Războiul dus de Rusia în Ucraina e plătit de toată Europa. Cum e întreținută mașina infernală a lui Putin

Războiul din Ucraina este plătit foarte scump nu numai de ruși ci de întreaga Europă. Cu sume mult mai mare decât cele oferite pentru ajutorul țării invadate, remarcă jurnalistul Rafael Barbosa de la cotidianul „Jornal de Noticias”.

Din ziua în care trupele ruse au intrat în Ucraina democrațiile europene se confruntă cu un paradox: Europa care s-a solidarizat cu poporul ucrainean este aceeași care plătește pentru războiul lui Putin.

Costuri uriașe, suportate de toată lumea, pentru războiul dus de Rusia în Ucraina

Luând ca reper cantităţile și prețurile de anul trecut, doar la importurile de energie (petrol, gaze și cărbune), Uniunea Europeană va da Rusiei anul acesta 100 de miliarde de euro. De o sută de ori mai mult decât sprijinul militar promis de Uniunea Europeană Ucrainei.

Precauţia politicienilor este de înțeles. Dacă a fost suficient războiul (chiar și menținând fluxul de petrol și de gaze rusești în conducte) pentru a provoca o escaladare a prețurilor care amenință să arunce lumea într-o recesiune brutală, închipuiţi-vă cum va fi cu un boicot pe toată linia. Cei doi euro pe litrul de motorină pe care portughezii îi plătesc acum la pompe ar urca la trei, poate patru. Și costul energiei pentru fabricile portugheze, în loc de zece, așa cum este deja cazul, ar trebui înmulțit cu douăzeci.

Dar apoi primim imaginile și relatările celor care au supraviețuit ocupației ruse în orașe precum Bucea sau Irpin. Execuțiile sumare. Cadavrele cu mâinile legate la spate. Bărbatul ucis lângă un sac de cartofi. Gropile comune. Copiii asasinaţi pe când părinții lor încercau să-i ducă în locuri mai sigure. Un catalog de crime care nu le recunoaște decât o populație rusă înecată în propagandă și împiedicată de cenzură și câțiva negaţionişti occidentali alienaţi (inclusiv în Portugalia).

Catalogul ororilor îi obligă pe toți să ia decizii dificile. Expulzarea diplomaților, așa cum fac guvernele (și cel portughez), este anecdotică. Discuția (discretă) despre sfârșitul importurilor de cărbune din Rusia este insuficientă. Distrugerea mașinii de război a lui Putin va fi posibilă doar atunci când Europa va opri robineţii pentru gazul și pentru petrolul rusesc (și va exercita presiuni asupra altor parteneri pentru a face același lucru). Cert este că vor fi costuri. Și că nu cei de rând (cei mai săraci) le vor plăti. Dar, în numele decenței și al umanității, nu merită o sărăcire relativă și de moment?

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

#razboi #bani #Putin

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

Republica Moldova, tradițional unul dintre marii exportatori de ulei de floarea-soarelui, înregistrează schimbări majore pe piață, iar importurile cresc pe fondul problemelor din industria locală de procesare, arată o analiză a economistului Iurie Rija.

Datele analizate arată că în sezonul 2025–2026 (iulie 2025 – aprilie 2026), importurile de ulei de floarea-soarelui au urcat la 12.896 tone, în timp ce exporturile au ajuns la 73.322 tone. Deși exporturile și-au revenit față de sezonul precedent, raportul dintre export și import s-a redus semnificativ la 1 la 5,7, comparativ cu 1 la 43 în perioadele considerate normale.

Economistul susține că această schimbare reflectă o problemă structurală: procesarea internă funcționează sub capacitate, iar o parte importantă a materiei prime părăsește țara sub formă de semințe neprocesate, ceea ce obligă piața internă să acopere o parte din necesarul de ulei prin importuri.

Unul dintre cele mai surprinzătoare aspecte evidențiate în analiză este situația companiei „Floarea Soarelui”, controlată de milioanarul Vaja Jhashi, considerată simbolul industriei locale de procesare. Dacă în anii de vârf uzina exporta peste 180.000 de tone de ulei anual, acum aceasta a ajuns în postura de importator și a adus în perioada ianuarie–aprilie 2026 circa 985 de tone de ulei rafinat din Ucraina.

Potrivit lui Iurie Rija, compania și-a epuizat stocurile de semințe disponibile pentru procesare și a fost nevoită să recurgă la importuri pentru a onora contractele comerciale existente. În paralel, reluarea producției la volume reduse a devenit nerentabilă din cauza costurilor fixe ridicate.

Analiza mai arată că traderii au fost mai competitivi decât procesatorii în relația cu fermierii, oferind plăți rapide pentru recoltă. Astfel, materia primă a fost exportată înainte să ajungă la fabrici, ceea ce a dus la situația în care una dintre cele mai mari uzine de procesare din Republica Moldova importă acum produsul pe care îl producea anterior în cantități mari.