezervele de petrol ale SUA la minimul ultimilor 20 de ani

Războiul dintre SUA și Iran a dus rezervele de petrol ale Statelor Unite la cel mai scăzut nivel din ultimii peste 20 de ani, în timp ce analiștii avertizează că prețul țițeiului ar putea urca până la 200 de dolari pe baril dacă Strâmtoarea Hormuz rămâne blocată pentru transportul maritim.

Potrivit datelor citate de Financial Times, stocurile totale de petrol brut și produse petroliere din SUA au scăzut săptămâna trecută cu 10,6 milioane de barili, până la 1,57 miliarde de barili, cel mai redus nivel înregistrat din 2004.

Reducerea rezervelor are loc pe fondul perturbării fluxurilor de petrol din Orientul Mijlociu și al creșterii exporturilor americane către Europa și Asia, care încearcă să înlocuiască livrările afectate de conflict. Exporturile de petrol ale SUA au ajuns la aproape 5,9 milioane de barili pe zi, unul dintre cele mai ridicate niveluri din istorie.

Experții din industrie avertizează că situația devine tot mai fragilă. Bob McNally, președintele Rapidan Energy Group și fost consilier la Casa Albă, a declarat că prețul petrolului ar putea atinge 200 de dolari pe baril în această vară dacă Strâmtoarea Hormuz nu va fi redeschisă pentru petroliere.

În prezent, cotațiile petrolului Brent și WTI se apropie de 100 de dolari pe baril, pe fondul temerilor că blocajele din regiune ar putea continua luni de zile.

Analiștii avertizează că o nouă explozie a prețurilor la petrol s-ar transmite rapid în costurile carburanților, transportului și energiei la nivel global, inclusiv în Republica Moldova, care este dependentă de importurile de produse petroliere.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

#rezerve #petrol #SUA

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

Anghinarea, o cultură încă rar întâlnită pe terenurile agricole din România, ar putea deveni o opțiune interesantă pentru fermierii care caută produse de nișă cu valoare adăugată ridicată. În condiții favorabile și la prețuri bune de vânzare, veniturile brute pot ajunge chiar la 60.000 de euro pe hectar, potrivit calculelor prezentate de publicația Blic.

Planta este cunoscută în special în bucătăria mediteraneană și poate fi comercializată atât în stare proaspătă, cât și către procesatori. Cultivarea ei este posibilă și în România, însă rezultatele depind în mare măsură de soiul ales, calitatea solului, accesul la apă și protejarea culturii în timpul iernii.

Producțiile diferă semnificativ. Unele cercetări au indicat randamente de aproximativ 14,6-15,7 tone de capitule comercializabile la hectar în cazul unor hibrizi, în timp ce la anumite soiuri locale producția a fost de numai 2,6-7,3 tone. În condiții bune de cultivare, randamentele pot urca însă la 13,7-24,3 tone la hectar.

Densitatea de plantare diferă și ea în funcție de tehnologie. Într-unul dintre sistemele analizate au fost cultivate aproximativ 9.200 de plante la hectar, la o distanță de 1,4 metri între rânduri și 0,8 metri între plante.

Investiția inițială poate include pregătirea terenului, materialul săditor, irigațiile, îngrășămintele, tratamentele fitosanitare, forța de muncă, recoltarea, ambalarea și transportul. Din acest motiv, costurile pot varia puternic de la un producător la altul, iar fermierii care dispun deja de teren, utilaje și infrastructură pornesc cu un avantaj.

Cea mai spectaculoasă diferență apare însă la prețul de vânzare. La o producție de 15 tone la hectar și un preț de 2 euro pe kilogram, valoarea recoltei ar fi de aproximativ 30.000 de euro. La 3 euro/kg, venitul brut ar ajunge la 45.000 de euro, iar la 4 euro/kg ar putea urca până la 60.000 de euro.

Este vorba însă despre venit brut, nu despre profit. Din această sumă trebuie scăzute toate costurile de producție, iar calculul presupune că întreaga recoltă poate fi vândută la prețul respectiv.

Un alt factor esențial este irigarea. Anghinarea are nevoie de suficientă apă, iar lipsa unui sistem de irigații stabil poate afecta semnificativ producția. La fel de importantă este alegerea unui soi adaptat condițiilor locale.

Cea mai mare provocare rămâne însă desfacerea. Piața anghinarei este mult mai puțin dezvoltată în România decât în țările mediteraneene, unde produsul este consumat pe scară largă.

Printre potențialii cumpărători se numără restaurantele, supermarketurile, magazinele specializate și procesatorii agricoli. Pentru fermieri, riscul apare atunci când producția este mare, dar piața de desfacere nu este suficient de dezvoltată.